Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Descentralizarea între deziderat şi realitate

Este evident că descentralizarea reprezintă singura opţiune pentru ca învăţământul preuniversitar românesc să depăşească perioada de confuzie şi inerţie în care este cantonat de mulţi ani şi să se conecteze la valorile europene. Judeţele-pilot au fost selectate tocmai pentru a experimenta alternativa descentralizării. După doi ani, rezultatele sunt elocvente. Un câştig evident este necesitatea transformării directorului de unitate şcolară în manager. Transformarea nu presupune doar schimbarea titulaturii, ci întocmirea unei noi fişe a postului, care îi oferă alte responsabilităţi şi, parţial, pârghii de acţiune. Pentru a corespunde acestui profil, managerii trebuie să aibă o pregătire specifică, dobândită prin diverse cursuri de formare şi perfecţionare, în conformitate cu noile lor atribuţii. Reglementările în domeniul financiar-contabil îi conferă managerului o autonomie în privinţa administrării fondurilor băneşti, ceea ce se reflectă pozitiv în asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare desfăşurării activităţii în şcoală. Creşterea implicării comunităţii locale şi a părinţilor în actul decizional este benefică atât în adoptarea planurilor de şcolarizare, cât şi în administrarea bunurilor. Aspectul care se impune a fi reglementat în perioada următoare este strategia de recrutare şi selecţie a personalului didactic. Deşi managerul este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în şcoală, rolul său şi al Consiliului de Administraţie în încadrarea cu personal didactic este foarte limitat. Ocuparea posturilor şi catedrelor vacante se face fie prin repartizarea cadrelor didactice ale căror catedre au dispărut prin restrângere de activitate din alte unităţi, fie prin concurs. Prin actuala metodologie, conducerea unităţii şcolare unde există posturi şi catedre vacante primeşte cadre didactice despre care nu are niciun fel de informaţii privitoare la calităţile profesionale. Pentru evitarea situaţiilor în care aceste cadre didactice nu fac faţă cerinţelor anumitor şcoli, se impune elaborarea unei noi strategii privind mişcarea personalului didactic. Această nouă strategie ar trebui să permită o implicare considerabilă a Consiliului de Administraţie şi managerului în procesul de ocupare a catedrelor vacante. Sursele diversificate de informare asupra calităţilor profesionale a cadrelor didactice, precum şi organizarea concursurilor la nivelul unităţilor şcolare, acolo unde este posibil, ar putea îmbunătăţi calitatea procesului de învăţământ. În această situaţie, Consiliul de Administraţie şi managerul, care poartă întreaga responsabilitate a eficienţei demersului didactic într-o şcoală, şi-ar putea exercita eficient rolul pe care procesul de descentralizare i-l conferă.
(Adevarul, 28 nov.2006)

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: floricaion | 28.11.2006 08:30 | 1351 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (1)

0 0

28.11.2006 15:43 criprof

Eu cred ca exista solutii simple pentru a gasi managerul potrivit la fiecare scoala.

Salarizarea directorului sa fie in directa legatura cu rezultatul evaluarii scolii. Daca nu sunt "realizari" sa ia si 50% din cat ar fi obtinut ca profesor. In aceste conditii cel care nu obtine performanta s-ar duce naibi la catedra - nu ar mai incurca lumea. Daca salariile directorilor sunt asigurate, cu sporuri si alte chestii, de ce sa nu tina de scaun pana cand nu se mai poate.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

56 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN