Perestroika din învăţământ
Numita U.E., după ce s-a tot codit ca o fată mare, fluturându-ne tot felul de steguleţe, ba roşii, ba galbene, ameninţându-ne cu clauza de salvgardare, s-a decis să ne dea undă verde şi să ne ia la pieptul ei. "O aderare mediocră", a conchis preşedintele Băsescu. Ceva mai devreme, umblă vorba că ar fi început iar cursurile unui an şcolar. Sindicatele din învăţământ, sastisite de politica tergiversărilor practicată de guvernanţi, au născocit o formă insolită de protest, boicotarea începutului de an şcolar. Sancţionaţi au fost doar bobocii de clasa I căci, prin şcoli, parlamentarii, trecuţi sau nu pe la CNSAS, au găsit suficiente porţi deschise şi noi prilejuri de a se emoţiona ipocrit, ţinând discursuri demagogice despre grija faţă de viitorul ţării. Miza pe bunul simţ al dascălului s-a dovedit unul dintre puţinele pariuri câştigate de politicienii români postdecembrişti. Boicotul eşuat a fost doar prologul luptei surde dintre sindicate şi guvernanţi care nu se ştie dacă nu se va solda din nou cu alte vacanţe forţate pentru elevi. Cu sau fără autorizaţii de funcţionare, instituţiile de învăţământ şi-au deschis porţile.
Făr㠄demersurile” jurnalistice generatoare de frisoane ministeriale şi scandaluri în mass-media, examenele ar fi trecut aproape neobservate, ca şi în alţi ani, iar judeţele fruntaşe ar fi fost felicitate pentru producţiile-record de bacalaureaţi. Reacţia la tămbălăul mediatic din vară: gropile minimei morale ale sistemului au fost umplute preventiv cu o roabă de mixturi metodologice, o nouă cârpeală tipic mioritică. După contestatul examen naţional de titularizare a urmat o altă etapă din calendarul vânzolelii cadrelor didactice, examenele locale, care se continuă cu probele individuale până când se vor ocupa toate posturile vacante. Ministerul se pregăteşte să spună adio testelor naţionale punând la cale un nou experiment: tezele semestriale naţionale. Şeful şcolilor a găsit soluţii şi pentru combaterea corupţiei din universităţi prin înfiinţarea aşa-zisului DNA studenţesc, o structură ciudată care încurajează delaţiunea în forma sa pură, copiind practicile odioasei Securităţi, cu care ministrul se jură că n-a colaborat. Aşadar, perestroika din învăţământ, lansată cu aplomb în secolul trecut şi deghizată în reformă, continuă. Deciziile la nivel înalt se iau în "stilul smuls", motiv pentru care vom intra în Uniunea Europeană cu un sistem de învăţământ paralizat de incoerenţă. Aplicarea strategiei de descentralizare e doar unul dintre exemple. De la 1 septembrie, sute de şcoli, în special din mediul rural, şi-au pierdut personalitatea juridică. Raţionalizarea sistemului s-a realizat în baza unor hotărâri emise de administraţiile locale, multe dictate de interese de moment. A rezultat o descentralizare de cumătrie, cu directori aşezaţi peste două-trei sau chiar 14 şcoli, separate de distanţe apreciabile, cu probleme specifice. Tot peste noapte s-a operat şi reorganizarea reţelei de şcoli de arte şi meserii. Rezultatul: zeci de elevi din clasa a IX-a care refuză să-şi continue studiile din cauza distanţei ce-i separă de grupul şcolar la care au fost admişi. Deşi şcoala a început de mai bine de o lună, mulţi elevi îşi croiesc drum spre sălile de clasă strecurându-se printre schele şi mormane de moloz. Le-ar trebui nişte căşti de protecţie. Pe la începutul acestui an, ministrul Vlădescu îl ameninţa pe şeful MEdC că îl „va îneca în bani”. Glumiţe din Alianţa D.A.! În realitate, a început suita de episoade ale unei telenovele dâmboviţene. Subiectul: miliardul de euro alocat învăţământului după greva din noiembrie anul trecut. Cu chiu, cu vai, banii au ajuns în visteria MEdC. Nu toţi şi nici în timp util. Ultima tranşă va fi alocată, în cel mai fericit caz, în decembrie, s-o cheltuiască Moş Crăciun. Motiv pentru care investiţia în sistem s-a transformat într-un shopping prelungit, ca şi cum Ministerul ar fi câştigat uriaşa sumă la 6 din 49. „Banii i-am împărţit eu”, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă. Operaţiunea contabilicească a fost urmată de colorarea politică a hărţii finanţărilor, aşa, ca o curiozitate ludică ministerială, dar şi pentru a contracara eventualele acuze de favoritisme portocalii. Cu toată imparţialitatea politică proclamată de ministru, miliardul de euro a trecut pe lângă multe dintre şcolile patriei, mai ales cele din mediul rural, lipsite de alimentare cu apă, de instalaţii sanitare decente, cu sisteme de încălzire rudimentare. În fiecare judeţ, câteva şcoli au beneficiat de o finanţare consistentă. Restul banilor au fost destinaţi achiziţionării de microbuze şcolare, cărţi pentru biblioteci, materiale sportive, planşe, hărţi, dotărilor minimale pentru laboratoare. Care laboratoare sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. În schimb, prestaţia ministrului poate ilustra cu succes proprietăţile fizice ale apei. Până şi moş Vasile, din Destupaţii de Sus, a aflat că infrastructura se referă la canalizare, apă, drumuri. Poate doar cărţile pot fi aşezate la infrastructura sistemului. În rest, se tremură în continuare vârtos în sălile de clasă, toaletele sunt tot în fundul curţii, dar au fost descoperite finalmente şi de responsabilii din Educaţie, pereţii din chirpici a 7% dintre şcolile rurale stau să cadă. După ce toate acestea se vor fi rezolvat, putem vorbi şi de o Lege a calităţii în învăţământ. Pentru Educaţie, aproape că este măgulitoare existenţa unei Legi a calităţii, cu atât mai mult cu cât nu există încă o lege similară pentru Sănătate, nici pentru morărit şi panificaţie, sau o lege a calităţii în guvernare. Nici banii primiţi de la Banca Mondială n-au avut o soartă mai bună. E suficient să ne aruncăm privirea spre şcolile ridicate în mediul rural din aceste fonduri: impresia de improvizaţie te izbeşte de departe. Seamănă cu orice, cu fostele aprozaruri, cu nişte barăci plantate în peisaj ce jignesc arhitectura locului, numai cu o instituţie serioasă de învăţământ nu prea aduc. Chiar şi aşa, multe dintre noile şcoli nu au branşamentele electrice realizate, ultimele ore se fac în beznă, iar despre încălzire nici nu poate fi vorba. Cât despre viitoarele facturi la energie, administraţiile locale deja au dureri mari de cap.
Prin sistem curg râuri de lapte şi miere
În mărinimia sa, Guvernul a luat decizia de a le oferi micuţilor din grădiniţe şi şcolarilor din ciclul primar, pe lângă lapte şi corn, şi un degetar de miere. Să nu ni se ducă buhul că creştem generaţii de papă-lapte. Calcul preelectoral sau nu, e mai puţin important, fapt este că fişa postului cadrului didactic devine, încet-încet, o broşurică în care activitatea la catedră e împinsă la capitolul "şi altele". Se părea că vremurile când elevii şi profesorii ieşeau voioşi la cules de barabule sau cucuruz au trecut. Munca voluntară, cu sau fără accente patriotice, n-a dispărut însă, a căpătat doar forme ceva mai sofisticate. Educatoarea şi învăţătorul prestează servicii de catering micuţilor. Cineva îşi închipuie că o fac cu entuziasm. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte derularea programului "Bani de liceu", distribuirea rechizitelor, întocmirea dosarelor de bursă, eliberarea şi semnarea carnetelor CEC pentru plata alocaţiilor de stat. Cum frecventarea şcolii nu mai are o legătură directă cu plata alocaţiei, directorul pune ştampila pe carnetul CEC confirmând doar faptul că elevul este în viaţă.
Deconspirarea mediocrităţii
Preşedintele Băsescu acuză mediocritatea sistemului de învăţământ, însă calificativul nu mai miră pe nimeni: aderarea la Uniunea Europeană a primit aceeaşi apreciere, ca şi prestaţia Guvernului Tăriceanu. Mai nou, preşedintele îşi dezvăluie vocaţia de reformator al învăţământului. După ce, în chiar prima zi de şcoală, afirma pe un post privat de televiziune că "am reuşit să recalificăm minerii", a continuat cu o duioasă ameninţare: "Şi profesorii pot fi recalificaţi!". Rămâne un mister cine ar trebui să ia locul profesorilor la catedră. Cât despre recalificare, preşedintele poate să stea liniştit, mulţi profesori au părăsit deja sistemul ispitiţi de parfumul căpşunilor. Recent, aflat la Oradea, preşedintele şi-a dat din nou cu părerea în legătură cu problemele învăţământului, susţinând că trecerea inspectoratelor şcolare judeţene în subordinea administraţiilor locale ar reprezenta "una dintre cheile creşterii calităţii în Educaţie". Celelalte chei ar putea fi, nu neapărat în această ordine, cheia sol, cheia franceză sau mândria industriei cosmetice socialiste, săpunul "Cheia". Nu numai preşedintele este alergic la Educaţie, ci întreaga clasă politică. Negocierea majorării salariilor cadrelor didactice a intrat într-un impas. Lipsiţi de imaginaţie, guvernanţii ne oferă aceeaşi explicaţie ca şi anul trecut pentru îndărătnicia cu care se opun unei creşteri substanţiale a lefurilor dascălilor, o sporire a veniturilor cu mai mult de 16% ar pune în pericol echilibrul naţional. Cel puţin aşa susţine ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, prima tranşă a majorării salariale urmând să se aplice începând cu 1 aprilie 2007. Dacă ne aducem noi bine aminte şi "Acordul" cu sindicatele din noiembrie 2005 a fost semnat, parcă, tot într-o zi de 1 aprilie. Şi proiectul de buget pe 2007 lasă din nou cu buzele umflate Învăţământul. Premierul Tăriceanu se înfoia recent într-un discurs afirmând că Educaţia va primi o felie bugetară cum n-a văzut ea de când mama a făcut-o: 5,2%! În realitate, procentul de majorare a bugetului Educaţiei pentru 2007 este de 1,10 din PIB, faţă de anul trecut, primul-ministru omiţând deliberat să scadă fondurile pentru Cercetare, care reprezintă 0,44% din PIB. Rămân, aşadar, 4,7% din PIB, departe de cei 6% cât prevede legea. Atitudinea guvernanţilor reprezintă un nou atentat la statul de drept, o invitaţie la respectarea aproximativă a legii. Când vine vorba despre promisiuni făcute, aceştia devin subit amnezici. Pînă la urmă, tot preşedintele Băsescu are dreptate, "învăţământul reprezintă o prioritate zero!". Curat zero! (Mihai DOS - Tribuna învăţământului nr. 679, 23-29 octombrie 2006)