Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

In Gorj dascălii nu şi-au primit banii

Dascălii gorjeni, sau cel putin cei din Tg-Jiu nu şi-au primit banii datoraţi pentru munca depusă în luna octombrie fiind zvonuri că aceşti bani vor veni după data de 21 noiembrie.
Din ceea ce ştiu eu, în contractul colectiv de muncă este prevăzut ca banii să fie plătiţi până la data de 15 a lunii. Oare liderii de sindicat, cei care anul trecut au obţinut avantaje substanţiale pt invatamant - pt. o perioadă de timp prof. au lucrat si sambata - s-au sesizat, luând atitudine faţă de acest abuz. Cred că demisia de onoare a capilor sindicatelor ar fi binevenită, mai ales că nu-şi respectă membrii de sindicat, prin această atitudine.
În decursul anilor am observat că misiunea practică a liderilor de sindicat este aceea de a organiza mese festive pentru membrii de sindicat şi conducerea şcolii. Oare aceasta să fie misiunea lor, misiune pt care au fost aleşi de "prostimea profesorală"? Oare ei au rolul de "linge blide" pt. inspectorii şi directorii din învăţământ?
În faţa acestei ignoranţe sindicale nu ne rămâne decât să sperăm în reformarea învăţământului, reformare ce se va realiza doar într-un viitor foarte îndepărtat, cu asemenea oameni.
Cu stimă şi respect.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: ficgo | 14.11.2006 11:45 | 1057 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (2)

0 0

15.11.2006 10:13 nasugheorghe

Exista si in jud.Galati,cel putin o comuna-Negrilesti,unde,pana ieri 14 nov ,cadrele didactice nu si-au primit salariile,ziua pentru plati fiind 08. nov.Nu stim cine este responsabil de aceasta intarziere ,dar cred ca in astfel de situatii ar trebui facute sesizari. Cu ce rezultat,insa ??!!...Oricum, dovezile de dispret fata de oamenii de la catedra, venite tocmai din partea oficialitatilor,par a arata cadrul in care va avea loc descentralizarea si impactul ei asupra scolilor.







0 0

15.11.2006 12:48 gabriela54

Bine ca exista bani pentru cei 1000 de evaluatori care vor evalua teancul de documente si pe noi la clasa! Poate vor deschide ochii si la baza materiala inexistenta din scoli si vor aprecia implicarea inv.pentru a tine lectii asa cum li se cer .Numai dumnealor (inv) stiu cati bani scot din buzunar pentru a face fata onorabil cerintelor unei lectii.Suntem prea cuminti!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 16 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

62 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN