Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Directorii merituosi, premiaţi de ministrul Hărdău

Cu trei zile în urmă, Ministerul Educaţiei a acordat un premiu şi directoarei Colegiului Tehnic Energetic din Constanţa, liceu recunoscut pentru scandalurile repetate. Astfel, în anul şcolar 2004-2005, o profesoară fusese agresată de un elev iar un alt cadru didactic fusese acuzat de mai multe eleve că le molestează sexual. În ciuda acestor incidente, directoarea liceului a primit distincţia respectivă pentru "calitatea managementului educaţional". Întrebat despre acest lucru, ministrul de resort a precizat că el premiază activitatea directorului pentru anul în curs (sic!) (cu toate că şi în acest an, a avut loc o altercaţie între elevi, la liceul respectiv, atunci când o brigadă de jandarmi a fost nevoită să intervină pentru a aplana conflictul, n.r.). Hărdău a subliniat că premiile nu s-au acordat "pe impresii artistice", ci în baza unor criterii cuantificabile precum: modul de utilizare a fondurilor, performanţa în activitatea didactică, numărul de gradaţii ale profesorilor respectivi, promovabilitatea şi activităţile extracurriculare. Ministrul educaţiei a mai adăugat că deciziile de numire a directorilor merituoşi au fost luate de inspectoratele şcolare, iar în afara criteriilor stabilite, "totul a fost destul de secretos, ca să nu influenţăm deciziile". Acesta a recunoscut că orice hotărâre are un coeficient de subiectivism, dar factorii de decizie "trebuie să-şi asume responsabilitatea" şi a subliniat că performanţa trebuie recunoscută. Cu această ocazie, demnitarul nu a scăpat ocazia de a se arăta nemulţumit de articolele apărute în presă. "V-am urmărit, şi nimeni nu scrie de corectitudinea mea. Scrieţi că vorbesc într-un fel. Sunt bruiat de anumite vorbe. Nu de fapte. Suntem un minister credibil şi de cuvânt", a declarat Mihail Hărdău.
"Curentul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 21.12.2006 09:40 | 1173 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (6)

0 0

21.12.2006 23:27 h_tatiana

pile, traim in Romania

0 0

22.12.2006 21:08 galaoan

D-na Paloma Petrescu e inca in minister

0 0

22.12.2006 22:14 clasudia

Şi soţul meu a participat în noiembrie la concursul de directori.A fost singur pe post şi a ieşit pe locul 2 şi culmea nu a luat notă mică la legislaţie ci la Planul de Dezvoltare Şcolară unde din 30 de puncte a luat 11 iar el mai avea nevoie de 9 puncte. Acest P.D.Ş se corecta în absenţa candidatului, astfel neavând drept la apel. Menţionez că nu face parte din nici un partid politic. A fost anunţat că nu va mai fi director în data d 14 septembrie şi înlocuit de un nou venit titular pe 4 ore în şcoală. În momentul înlocuirii i s-au adus mulţumiri pentru cei 3 ani de realizări apoi i s-a spus că e prea tânăr, că mai are timp şi că nu îl mai vrea sistemul(spusele inspectorului de sector).

0 0

24.12.2006 22:21 vasiletudosa

Traim in Romania si invatamantul nu mai este marginalizat ci nu mai este...

0 0

25.12.2006 17:47 maia

clasudia draga,la scoala mea,cea adusa de catre partid,nici macar nu avea ore ,nici o ora in scoala noastra.

traim in Ro si asta ne ocupa tot timpul:(((((

0 0

26.12.2006 19:43 kitroasa

Ca ziarele spun numai minciuni, nu e prima oara cand ma conving, dar comentariile dvs, care sunteti departe de a cunoste realitatea si nu sunteti in nici un caz in masura sa faceti aprecieri, sunt total deplasate. Sunt prof la un liceu din Constanta, din pacate nu la cel mentionat (desi mi-ar placea, e un liceu de prestigiu in Cta!), dar am prieteni acolo si am fost cu multe ocazii, la tot felul de perfectionari. Asa ca stiu bine ce se intampla acolo. In primul rand, problema cu profesoara si cu filmuletul acela....e o poveste pe care actuala directoare doar a gestionat-o, lucrurile filmate petrecandu-se pe vremea altui director. Si se pare ca a gestionat-o f bine. Profesoara nu mai este de mult la ei in liceu (ziarele au scris ca inca mai preda, haha!), incidentul cu jandarmii...alta tampenie! A vrut unu sa se ia de un elev din liceu , directoarea a rezolvat situatia, jandarmii au fost chemati doar pt a da amenzi sau a lua alte masuri impotriva recalcitrantului, care nu era din liceu si care nu putea fi pedepsit de scoala! (ziarele au umflat-o rau, cuc ambulanta la locul faptului, cu spital de urgenta! pai pt cine, daca acei elevi nici n-au apucat sa se atinga?:)))) Ca directoarea are intr-adevar merite in managementul educational, nu incape indoiala, dar la fel de sigur este si ca deranjeaza probabil pe multi, asa ca, de ce sa nu dam cu noroi in ea? Intr-adevar, traim in Romanaia si chestiile astea se poarta! Sa le fie rusine celor care comenteaza de dragul de a vorbi si ei!!!

Un profesor indignat!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN