A da definitii ale calitatii in invatamant/ educatie este un lucru dificil de realizat. Analizand mai multe surse – manuale si alte tipuri de publicatii in domeniile relatiilor publice si ale resurselor umane, studii de cercetare in domeniul educatiei, documente legislative – putem considera calitatea ca fiind: satisfacerea unor necesitati; gradul de satisfactie al clientilor; capacitatea de a indeplini o trebuinta corespunzatoare pentru a fi utilizata, si in conformitate cu cerintele cerute; ISO 9000/2000: “masura in care un ansamblu de caracteristici implicite satisfac cerintele”;OG.75/2005: “calitatea educatiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu si ale furnizorului acestuia, prin care sunt satisfacute asteptarile beneficiarilor, precum si standardele de calitate”; OG.75/2005: “asigurarea calitatii in educatie exprima capacitatea unei organizatii furnizoare de a oferi programe, in conformitate cu standardele nationale”; Total Quality Management, London, 2000: “calitatea raspunde la trebuintele si aspiratiile viitoare, neanticipate”.
Pentru aplicarea acestor proiecte legislative in practica si pentru buna monitorizare a acestui intreg proces a fost infiintata Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), institutie publica aflata in subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) si care poate asigura evaluarea externa a calitatii educatiei oferite de institutiile de invatamant preuniversitar si de alte organizatii furnizoare de educatie; respectiv autorizarea, acreditarea si evaluarea periodica a unitatilor de invatamant preuniversitar. Instrumentele utilizate de catre expertii in evaluare angajati ai acestei institutii au fost deja pilotate, urmand a fi puse in aplicare in toate scolile si inspectoratele scolare din tara, incepand cu anul scolar in curs. Dupa cum citim pe site-ul MEdC, de unde exista posibilitatea sa accesati un link care sa va deschida pagina de web a acestei institutii, exista deja un Raport final privind Experimentarea metodologiilor de evaluare si asigurare externa a calitatii si a standardelor pentru autorizare/ creditare/ evaluare periodica, in invatamantul preuniversitar. Printre tipurile de activitati derulate in cadrul experimentarii acestor metodologii sesizam din raport ca au fost organizate intalniri cu inspectori solari si cu cadrele didactice din scolile in care s-au derulat ceste activitati, dezbateri privind structura si continutul fisei de autoevaluare institutionala, cat si cu privire la continutul raportului de evaluare interna, elaborat de Comisia pentru evaluare si asigurarea calitatii. De asemenea, au fost organizate focus-group-uri, cu membrii Comisiei amintite anterior, interviuri si discutii libere cu parintii elevilor si cu reprezentanti ai comunitatilor locale, implicati in viata scolii. Instrumentele constand in seturi de standarde de autorizare si de acreditare, sau de evaluare periodica, cat si metodologia de aplicare a acestora, au fost pilotate in 71 de unitati scolare – publice si private – din judetele: Iasi, Harghita, Dolj si din Municipiul Bucuresti, in perioada 19 iunie – 27 iulie, 2006.
Ce aduce nou aceasta Lege a calitatii si care este utilitatea acestei institutii publice nou infiintate? Sunt de acord cu cateva puncte de vedere le presedintelui ARACIP, prezente in mesajul acestuia la debutul anului scolar 2006-2007, in primul rand pentru ca pentru prima data exista o definitie reglementata legal a „calitatii”. Din punct de vedere teoretic, acest cadru legislativ imprima o schimbare de abordare a procesului de invatare in scoala, si anume pozitioneaza elevul in mijlocul acestuia, ca principal beneficiar al invatarii prin intermediul scolii, elev caruia trebuie sa i se identifice cu adevarat nevoile, interesele profesionale si personale, pentru a fi indeplinite pe parcurul invatamantului preuniversitar. In acest proiect de lege sunt definite, pe langa aspectele terminologice, rolurile scolilor, ale inspectoratelor scolare si ale expertilor - evaluatori externi, angajati ai ARACIP. Deoarece toate rapoartele de evaluare se vor face publice, va creste gradul de transparenta si de angajare a cadrelor didactice, cat si a expertilor externi, in scopul cresterii gradului de calitate a educatiei. Pe site-ul noii institutii publice puteti accesa diverse materiale informative, ghiduri si manuale privind buna implementare a acestor seturi de standarde.
Analizand impresiile si parerile cadrelor didactice, ale parintilor si elevilor care au intrat pe site-ul MEdC in dialog in cadrul Forum-ului educational, putem observa divergentele lor de opinie, referitor la definirea calitatii in educatie si la implementarea acestor masuri nationale. Dintre “parerile pro” prezentam opinia unui cadru didactic ce a sustinut ca a participat in campania de experimentare: „Ceea ce se observa deja, cam toata lumea implicata in educatie, este interesata de asigurarea calitatii. Dar o astfel de reforma, se si vede: afecteaza relatiile existente; dezvaluie anumite neajunsuri; se aduc in actualitate problemele legate de infrastructura; dezvaluie dificultati legate de standarde si materiale didactice de formare; arata slaba legatura dintre formarea initiala si cea continua; scoate la lumina dificultati legate de certificare si de abilitatile de formare ale cadrelor didactice si ale elevilor”. Insa sunt si altfel de opinii si situatii: „Exista o vorba din batrani care spune ca unui om poti sa-i iei ceva cu forta, dar sa-i dai cu forta nu se poate. Afirmatie care, dupa umila mea parere, are un strident ecou in scolile noastre. Mi-e jena sa le mai spun copiilor „invatati ca sa va fie bine, ca sa va realizati”, pentru ca stiu si eu la fel de bine ca aceasta chestie nu mai este valabila in zilele noastre. Imi spune intr-o zi un maestru de clasa a X-a ca ar vrea sa-i ofer un sfat: cum ar putea el sa procedeze ca sa ajunga foarte sus fara sa munceasca prea mult?! I-am raspuns ca asa ceva nu este posibil, ca urcarea pe scara sociala se face printr-un amplu proces de munca sustinuta, prin consecventa si perseverenta. El a ramas blocat pentru un moment, dupa care a zambit ironic si mi-a spus: “cu tot respectul, dar dvs. in ce secol traiti?”
Ne vom intreba a cui e vina? Dupa cum bine a surprins un parinte, care e si cadru didactic, vina este a intregii societati. „S-au vazut multe grozavii la televizor, in care erau implicati elevi si profesori, insa niciodata n-am vazut vreo continuare a rezolvarii acelor situatii. Ce se intampla mai departe cu partile implicate in conflict? De ce toate deciziile se iau in mare secret conform principiului „rufele murdare se spala in familie”? Ne spunea cineva anul trecut la un curs de perfectionare ca noi, cei din invatamant, suntem o mare familie. E o mare minciuna! Intr-o familie functionala toti membrii discuta, se sfatuiesc, se consulta, se framanta sa gaseasca solutii la probleme inerente. O familie trebuie sa fie astfel si la bine si la rau. Insa noi avem o familie disfunctionala in care membrii se sapa unii pe altii, se resping, se inchid si nu ezita sa se loveasca reciproc atunci cand au ocazia.”
Solutii? Foarte greu de gasit. Cauze? – una dintre ele ar fi prezenta faptului ca inca exista aceasta interpretare libera a terminologiei in domeniul calitatii educatiei, fara a se face referire la cadrul legislativ. Majoritatea cadrelor didactice cu care au stat de vorba pe aceasta tema, sustin punctul de vedere urmator: „In momentul de fata nu mai putem spune ca in sistemul educational romanesc mai exista calitate. Toata lumea se intreaba de ce? E foarte simplu sa raspunzi si anume: profesorii nu-si mai dau interesul in demersul lor de a-i invata pe tinerii elevii cea ce le va trebui in viitor, pretioasa educatie, unii pentru deoarece considera ca nu sunt platiti suficient, altii invoca faptul ca elevii nu ar fi interesati de ceea ce ei predau, iar o alta categorie (in cea mai mare parte) o constituie cei care nu mai sunt la fel de bine pregatiti pentru timpul actual adica numai o pregatire pedagogica corespunzatoare; o alta problema o constituie si problema financiara; indolenta cu care elevii trateaza scoala, pentru ca deja au devenit plictisiti de unele ore de curs, pe care ei le considera inutile deoarece nu mai au nevoie pentru viitorul lor de aceste materii”.
Dupa cum observam, inca nu putem supne ca pentru toti e clara implementarea acestui proces de evaluare a calitatii in invatamantul preuniversitar romanesc. Inca mai exista suspiciuni, persoane implicate in viata scolii, informate partial sau ignorante. S-au realizat, totusi, cativa pasi importanti, in acest domeniu. Important este faptul ca in continutul OG. (Ordonantei de Urgenta) 75 din 12 iulie 2005 sunt redate diferente terminologice, de finete, intre diverse concepte si sintagme folosite in domeniu. Putem afla, de pilda, ca in afara de definitia calitatii mai intalnim definiti urmatorii termeni: evaluarea calitatii, asigurarea calitatii, controlul calitatii in educatie, respectiv imbunatatirea calitatii educatiei, pentru fiecare precizandu-se setul de instrumente care poate fi aplicat pentru a defini sensul acestor procese. Probabil va veti intreba: „La ce bun toata aceasta teorie, daca lucrurile in invatamant sunt asa cum sunt?” Lucrurile nu sunt chiar atat de simple precum par la o prima privire. E ca si cum ati primi un ghid de utilizare a unui echipament electronic. Uneori stim sa-l utilizam, fara sa citim manualul de utilizare, dar pentru a fi siguri de reusita, suta la suta, citim informatiile care il insotesc. Va mai intrebati de ce nu se aplica toate astea? Raspunsul a fost dat cu mai mult de un secol in urma, de catre un mare invatat al timpurilor sale, englezul Herbet Spencer, care la 1820 a afirmat, intrebat fiind despre tendintele evolutive ale educatiei, a conchis ca: „educatia nu poate fi mai buna decat societatea in care exista”.
Noi trebuie doar sa constientizam ca exista un cadru legislativ, asa cum este el la inceput de drum, ca avem chiar si o institutie publica, Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar, care poate asigura evaluarea externa a calitatii educatiei oferite de institutiile de invatamant preuniversitar si de alte organizatii furnizoare de educatie, respectiv autorizarea, acreditarea si evaluarea periodica a unitatilor de invatamant preuniversitar. E adevarat ca nu este obligatoriu ca aceasta institutie de interes public sa multumeasca asteptarile tuturor. Trebuie doar sa ii acordam credit si sa incercam sa ne coroboram efortul. Asteptarea ca sa faca celalalt, statul pe margine si critica sunt, din pacate, deja practici incetatenite in societatea romaneasca. Am sa inchei acest articol cu exprimarea printr-o metafora a unui participant pe Forumul de discutii ale MEdC, caracterizand aceasta atitudine a societatii noastre contemporane, invitandu-va la meditatie si la a lua o atitudine asumata, acum cand stiti aceste lucruri: „Erau odata patru persoane numite: Toti, Cineva, Oricine si Nimeni. Aveau o treaba importanta de facut si Toti au fost solicitati s-o faca. Toti era sigur ca Cineva o va face. Oricine ar fi putut s-o faca, dar Nimeni n-a facut-o. Cineva s-a enervat caci era o treaba pentru Toti. Toti a crezut ca Cineva o va face, dar Nimeni nu si-a dat seama ca Toti n-o va face. Totul s-a sfarsit astfel: Toti au invinuit pe Cineva cand Nimeni n-a facut ce Toti ar fi putut face”.
"Cronica romana"