Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

"Clopoţelul" revendicărilor va suna chiar în prima zi de şcoală

La sfârşitul lunii trecute, în cadrul Biroului Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a fost analizat modul în care Guvernul României a respectat prevederile Acordului semnat în data de 28 noiembrie 2005 cu federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ. "Am constatat că unul dintre punctele esenţiale ale acestuia şi anume elaborarea unui proiect de lege a salarizării personalului bugetar nu a fost respectat. În aceste condiţii, Biroul Operativ al Federaţiei Libere din Învăţământ a hotărât boicotarea începutului de an şcolar prin neparticiparea cadrelor didactice la deschiderea acestuia, organizarea unui miting de protest la Bucureşti în data de 15 septembrie, la care vor participa 10.000 de sindicalişti (printre care şi 100 de profesori din Bihor), precum şi pichetarea Guvernului României începând cu data de 18 septembrie", a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Ţenţ, preşedintele FSLI Bihor. Nemulţumirile sindicaliştilor şi acţiunile de protest care vor urma au fost făcute cunoscute atât preşedintelui ţării, cât şi primului-ministru printr-o scrisoare semnată de cele trei federaţii: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ"Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater". Sindicaliştii au cerut primului-ministru întrunirea în regim de urgenţă cu membrii Comisiei internaţionale de evaluare a Acordului cu federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ şi negocierea cu acestea. "Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" doresc respectarea de către Guvernul României a Acordului, nu renegocierea acestuia, şi îşi manifestă în continuare disponibilitatea de a purta un dialog normal, real şi eficient cu reprezentanţii Guvernului", se precizează în scrisoarea adresată primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu. În cazul în care nu se va da curs solicitărilor, sindicaliştii vor demara acţiunile de protest.

"Crisana"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 05.09.2006 17:01 | 1560 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (6)

0 0

06.09.2006 15:43 trei3zob

Promisiunile electorale sunt vesnice minciuni. Sa ne amintim cand au fost marite substantial salariile...cred ca prin 2000, in urma unei greve ce a durat o luna.Acum nu au de gand sa dea ceva pentru ca invatamantul nu se compara cu ceilalti bugetari.Ei ne spun ca trebuie sa lucram aici din pasiune,ha!ha!, iar copiii nostri pot sa sufere de foame fiindca se hranesc cu "mandria" ca parintii lor sunt profesori...

Dezamagirea e mare si ma gandesc serios sa plec din sistem.

0 0

06.09.2006 17:21 daniel_sutu

OOOOOOffffff! Atatea greve si degeaba! Daca ceea ce a fost in decembrie 1989 a fost revolutie, romanii ar trebui sa aiba puterea sa o faca din nou pentru ca traim intr-o tara cu foarte multi hoti. Indiferent ce roman ar fi la putere, tot ar fura. Probabil ca ne trebuie, iar, un conducator de alta nationalitate.

0 0

06.09.2006 22:57 adrianab

Eu nu inteleg un lucru: de ce prima zi de scoala si nu ultima luna? Ne vor duce cu vorba inca un an; apoi inca o prima zi de scoala ratata si inca un an de "prelungiri". Si povestea poate continua vesnic.

0 0

07.09.2006 16:52 costy22

Suntem "lasi", nu suntem uniti!!!!!!Ar trebui ca in fiecare dimineata sa se cante in scoli Hora Unirii, nu Desteapta-te, romane!!!!!!!Suntem multi, dar degeaba, daca suntem fricosi!!!! LA GREVA FRATILOR!!! SA LUPTAM PENTRU DREPTURILE NOASTRE ASA CUM AU LUPTAT SI PARLAMENTARII CARE ORICUM NU FAC MARE LUCRU!!!!!!!

0 0

08.09.2006 11:14 dennysse

ce naspa!!!o sa fie iar greva!!o sa pierdem din materii si va trebui sa recuperam in weekend!ai dreptate costy22!!trebuie sa luptam!

0 0

12.09.2006 21:03 ioanaahb

Eu am impresia ca liderii nostri nu stiu sa negocieze sau o fac doar pentru ei...

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN