Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Uitarea istoriei

In fiecare decembrie al ultimilor 17 ani, presa e inundata cu stiri despre revolutie, revolutionari, comunisti si comunism. Subiecte de interes pentru cei mai multi, insa nu si pentru tineri.

Marian Cojocaru, istoric cercetator in cadrul CNSAS, considera ca doi sunt factorii ce conduc la ignoranta adolescentilor: dezinteresul profesorilor de istorie si lipsa de importanta a acestui subiect pentru majoritatea tinerilor.

Iar patru tineri bucuresteni, elevi la liceu si nascuti in anul Revolutiei, confirma: evenimentele din decembrie 1989 sunt la fel de indepartate pentru ei ca si Razboiul celor doua Roze.

Am incercat sa aflam ce parere au elevii din anii terminali de liceu despre perioada comunista si mai ales despre revolutia din 1989.


La liceul economic Virgil Madgearu, aflat in din centrul Bucurestiului, elevii nu mai trec pe la ore, arzand gazul in fata liceului pana la venirea vacantei.

Intrebati despre revolutie, trei baieti de clasa a 12-a au dubii serioase in privinta anului in care a fost inlaturat Ceausescu. Sa fie ’86, sau poate ’87? Cu un mic ajutor stabilesc ca revolutia a avut loc in ’89.

Spun ca nu au aflat prea multe de la scoala, cunstintele minime pe care le poseda fiind obtinute de la parinti. Si mai ales, se reduc la informatii despre cozile la ulei, zahar si paine. Nimic despre detinuti politici, nimic despre disidenti, foarte putin despre Securitate.

Spectacolul ce a avut loc in Parlament la inceputul saptamanii e privit mai degraba cu amuzament, si elevii nu considera raportul Tismaneanu ca fiind de interes.

Istoricul Marian Cojocaru, cercetator in cadrul CNSAS, considera ca ignoranta adolescentilor e rezultatul programei si a dezinteresului profesorilor.

„Este foarte putin tratat subiectul acesta. Intr-o lectie de istorie urmezi o programa, insa ora de clasa depinde foarte mult de profesor(...). Un elev de 18-19 ani ar trebui sa discearna. Tinerii din aceasta generatie nu sunt interesati de aceasta problema si atunci ne complacem in ignoranta”, spune Cojocaru.

Comunismul - o idee buna pentru 53% dintre romani

Majoritatea romanilor (53%) considera comunismul o idee buna, 12% dintre ei spunand ca a fost bine aplicata, iar 41% - prost aplicata, si numai 34% apreciaza comunismul ca fiind o idee proasta, releva Barometrul de Opinie Publica al Fundatiei pentru o Societate Deschisa din octombrie 2006.

Analiza datelor de sondaj ofera trei tipuri de explicatii pentru perceptia pozitiva asupra comunismului in randul romanilor.

Marea lor majoritate sunt din zona Moldovei si a Munteniei si locuiesc in mediul rural.

Explicatia oferita de sociologii de la Fundatia pentru o Societate Deschisa, realizatoare sondajului, este ca simpatizantii comunismului tind sa fie atasati de lucrurile pe care le cunosc, evalueaza negativ competitia si sunt sustinatori ai egalitatii sociale.

Referitor la necesitatea condamnarii oficiale a comunismului, un sondaj realizat pe site-ul HotNews.ro arata ca peste 75% dintre respondenti sunt de acord cu initiativa derulata de presedintia Romaniei.

Doar 20% considera ca demersul lui Traian Basescu a fost inutil.

Sondajul HotNews.ro nu este unul bazat pe cercetari sociologice. Solutia tehnica adoptata a impiedicat exercitarea a mai mult de un vot de pe fiecare IP, pe tot parcursul sondajului (nici stergerea cookies-urilor nu a permis reluarea procesului votarii)

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: floricaion | 30.12.2006 18:54 | 1397 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (3)

0 0

01.01.2007 16:34 gogu001

este greu sa convingi niste tineri ca ceva ce ei n-au cunoscut a fost bine sau rau.Nu vad o tragedie in faptul ca nu sunt interesati de tema,tragic este, ca multi dintre profesori nu pot sa-si schimbe mentalitatea comunista si ce e mai trist ,incearca sa o transmita tinerei generatii

0 0

01.01.2007 19:32 sfetnicul

Romanii, ca popor, nu au nici o vină. Ei consideră comunismul o idee bună pentru că îl compară cu realităţile lumii de azi, în care, marea majoritate, nu o duc mai bine. Şomaj, droguri, lipsa unor perspective, a unor valori politice reale sunt câteva tare ale sistemului românesc actual. Din această perspectivă siguranţa unui serviciu şi rigorile sistemului comunism cimentate în minţile lor timp de decenii par o variantă mai bună.



Cât despre neştiinţa unora dintre elevii de liceu, eu explic asta astfel:

pentru a ajunge la minţile şi mai ales inimile unor "băieţaşi de cartier" - model solid postrevoluţionar - e nevoie de profesori gen Michele Pfeifer în "Dangerous Minds (Minţi periculoase)" - film pe care îl recomand tuturor cadrelor didactice.



Dacă nu avem profesori de acest gen nu e vina noastră, a cadrelor didactice, ci tot a sistemului postdecembrist.

Orice om are nevoie de siguranţă pentru a se simţi bine, pentru a ajunge să facă ceva cu adevărat strălucitor. Nu putem cere tuturor să fie "îngeri salvatori". Sistemul capitalist nu se bazează pe fapte de "eroism" didactic. Ci pe recompensarea valorilor.



Cadrele didactice au fost după 89 marginalizate. De unde până atunci se aflau într-un virtual top al modelelor umane, pe un loc onorabil, după revoluţie au fost împinse prin toate mijloacele pe ultimele locuri. Subsalarizarea, nesiguranţa locului de muncă, contraofensiva falselor modele de succes (manelişti, becalişti, fotbalişti, vanghelişti, topmodele plaiboiste ş.a.) au contribuit la asta.



Credibilitatea noastră în faţa copiilor a scăzut, mai ales în faţa acelora care nu au o familie intelectuală sau cu posibilităţi şi pretenţii. Aşa se explică faptul că o bună parte din elevi nu se simt atraşi de şcoală, pentru că nu o văd utilă, pentru că nu văd în şcoală modele de urmat decât, poate, în ceea ce priveşte sacrificiul de sine, iar capitalismul nu cere sacrificiu orbesc ci manageriat.



Mărturisire personală:

Am ales cariera didactică pentru că am considerat-o nobilă şi de succes.

Acum a rămas doar nobilă.



Ca elev eram un iubitor al istoriei românilor, aveam modele printre voievozi. După 89 patriotismul meu a scăzut exponenţial. Acum sunt convins că suntem un popor care ne merităm soarta pentru că nu ştim să ne respectăm valorile, pentru că nu mai dăm ţării Ştefani şi Mihai ci doar Becali, Vangheli şi alte asemenea personulităţi. Boieri moderni. Aruncători de ciolan către poporul mult şi flămând.

Iar noi nu facem decât să le pupăm mâna.



Vă miră că adolescenţii nu ştiu de revoluţie, de sacrificiul acelor eroi care au ieşit cu pieptul în faţa gloanţelor?



Pe mine nu! Adolescenţii s-au născut după revoluţie. Ei au devenit un produs al societăţii hâde în care trăim.



Noroc că, în acest deşert arid numit românimea europeană mai exită oaze de speranţă: oameni verticali care poate vor renaşte cândva România.



SFetnicul, român

0 0

01.01.2007 20:34 adimatu

De ce ne mira faptul ca liceenii nu inteleg si nu retin nimic despre revolutie?

Cati dintre noi nu ne-am privit bunicii cand ne povesteau despre tinerete lor ca spunand basme. Cand bunicul meu imi povestea despre cerbul din parcul castelului regal de la Banloc, eram sigur ca exagereaza. Ne povestea nepotilor cum erau alergati de acesta si n-aveau curajul sa-l alunge pentru ca nu mai primeau de lucru daca o faceau.

Cand le povestec copiiilor mei ca la revolutie i-am tinut intr-o camera care n-avea ferestre la strada pentru ca se tragea, nu ma mai cred.

Daca le spun cum am adunat gloante de pe rina casei in primavara lui 90, nu ma cred.

Daca le povestesc cum mergeam in acel sfarsit de decembrie 89 pe strazi cantand colinde se intreaba "si ce mare lucru?".

Daca le povestesc de Piata Operei din Timisoara si de faptul ca bunica lor era acolo fara palton (pentru ca se inchisese vestiarul fabricii ca municitorii sa nu poata iesi), nu inteleg ce mare lucru a fost.

Elevilor nu putem sa le spunem nimic din toate acestea. Nu cred ca ni s-ar permite. Fiecare vine cu experinta din familie si nu pot eu sa contrazic ideile parintilor. Aceasta este libertatea castigata: fiecare sa putem avea o opinie si daca vreau sa mi-o schimb, sa nu trebuiasca sa dau socoteala nimanui.

Sistemul social de care am trecut pentru unii a fost bun. I-a scos din sate izolate, i-a sprijinit sa faca scoli si sa invete meserii, i-a ajutat sa-si cumpere apartamente (asa cum au fost ele). Nu tot ce s-a petrecut a fost rau.

Pentru noi cei ce-am fost generatia tanara atunci nu am simtit bunatatea unui sistem care ne ingradea o serie de drepturi. Noi voiam muzica noastra, hainele noastre si nu ne doream hamurile sociale ale epocii.

Cum putem sa le explicam tinerilor ca nu aveam caldura, curent, emisiuni TV, nu aveam dreptul la paine decat in cantitati clare, ca nu stiam ce e acela unt, ca nu aveam ce sa punem in rezervoare la masini si ca nu circulam cand voiam noi? Acum in jurul lor vad pe tot mai multi care n-au nimic si pe o gramada de columbeni si becaleni lafaindu-se cu nerusinare. Colegi de-ai lor care vin la scoala cu masini sofisticate, iar unii n-au bani nici de abonament la mijloace de transport in comun.

Cozile la medicamente, apelurile pentru interventii medicale, somajul parintilor, faptul ca li se refuza multora dreptul de a muncii si multe alte lucruri nu pot decatsa zapaceasca mintile tinerior.

De unde sa invete ce e bine?

De la politicieni care schimba barca foarte des?

Ar fi multe de spus si nu s-ar mai termina niciodata.

Cand tara va avea grija de cetateanul ei (asa cum taranul a avut grija de vita sa), atunci abia vom putea sa cerem sa condamnam comunismul si tot ce a fost.

Mascarada care a fost pusa la cale despre condamnarea comunismului n-a facut decat sa murdareasca ideea. O idee buna.

Cine condamna? Profitori ai epocii, copii ai unor conducatori comunisti. Cum sa aibe impact un asemenea act?

Ce opinie sa mai aibe tanarul cand in parlament fostii lingai fac manifestatii penibile impotriva raportului.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

56 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN