Mai cu seama in Europa centrala si rasariteana, biserica contribuie la reconstructia identitara dupa desertul comunist, reimaginand noi comunitati, cum ar fi spus Benedict Anderson. Cu toate acestea, mutatiile care survin in ultimele decenii sunt caracterizate pretutindeni in spatiul crestin de privatizarea vietii si valorilor religioase, de orientarea de consum, precum si de ceea ce psihologii sociali numesc prevalenta orientarii religioase extrinseci, instrumentale, care se substituie religiei ca sens, traditionale, intrinseci.

Studiile de psihologia religiei atesta, de altfel, o legatura puternica intre orientarea religioasa extrinseca (operationalizata prin indicatori de genul: „calificarea religiei ca fiind foarte importanta”, „participare frecventa la biserica”, „inflexibilitate doctrinala”) si o serie de trasaturi de personalitate care evidentiaza o raportare negativ diferentiatoare la „celalalt”, precum etnocentrismul, autoritarismul, dogmatismul, distanta sociala sporita, rigiditatea, si, mai ales, activarea unor forme specifice de prejudecati, de tipul celor rasiste.

Ancorata in constiinta individuala, sporind nevoia alegerilor personale, religiozitatea contemporana isi conserva intr-o maniera ocultata functiile si mecanismele traditionale, precum cea de control social, dar, asa cum sugera Jeffrey Hadden, ramane in tot mai mica masura „o forta cosmica ce transforma lumea”.

Pe aceasta cale se deschide campul de actiune al minoritatilor religioase, care redefinesc intelesul si practica credintei pentru multi reprezentanti ai tinerei generatii, aflati in cautarea unor repere identitare durabile intr-o lume aflata in schimbare accelerata. Iata cum se naste alegerea privata a religiei, care devine din dat ontologic o problema de optiune individuala.

La toate mutatiile evocate, in Europa centrala si de rasarit se adauga si fenomenul „contaminarii” provocat de nationalismul si fundamentalismul religios, adevarate ideologii transversale ce patrund in fisurile ideologice si identitare ale statelor aflate in tranzitie spre democratia liberala. Intr-un asemenea context mai larg, valorile religioase la romani concentreaza o mare energie comunitara, putand calauzi procesul de reconstructie a tarii.

Multi concetateni descopera in „biserica” o ancora simbolica importanta in confruntarea cu o identitate sociala problematica, integrand intr-o sinteza favorizanta cele trei strategii discursive contradictorii privitoare la biserica si locul ei in societate. Prima, imprecatia si revolta, este ilustrata de lectura critica timpurie propusa de Dumitru Draghicescu: „romanii sunt dintre toate natiunile crestine de orice rit, poporul cel mai ateu, cel mai sceptic, cel mai putin credincios”.

A doua, opusa, vesteste renasterea si misionarismul istoric, caci, asa cum spunea contele Hermann Keyserling: „Biserica romaneasca e vie. Numai acolo Biserica greco-ortodoxa nu a incremenit. (…). Astfel, misiunea lor europeana, daca au vreuna, ar trebui sa fie neindoielnic aceea de a destepta la o noua viata spiritul bizantin. Si, desigur, aceasta tara si acest popor pot avea un viitor mare”. In sfarsit, o alta optiune angajata pleda pentru neutralitatea descriptiva si compasiunea explicativa, intocmai ca in studiul recent al antropologului bulgar Bogdan Bogdanov: „omul acestor locuri nu este, in principiu, nici credincios - in sens religios -, nici superstitios, fiind gata sa rada de cei care exagereaza in credinta lor.

Religia nu este un mod de a privi lumea, ea este acel ceva in serviciul traditiei, care o valideaza, asigurandu-i continuitatea”. Desi, din punctul de vedere al participarii la activitatile confesionale, se arata a fi unul dintre cei mai activi europeni, internalizarea si mai ales transferul valorilor religioase in planul conduitelor publice nemijlocite ramane deficienta.

Tendinta exemplificata apare, bunaoara, in studiile comparative coordonate de Robert Levine asupra comportamentului pro-social, in care imaginea „romanului” e aceea a unui personaj care „nu il ajuta pe celalalt” in nevoie. In pofida tuturor acestor tendinte scazatoare, doar asumandu-si traditia ca pe o resursa semnificativa si urmand-o autentic, romanul zilelor noastre va putea spera la o Romanie sanatoasa in spiritul si in inima ei.
"Evenimentul zilei"