Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Premieră în estul Europei - Bucureştiul găzduieşte Congresul European de Istorie a Religiilor

Evenimentul inclus de Comisariatul General al Francofoniei la Bucureşti printre manifestările conexe Sommet-ului Francofoniei are ca temă "Istoria religioasă a Europei şi Asiei".


"Sunt marcat de faptul că, deşi suntem întemeietori în străinătate ai acestui domeniu, la noi în ţară suntem corigenţi. Cred că este obligatoriu ca guvernul din care fac parte să găsească formula, începând de anul viitor, de a da o dimensiune universitară istoriei religiilor în facultăţile de stat", a declarat, ieri, ministrul culturii, Adrian Iorgulescu (foto).

La randul său, rectorul Colegiului "Noua Europă", Andrei Pleşu, a subliniat faptul că manifestarea nu va rezolva nimic dacă va rămane la stadiul de simplă întalnire a specialiştilor în domeniu.

"Acest congres nu trebuie luat ca un apogeu după care putem dormi. Trebuie urmat de o serie de paşi instituţionali. Suntem printre puţinele ţări din lumea civilizată ce nu avem un astfel de institut", a precizat Pleşu.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor (RAHR), Andrei Oişteanu, consideră că dacă acest eveniment "nu-şi va arăta roadele, va fi inutil". În schimb, majoritatea celor prezenţi ieri la conferinţă au lăudat iniţiativa membrilor RAHR, principalii responsabili de proiect, şi spiritul de solidaritate dintre generaţii, care au făcut posibilă această manifestare. În plus, preşedintele României, Traian Băsescu, va decora astăzi o serie de participanţi în semn de apreciere a meritului acestora în domeniul istoriei religiilor.

"Curentul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 20.09.2006 16:57 | 1258 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN