Vanghelie - regele şcolilor modernizate -şi ceilalţi primari de sector, care se laudă că dau cu bidineaua prin sălile de clase, te fac să crezi că măcar în Bucureşti elevii învaţă în condiţii decente. Nu e chiar aşa. Raportul privind starea învăţământului bucureştean în anul şcolar 2005-2006 demonstrează că în capitala României, ţară membră UE de la 1 ianuarie 2007, şcolile dăunează grav sănătăţii. În topul bolilor de care suferă elevii bucureşteni, indiferent de categoria de vârstă, se află tulburările de vedere. Dincolo de predispoziţia ereditară şi de efortul vizual depus de copiii din ziua de azi în faţa computerului sau a televizorului, cauza principală a bolilor de ochi o reprezintă iluminatul necorespunzător din toate şcolile. Tot mai mulţi elevi fac cocoaşă pentru că în sala de clasă băncile sunt aceleaşi, atât pentru piticii de clasa întâi, care învaţă de dimineaţă, cât şi pentru vlăjganii de gimnaziu, care vin în tura de după-amiază. Afecţiunile locomotorii se triplează pe parcursul creşterii vârstei, pentru că nu se mai face mişcare. În ora de educaţie fizică, învăţătorii predau matematica, iar mulţi profesori de sport sunt nevoiţi să-şi ţină orele pe holuri. Din 283 de şcoli şi licee bucureştene, 105 au săli de sport improvizate. O fi şcoala focar de cultură, cum zice ministrul Hărdău, dar şi focarele de infecţie izbucnesc în lanţ. Doar în rândul elevilor bucureşteni s-au înregistrat 97 de cazuri de tuberculoză în ultimul an. Dacă au norocul să plece sănătoşi din şcoală, absolvenţii învăţământului preuniversitar au dificultăţi serioase în a se integra pe piaţa muncii.
Moda de a studia la "mate-info" este păguboasă, deoarece tinerii fără certificat de competenţe profesionale au cea mai mare pondere în rândul şomerilor. Elevii şi părinţii lor nu sunt consiliaţi şi nu cunosc tendinţele de pe piaţa muncii. Intraţi în competiţia europeană a forţei de muncă, românii vor avea parte de eşecuri şi din cauza serviciilor educaţionale de proastă calitate. E criză în Bucureşti de profesori de informatică şi de limbi străine. Aceste discipline sunt predate de neaveniţi sau, mai grav, nu are cine să ţină orele. Deşi a trecut mai bine de o lună de la primul clopoţel, 62 de posturi didactice sunt neocupate. Migraţia profesorilor spre domenii de activitate cu lefuri mai mari ia proporţii, iar cei care rămân în sistem îşi împart cu greu salariul pentru a trăi de pe-o zi pe alta. De bani pentru perfecţionare nici nu se mai pune problema. Chiar dacă aproape toate şcolile şi liceele sunt informatizate, nu toţi dascălii ştiu să predea cu ajutorul calculatorului.
Învăţământul bucureştean nu s-a adaptat nici la noua viaţă profesională a părinţilor, care, în cele mai multe cazuri, nu mai au timp de copiii lor deoarece muncesc din zori şi până-n seară. şcolile nu au posibilităţi să înfiinţeze semiinternate sau centre de zi, unde elevii să poată lua prânzul şi să fie ajutaţi la teme, cu toate că solicitările părinţilor sunt numeroase. În lipsa unei supravegheri profesioniste a activităţilor extraşcolare, copiii se duc acasă şi îşi înving plictiseala testând, după blocuri, gustul alcoolului sau efectul dozei de heroină. Situaţia la învăţătură şi la purtare se înrăutăţeşte de la an la an. Numărul notelor la purtare scăzute sub 7 e aproape dublu faţă de anul trecut la clasele de liceu. Peste 35.000 de elevi au fost sancţionaţi la purtare, în special pentru chiul, iar aproape 20.000 au fost declaraţi corigenţi sau repetenţi.
Calitatea învăţământului din Capitală e departe de standardele europene. şcolile din provincie produc, cu siguranţă, şi mai mulţi şomeri, şi mai multă boală, deoarece fondurile alocate pentru un elev de către administraţia locală a unei comune sau a unui oraş cu industrie falimentară sunt net inferioare faţă de cele cheltuite în Bucureşti.
(Eugen CHELEMEN , Adevarul, 31 oct.2006)