Nici o gradinita din Bucuresti nu l-a primit pe Alexandru
Pe hol asteapta cuminti, obositi, dar neresemnati, parintii. Mama lui Alexandru (5 ani si 10 luni) explodeaza: "E foarte greu cu integrarea in societate. Toata lumea ne respinge. Psihologii ne recomanda sa ii dam la gradinite normale. Insa gradinitele ne resping. Spun ca intreaga clasa s-ar da peste cap din cauza copiilor nostri. E sansa lor sa creasca intre copii normali. I-ar trage inainte". Aici, la Centru, e salvarea lor. "La Spitalul 9, profesorul Milea s-a uitat 10 minute la Cristian si a spus: "autist".Dupa un an de mers pe la tot felul de doctori si profesori universitari, aici, pentru prima data, m-am simtit ca un parinte. Simt ca pot sa merg si eu cu troleul, cu autobuzul pe sus, ca orice om, nu sa-mi iau copilul si sa merg pe sub pamant", isi spune oful mama lui Cristian (3 ani si 4 luni). Cristian a fost normal pana la 1 an si jumatate. Incepuse si sa vorbeasca. Atunci a inceput sa aiba probleme cu dintisorii. "I-am plombat 8 dintisori, in 6 luni". Durerea l-a facut pe copil sa se retraga intr-o carapace. In urma cu un an, parintii s-au alarmat. Acum trei luni, au calcat pragul Centrului din Titan. Si, "intr-o luna s-a ameliorat cat intr-un an la ceilalti medici". Alexandru a fost nascut de mamica lui la 39 de ani, dupa 15 ani de casnicie. "S-a nascut normal, dar a luat o infectie din maternitate. A reusit sa scape. A crescut normal, dar nu vorbea. La 2 ani si 4 luni ne-am dus la doctor. Mi s-a spus ca are simptome autiste (incep sa-i curga lacrimile). "O luna de zile am plans si am urlat si am fost disperata". De atunci, mamica lui Alex face toate eforturile pentru recuperarea lui. "Medicatia ne costa 8 milioane pe luna. Bine ca avem cu ce". Alti parinti care nu au bani primesc medicamente gratuite, romanesti, si nu sunt la fel de bune. "In acest Centru am ajuns in martie 2006. Pana atunci am fost la Spitalul Obregia. Acolo ii dadeau medicatie, dar nu se lucra cu copiii, cum se face aici. A invatat sa scrie, sa picteze, in limita posibilitatilor. Aici a invatat sa spuna vocale. Tot ce spunea era Ťaaa?ť, din zori si pana noaptea". (Alex, care a iesit din salita mica de terapie, nu are stare. Se invarte pe langa mamica lui, plange un pic. Il impaca tatal, cu care incepe sa se joace cu o minge. E bucuros si plin de energie. Mai este mult de lucru. Dar e pe calea buna). Specialista in neuropsihiatrie Rodica Urziceanu clarifica fenomenul: "Nu sunt deloc rare cazurile in care diagnosticul pus de doctori este implacabil: Ťautismť, desi de multe ori copilul are o forma mult mai usoara din spectrul autist. Parintele merge acasa, se documenteaza si afla ca autismul e irecuperabil. Nu e usor sa fii confruntat cu asa ceva. Parintele isi modifica atitudinea fata de copil, care nu mai primeste nici ce primea pana atunci, chiar cand are nevoie de mai multa grija". Autismul necesita un tratament individual. Ca sa cunosti copilul, iti trebuie timp, ore de observatie, ca sa iti dai seama ce are nevoie. Si nu exista o restitutie ad integrum. "Exista cazuri diagnosticate ca autism, care in 2 ani au dat rezultate spectaculoase si care s-au incadrat in colectivitati normale."
Copiii cu dizabilitati sunt inca paria invatamantului
In 1999 - 2000, Andrei Marga a dat un ordin de ministru care prevedea integrarea copiilor cu deficiente in invatamantul de masa. In ciuda acestui lucru, in Romania inca exista 28873 de elevi care invata in cele 175 de unitati scolare speciale. 17948 sunt integrati in programe de terapie logopedica, 1327 sufera de deficiente motorii si neuromotorii, 22550 au deficiente mentale si 4278 de copii au deficiente de auz si de vedere. Motivul principal pentru care aceasta problema persista este lipsa personalului specializat. Exista numai 7774 de cadre didactice care lucreaza cu acesti copii si incearca sa ii integreze. In plus, mentalitatea romaneasca este inca invechita, parintii fiind cei care, de cele mai multe ori, refuza ca propriii copii sa invete in clasa cu elevi cu dificultati. In tarile europene si in SUA, aceste probleme nu prea exista, doar copiii cu handicap sever fiind scolarizati in institutii separate.
"Gandul"
Copiii cu dizabilitati sunt inca paria invatamantului
In 1999 - 2000, Andrei Marga a dat un ordin de ministru care prevedea integrarea copiilor cu deficiente in invatamantul de masa. In ciuda acestui lucru, in Romania inca exista 28873 de elevi care invata in cele 175 de unitati scolare speciale. 17948 sunt integrati in programe de terapie logopedica, 1327 sufera de deficiente motorii si neuromotorii, 22550 au deficiente mentale si 4278 de copii au deficiente de auz si de vedere. Motivul principal pentru care aceasta problema persista este lipsa personalului specializat. Exista numai 7774 de cadre didactice care lucreaza cu acesti copii si incearca sa ii integreze. In plus, mentalitatea romaneasca este inca invechita, parintii fiind cei care, de cele mai multe ori, refuza ca propriii copii sa invete in clasa cu elevi cu dificultati. In tarile europene si in SUA, aceste probleme nu prea exista, doar copiii cu handicap sever fiind scolarizati in institutii separate.
"Gandul"
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: cdiasimi | 01.11.2006 17:17 | 3682 vizualizări
Comentarii (9)
Nu disperati!
Mai incercati , eu de exemplu sunt educatoare in Buzau si in grupa mea eu am un baietel ,,autist,,.La inceput mi-a fost foarte greu , dar acum pot sa va marturisesc ca totul e ok.
Pot sa va spun ca sunteti niste parinti exemplari .
Sa nu va lasati indusi de cuvintele :du-l la orfelinat , si ei sunt niste suflete care ar vrea sa ne spuna ceva dar noi greu pricepen ce au vrut sa spuna.
Sa aveti multa rabdare si sanatate ,
Si noi avem in gradinita un copil autist. Parintii au facut greseala de a ascunde copilul de ochii lumii. La 4 ani, dupa insistentele educatoarei de la grupa mijlocie, parintii au indraznit, cu retinere si cu jena . Bucuria ce se citeste pe fata baietelului in momentul in care intra in grupa nu se poate descrie in cuvinte. Copiii il accepta fara rezerve si il protejeaza, iar parintii se mira de progresele zilnice si isi reproseaza ca nu l-au integrat mai devreme in colectiv.
Felicit pe cei care nu accepta ideea ca acesti copii sunt altfel decat ceilalti si, ca urmare, ei ar trebui sa fie izolati sau marginalizati.
Inainte de a refuza in gradinita sau in scoala un copil cu dizabilitati, eu propun sa ne facem fiecare un exercitiu de constiinta si sa ne transpunem in postura unui parinte cu astfel de copii.
Si la noi la scoala un copil s-a integrat foarte bine in colectivul de elevi al clasei. Este elevul scolii noastre inca din clasa I - a. Copiii si parintii l-au acceptat fara rezerve, la fel si d-na invatatoare, desi n-avea nici o experienta anterioara cu astfel de copii autisti. Eu predau la clasa respectiva si pot confirma progresul; il stiu de "boboc". Colaborez si eu si invatatoaea cu consilierul scolii, atunci cand e cazul (din ce in ce mai rar). Sunt curioasa cum va fi cand trece la gimnaziu (acum e in clasa a IV - a).
Mai avem o fetita in clasa a III -a, cu handicap multiplu (a fost integrata din a I - a); are nevoie de profesor de sprijin, care sta la unele ore si o ajuta la sfarsitul orelor la teme. DACA VREI, POTI! Eu cred ca d-na educatoare respectiva nu are pregatirea necesara pentru astfel de copii. Dar si "meseria" de parinte se invata, asa ca noi - dascalii - trebuie sa acceptam orice provocare. Stim cu totii ca resursele materiale din scoli nu le avem la indemana intotdeauna si peste tot, dar ... nu este un motiv ca astfel de copii sa fie respinsi.
PACAT CA SUNT ASEMENEA CADRE DIDACTICE PE LUME...IDEEA DSE BAZA E CA SI PROFESORII AR TREBUI SA SE GANDEASCA LA FAPTUL CA AU SI EI COPII,SI NU SE STIE NICIODATA CE LE REZERVA VIITORUL.SI SA SE POARTE CU ACEI COPII SPECIALI ASA CUM AR VREA SA SE POARTE ALTII CU COPIII LOR,DACA AR AVEA ASEMENEA PROBLEME.
ASTFEL DE EDUCATOARE NU AU CE CAUTA IN SALA DE GRUPA.MENIREA LOR SI A MEA E SA EDUCAM COPIII SI SA LE DAM TUTUROR O SANSA.MI-E RUSINE CA AM ASTFEL DE COLEGE!
Nu cred ca trebuie condamnate asa drastic educatoarele sau invatatorii care accepta mai greu aceste situatii.Sunt aspecte noi,pentru care nu suntem pregatiti.Munca noastra este ingreunata in aceste cazuri,vorbesc din experienta.Cred ca nu este bine gandit sistemul.Pentru astfel de cazuri sunt necesari specialisti cu experienta.
Este foarte greu ca educator sa ai in clasa 20-30 de copii si un copil "autist".In primul rand autistul nu face decat sa se simta inferior celorlalti copii,ceea ce agraveaza problema.Va spun din experienta.Sunt educatoare la o grupa mica C.E.S.Spun "grupa mica" pentru ca varsta copiilor din clasa mea este de la 3 anisori pana la 7 anisori,lucrez pe autonomie personala si sociala cu 9 copilasi cu handicapuri mintale de grad I si II,printre care si autisti.Pentru parintii care au copii autisti:"Nu va alarmati!",fiecare copil cu dizabilitati are o sansa daca i se da incredere in el.Fiecare parinte poate fi psiholog,logoped,educator daca scapati de teama ca autismul nu se vindeca.Nu asteptati parinti miracolele,miracolele sunt copii vostri care va invata o taina in fiecare gest,mimica,vocala.
Lucrez in invatamantul special de mai bine de 18 ani...asa ca ceea ce s-a scris aici ma intriga intr-un fel...E foarte adevarat ca un copil autist ar trebui integrat intr-un colectiv de copii fara probleme,insa aceasta trebuie sa se realizeze cu pasi extrem de mici.Nu cred ca ar trebui sa aruncam cu pietre in doamna educatoare,este foarte dificil de a te ocupa de un astfel de copil,iar pt asta exista invatamantul special unde se gasesec persoane calificate .Cu tot respectul cuvenit...dar daca parintii refuza sa vada ca ,copilul dumnealor este diferit de ceilalti copii si ca invatamantul special nu inseamna neaparat ...''copii care te musca de degete''atunci nu fac altceva decat sa ingreuneze evolutia spre bine a acestui copil...
Sunt invatatoare la clasa aIVa si am in clasa un baietel diagnosticat cu aceasta cumplita boala.Este foarte greu pentru noi dascalii,dar pentru bietii parinti este devastator.Pina la sfarsitul clasei aIIa progresul la invatatura a fost foate bun ,de integrare in colectivitate nu mai vorbim...dar acum parca totul s-a blocat ,nu mai asimileaza cunostintele.... din punct de vedere intelectual a stagnat.Incerc din rasputeri sa-l determin sa mai invete cate ceva ,dar e foarte greu.De socializarea lui suntem foarte multumiti-a fost in tabere si la toate activitatile extracurriculare.Eu imi permit sa sfatuiesc parintii care au astfel de copii sa caute oameni de suflet care sa aiba grija si de "puii" lor asa cum i-a lasat Dumnezeu. Mult curaj parintilor si educatorilor deopotriva!!!!
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.