Ţine minte până şi cărările din localitatea respectivă. În tinereţe, a stricat câteva biciclete colindând satele din sudul Moldovei, zonă în care s-a născut, dornic de a descoperi tainele tuturor numelor geografice. Totul i se trage din copilărie, din cei şapte ani de-acasă, dacă vreţi.
Moştenirea
„Năravul” şi memoria le-a moştenit de la tatăl său care îşi scria într-un caiet cuvinte din graiul Sudului şi micuţul Tonel, aşa cum i se mai spune şi astăzi la baştină, îl răsfoia adesea. Totodată, profesorul lui din şcoală, Leonid Şeptiţchi, îl lua prin sate unde acesta căuta eroi pentru romanele pe care le-a scris, dar care n-au fost publicate niciodată, se pare din cauza că era fiu de preot. Anatol Eremia era pasionat mai ales de numele bălţilor cu peşte, cea mai mare bogăţie a Sudului pe timpuri.
A sărutat palma ameninţătoare
Când îl întrebi când e născut, zice: „Eeee, sunt om vechi. Din ’31!”. A avut parte de o copilărie frumoasă în familia de intelectuali în care a crescut. A moştenit de la părinţi multe lucruri bune. Deşi a fost, în general, un copil cuminte, năzbâtiile i-au mai făcut din ochi. Odată, când avea vreo cinci-şase ani, s-a plimbat cu prietenii prin oraş şi a ajuns seara târziu acasă. Părinţii - în alertă! Unde ai fost, ce-ai făcut? Mama l-a certat, dar tatăl l-a apucat de braţ şi i-a arătat palma. „O vezi? Altă dată o s-o primeşti, mi-a zis tata. Dar eu nu înţelegeam, fiindcă nu fusesem bătut niciodată. Am întors capul şi am sărutat palma cu care trebuia să fiu pedepsit. Părinţii au rămas încremeniţi. M-au luat în braţe, au început a râde şi aşa am scăpat”, îşi aduce aminte lingvistul Eremia.
„Bade sare”
Când era mic, părinţii îl trimiteau des la cumpărături. De acasă i-au spus să-i dea „bună seara!” lui nenea Toadere de la tejghea şi să-i zică ce vrea să cumpere. Tonel a repetat acest lucru tot drumul. Când a ajuns la tejghea, de emoţie şi de atâta repetat, a spus: „Bună seara, bade sare, dă-mi un kil de bade Toadere”, râde cu poftă Anatol Eremia de păţania lui Tonel.
Românii nu băteau pe nedrept
Născut în perioada interbelică, Anatol Eremia e convins că românii n-au bătut niciodată pe nedrept. Asta pentru că ţine minte şi acum cizma primarului pe care a primit-o la fund demult, în fragedă copilărie. Într-o dimineaţă, maică-sa l-a trezit să ducă cenuşa la gunoişte. Tonel a ieşit şi a aruncat-o în drum, la trei paşi de poarta lor. „De unde s-a luat primarul, nu ştiu. Eu nu-i văzusem nici corpul, nici faţa. Numai cizma lustruită am văzut-o când am întors capul după ce am fost lovit”, mai spune expertul în toponimie care a citit mult în copilăria lui datorită bibliotecii bogate pe care o avea tatăl său, profesor de şcoală primară, şi pe care, pe vremea sovieticilor, a păstrat-o cu sfinţenie într-un pod de la ţară.