Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Elevii îşi doresc dascăli mai flexibili

Profesori mai flexibili şi deschişi către idei noi, mai multe materii opţionale, un sistem de predare care să-i pună să gândească, şi nu să memoreze. Sunt numai câteva dintre propunerile elevilor de liceu din toată ţara pentru reforma sistemului de învăţământ preuniversitar.
Sugestiile au fost făcute la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti, în cadrul unui workshop al proiectului "Student Voice Romania". Organizată de British Council România, acţiunea a reunit liceeni şi profesori din toată ţara.
Notarea, folosită ca pedeapsă
Programul a inclus un forum de discuţii, unde peste 7.000 de elevi au postat soluţiile lor pentru îmbunătăţirea sistemului de predare în şcoli. În opinia multora dintre ei, notarea este folosită ca pedeapsă. Tinerii nu ştiu cum să abordeze anumite subiecte atunci când sunt testaţi. În plus, ei se plâng că majoritatea profesorilor le dau lucrări de verificare în ultimele trei săptămâni de şcoală. "Atunci când ai patru lucrări de dat într-o singură zi, e imposibil să înveţi pentru toate cum trebuie", spune eleva Alina Cărstescu de la Liceul "Mihai Viteazul".
Profesorii sunt subiectivi
Liceenii au remarcat şi subiectivismul profesorilor atunci când îi ascultă şi îi notează la oral. Ei ar prefera ca profesorii să le testeze capacitatea de înţelegere a materiei, şi nu pe cea de memorare, cum se întâmplă în prezent. Elevii spun că profesorii nu le comunică în timp util criteriile de notare. Mai mult, spun forumiştii, dispoziţia cadrelor didactice influenţează notele, iar compatibilitatea notelor între clasele paralele din aceeaşi şcoală este pusă sub semnul întrebării.
Pe de altă parte, profesorii spun că actualul sistem de notare le convine multora dintre elevi. "Cred că o mare parte dintre copii sunt bucuroşi că nota li se dă ochiometric", spune Adriana Ţepelea, director adjunct la Colegiul "Mihai Viteazul". Într-un astfel de sistem, un elev bun la învăţătură este avantajat, deoarece profesorul e mai indulgent atunci când sesizează că el nu ştie foarte bine lecţia.
Elevii s-au plâns şi de lipsa unui echilibru între orele practice şi cele teoretice. Ei vor să existe mai multe interconexiuni între discipline. Lecţiile predate la mai multe materii ar trebui să fie intercorelate.

"Adevarul"

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: crina_butarescu | 21.01.2007 00:20 | 3147 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (22)

0 0

21.01.2007 15:41 nloghinas

Observ in foarte multe articole si comentarii, in forum, un stil inconfundabil: acela de a aborda totul la nivel general. "Elevii spun...", "Elevii cred...", "Profesorii sunt de parere...". Care elevi si care profesori? De ce ii bagam in oala pe toti indiferent ca sunt buni sau rai, destepti sau prosti, cu spirit de raspundere sau lasi?

Sau luam de buna parerea unuia sau altuia, apoi generalizam. Si uite asa, cei care sunt in afara sistemului educativ cred ca avem salarii mari, pentru ca a spus nu stiu cand ministrul ca o sa le mareasca, sunt convinsi ca ne ducem la scoala sa dormim ca "mi-a povestit mie Ionel de la etaju' patru ca azi nu au invatat nimic la matematica" s.a.m.d.

Ce parere sa-ti faci tu, nene Ioane, cand vezi scris in ziar "Profesorii sunt subiectivi"? Ca in tara asta profesorii ar trebui sa se duca la sapa decat la catedra, ca, de, uite ce am citit in ziar!

Trebuie sa schimbam ceva in invatamantul romanesc? Da. Totul. Programe, manuale, mentalitati. Totul. Primim aparatura de ultim model in niste scoli cu tocuri de ferestre putrede si ziduri cazute. Ni se cere sa scriem tot felul de documente si sa intocmim tot felul de portfolii. Ziua ar trebui sa aiba 48 de ore. Am vizitat pana acum, prin proiectele Comenius, peste 160 de scoli din Europa. Doar la noi este nebunia asta cu scriptologia. Nu conteaza cat muncesti, dar sa ai multe dosare in geanta. Un fost coleg, care nu mai este acum printre noi, spunea odata, in gluma: "O condica la timp semnata conteaza mai mult decat o ora bine facuta..." A fost o vreme cand acest principiu era de baza pentru conducerea tarii...

Cel mai greu este de schimbat metalitatea. Sunt de acord ca sunt cadre didactice care vin la scoala ca sa fie prezente (sau nu vin) si atat. Ca pun note dupa cum bate vantul. Dar, hai sa nu generalizam, pentru ca ne facem singuri rau.

Nu dau acum exemple de articole scrise aiurea despre invatamant, ca mi-ar lua prea mult timp, dar stiti bine ca exista. De, goana dupa senzational.

De acolo, de la minister, ni se cere performanta. De acord. Trebuie sa fii un cadru didactic competent. Dar ofera-i intai posibilitatea oricarui profesor sa duca un trai decent si sa isi desfasoare activitatea intr-o scoala dotata si cu pereti si cu ferestre in afara de materiale didactice moderne.

In alta ordine de idei: sa vedem si starea generala a romanilor. Eu observ la clasele la care predau ca interesul pentru invatatura este din ce in ce mai scazut. Nici bunul simt nu prea mai exista printre elevi. Ar trebui, si aici vorbesc strict de clasele la care predau, sa facem mai multe ore de dirigentie cu parintii mai intai si apoi cu elevii.

Nu stiu cum sa intampla, dar sunt multe comentarii in care profesorii sunt niste zbiri, iar elevii, victime nevinovate. Hai sa spunem clar: elevii nu mai invata. Poate ca exista cazuri cand ei nu stiu ce li se cere, ca li se da prea mult de invatat, ca sunt tratati cu subiectivism. Nu contrazic. Dar, sigur, elevii nu vor sa mai invete. Eu am clase in care gasesti elevi foarte buni si elevi slabi. Nu mai exista elevi de nivel mediu. Mi-e teama ca ajungem ca in jocul acela cu "Patria te vrea prost, Gigele!"

Invatamantul trebuie schimbat total: programele sa fie facute in functie de profil si specializare, dar nu cum sunt acum. Aproape ca nu exista diferenta de programa, numar de ore si de manuale in functie de specializarea si profilul claselor. Aproape ca nu gasesc manuale dupa care sa predau (sunt profesor de engleza). Cele care sunt foarte bune sunt si foarte scumpe, iar la gimnaziu si la clasele a IX-a si a X-a multe manuale sunt facute "pe genunchi", cum se spune. Aiurea, fara cap si coada. Notiuni disparate si multe cu un "superb" amestec de engleza americana si britanica. Am colegi si de alte specialitati care se plang de lipsa coerentei si informatiei din manuale.

Cand toate acestea vor fi fost rezolvate si "va curge lapte si miere", atunci sa vorbim de "astia de la catedra care numai rau ne fac..."

Sa auzim de bine!

0 0

21.01.2007 17:03 galaoan

sunt de acord cu cele spuae de nloghinas si in plus asi mai adauga si faptul ca la scolile de arte si meserii totul este pe dos. In loc sa se faca cat mai multa practica, pentru a se forma abilitatile practice, elevii au o zi de practica si o zi de laborator aproape la toate disciplinele tehnice din cl.a IXa pana in cl. aXIa.Agentii economici refuza sa ne mai primeasca la practica pentru o zi pe saptamana. Halal meserie se mai invata.In plus SAM-urile sunt prost dotate cu calculatoare si materiale dedactice de ultima generatie si multe altele.

0 0

21.01.2007 18:58 simona

este greu de recunoscut, dar exista si cadre didactice care nu sunt deschisi la nou, la noutati; (am colegi care nu stiu sa folosesca calculatorul cu toate ca au 35 de ani, nu gasesc utilitatea sa) Cum sa-l iubeasca elevii?

Sau cum sa-i iubesca materia pe care o preda daca nu are o arie diversificata de a o preda? Nu foloseste nici banala fisa de lucru....asa ca nu stiu cine tre sa ne judece Noi sau elevii?

0 0

21.01.2007 21:55 criprof

Si eu sunt de acord cu cele spuse de nloghinas.

Citind comentariile am impresia ca s-a gasit si scoala de la care au plecat nemultumirile elevilor , dezvaluirea o face simona.

(Da folosim fise, culegeri, cheltuim bani si pentru astea, pentru ca manualele sunt total varza)

0 0

22.01.2007 10:08 echo36

Am avut o astfel de discutie cu fiica mea mai mare.Ca toti ceilalti copii, ea ii acuza pe profesori de lipsa de originalitate. Asta de cand a vazut cam cum ar fi in celelalte tari, unde "se insista pe discutii, istetime, dorinta unui adolescent de a afla mai mult", cam asta spune ea. Imediat ce vine acasa, urmeaza intrebarea acum protocolara "ce ai facut la scoala?"la care ea raspunde mereu"nimic interesant". Adevarul e ca elevii nu mai invata, poate ca "se documenteaza", insa numai la ce ii intereseaza. Sau doar ca sa se pregateasca pentru facultate. Invata superficial, "pentru ca trebuie"(asa vor raspunde toti elevii la intrebarea de ce inveti?)si nu pentru ca vor sau pentru ca le place. Recunosc ca aceasta problema nu si-a gasit rezolvarea de foarte mult timp in invatamat, intrucat sunt mereu noi tentatii in calea unui copil. Dar daca s-ar folosi aceste tentatii in scoli ca metode de invatare, probababil toti copii ar veni cu drag la scoala. Desigur, aceste impulsuri trebuie sa vina si din partea parintilor, si suportul din partea ministerului. Ceva trebuie facut in privinta asta. Categoric.

0 0

22.01.2007 13:16 agenda

copilul meu este la un colegiu cu profil vocational unde are 6 ore de specialitate pe saptamina,4 ore de matematica si 5 de romina . la clasa a v-a da teze la specialitati . o teza a durat 2 ore , o alta teza a durat 4 ore , iar ultima (care va fi saptamina viitoare ) va dura 3 ore !!! trebuie scuturata programa si manualele si totul !!!sunt de acord cu nloghinas . totul este anapoda iar elevii s-au impartit in cei care invata ( sunt dotati,parintii se implica ,etc) si in cei care nu se pregatesc la nici o materie.totul trebuie reorganizat .

0 0

22.01.2007 14:22 andronescu

Am dat un test la clasa unde sunt diriginta,clasa de stiinte social-politice.La intrebarile puse in legatura cu propuneri de predare,comportamentul elevi-profesori,am primit un raspuns care m-a pus pe ginduri:"elevii invata ca sa ia note mari,iar profesorii predau ca sa ia bani"Am intrebat eleva respectiva ce a vrut sa spuna si mi-a raspuns clar:"nu exista atragere din partea nici-unei tabere".Este atit de cenusie aceasta descriere!!

0 0

22.01.2007 20:00 t-i-n-a

trist,foarte trist, dar din pacate e foarte mult adevar in cele citite mai sus.Poate vor veni vremuri mai bune.

0 0

22.01.2007 22:57 sorinborodi

Cred ca actul educational,in principiile sale cele mai adanci,nu s-a schimbat de cateva mii de ani:o generatie vrea,de fapt TREBUIE sa transmita cunostinte altei generatii.De aici incolo totul e literatura.Cum face asta ?Cu ce metode ?Se vor schimba mereu,normal.Incercarile celui ce trebuie sa fie educat de a spune CUM trebuie sa fie educat mi se par nu un conflict intre generatii,ci ilogice.Pai gaina,cand invata puisorul sa ciuguleasca rame,primeste indicatii de la acesta ?Scuzati-ma,dar nu cred ca aceasta inseamna dictatura profesorului;e pur si simplu ceea ce TREBUIE sa faca.

0 0

23.01.2007 14:46 roxana

Am 3 elevi in clasa a II-a pe care nu-i atrage:

sistemul nostru de invatamant,

invatatoarea

(si care m-a gandeam sa le aduc noutati, carti din biblioteca scolii, personala, cd cu prezentari power point, muzica pt ora de ed fizica, auditii, jocuri de autocunoastere , si destul ca sa nu ma laud... )

de manualele ca-s "rufarite" - nu s-au primit noi decat 4 seturi noi...

Acesti elevi acum "plictisiti" de sistemul de invatamant, ce-i va multumi mai peste 10 ani ????

Cam multe pretentii dupa cat ofera pretentiosii elevi !

Hai pentru o zi sa facem schimb de locuri!

Recunosc, mai avem si noi cadrele didactice, uscaciuni...dar nu mai vedem copacii de padure ?

0 0

23.01.2007 19:26 daniel_sutu

Eu sunt invatator si, desi simt pe propria-mi piele ura viceprimarului cu plodul la mine in clasa care tot timpul zice ca are el ceva impotriva scolii, pentru ca, vezi doamne, nu a luat copilul premiu anul trecut si "ce tot vrea invatatorul ala venetic?", cu toate astea o sa imi fac datoria cum stiu eu mai bine, o sa le dau peste nas tuturor agramatilor si incultilor pana am sa mor!

0 0

23.01.2007 21:54 sorinborodi

Domnule Daniel Sutu,

Am avut si eu parte de experientE asemanatoare.Cred ca important este,in primul rand,d-voastra sa fiti CONVINS ca felul in care procedati este corect.Important este sa nu aveti remuscari,sa va puteti privi in oglinda fara urma de autorepros.Timpul ,din pacate,numai timpul si propria constiinta vor dovedi daca ati avut sau nu dreptate.

0 0

23.01.2007 22:28 vioscout

"Tara te vrea prost Gigele!" sau Incompetenta crasa a adultilor si politrucilor care "putrezesc"in MEdC pe salarii calde. Unde-i reforma reformei sau mai bine zis, Scoala... la aceeasi rascruce, ca acum 17 ani. Micii pasi inainte, incercati de cele cateva minti luminate -si rapid marginalizate- sunt terfeliti de poticnelile impuse de un sistem putred, in descompunere, hipercentralist si centralizat, cu un singur scop, perpetuarea coruptiei prin controlul resurselor. Adica totul este caracterizat de caragialescul "Vorbim discutii!"

0 0

23.01.2007 23:39 alchirila

Ai dreptate. Fluiditate, flexibilitate, creativitate - sunt câteva dintre caracteristicile necesare dascălului. Nu era obligatoriu să le transmitem elevilor?!

0 0

23.01.2007 23:39 alchirila

Ai dreptate. Fluiditate, flexibilitate, creativitate - sunt câteva dintre caracteristicile necesare dascălului. Nu era obligatoriu să le transmitem elevilor?!

0 0

24.01.2007 16:23 dorin27

Exista cadre didactice si INSPECTORI CU PRESTANTA SI PRETENTII SI DIRECTORI DE SCOLI care nu sunt deschisi la nou, la noutati, nu stiu sa foloseasca calculatorul; (am colegi care nu stiu sa folosesca calculatorul cu toate ca au 29 de ani habar nu au de calculator... si nici nu vor sa invete...E clar de ce Inspectorii nu stiu de ce sa stie ei???

0 0

25.01.2007 23:07 aur

Copiii au nevoie de modele. Puterea exemplului e covarsitoare la orice treapta de invatamant. Deocamdata unele „modele” sunt descurcarete. Gonesc dupa punctaje (sistem perfid , seamana discordie - "dezbina si vei stapani", nu?). Nu mai au timp sa se „descopere” in fata copilului, ceea ce ar determina si un feed-back. Copilul simte orice, indiferent de mediul din care vine. E razvratit oriunde l-ai afla. Sta in legea firii.

Ramanem repetenti la cunoasterea copilului, la comunicarea cu el , la extinderea educatiei spre familia lui, la modul de abordare a problemelor. Nu trebuie sa le aratam nimic "agramatilor". Ei sunt "agramati" fata de noi. Sunt peste tot, in orice timp. Si noi putem fi fata de altii. Trebuie doar sa ii luam pe toti asa cum sunt , sa ii iubim asa cum sunt si ne vor veni idei cum sa le vorbim, ce sa le spunem. Nu intamplator au venit la noi sau „au dat peste noi”.

Nu se dau premii la clasele primare. Fara coronite. E greu sa convingi niste parinti care apartin generatiei premiantilor cu coronita , a stimulentelor cu orice pret. A fost greu de inteles pentru dascali, dar pentru „agramati”! Merita imbratisata aprecierea copiilor cu calificative.

Oare daca , noi , dascalii , vom reusi sa vedem partea plina a paharului si vom scoate in evidenta aceasta plinatate , nu cumva si cei din jur vor invata sa priveasca partea frumoasa a mea, a voastra, a lucrurilor ce ii inconjoara? Si atunci poate ca elevii acestia vor avea de vazut cum dascalii invata cum sa lucreaze pentru ei si impreuna cu ei .

Eu raman uimita sa vad cu cata patima poate spune un dacal copilului care a ajuns in mainile sale „stai jos, habar n-ai”, „daca nu te linistesti , iti pun 2” ori „mi-e lehamite sa mai intru in clasa”. Asta deja e problema dascalului. E grea misiunea lui. Mai ales cand e prins intre atatea forte. Pe el cine sa il ajute, cand poate ca profesorii pe care i-a avut au fost destul de rigizi? (mi-amintesc si eu cand ni se povestea uneori cu mandrie, alteori cu nostalgie de cojile de nuca) Credinta ca poate face ceea ce a ales sa faca. Daca si-a ales drumul acesta trebuie sa fie treaz si sa se ridice imediat ce a cazut. Sa inceapa prin a-si identifica si a-si recunoaste slabiciunile, sa le accepte si apoi sigur va gasi un plan de bataie cu care sa creasca mai departe armonios.

Cand am ajuns prima data in invatamantul de masa ca educatoare, la serbarea de Craciun o mamica a uitat sorcova fetitei acasa. Tatal a strigat la ea. Erau suparati si se certau. Le-am zambit si i-am aratat cum sa iasa din impas. O crenguta din gardul viu al gradinitei pe care am prins un pic din beteala de pe rochita de fulg a fetei. A fost o sorcova deosebita si apreciata ca atare. De la primul pas al neinsemnatului meu demers i-am simtit pe cei doi parinti cum vibrau.

Chiar azi imi povestea o invatatoare cum a oprit o mama pe strada si a dojenit-o ca nu a salutat-o. Nu era mai simplu sa o salute ea prima si atat? Ce s-ar fi intamplat?

La scoala speciala mi-am invatat copiii sa salute salutandu-i eu prima. Cum ii vedeam ii salutam cum se cuvine. In 2 saptamani, cum ma vedeau, ei ma salutau aproape cu aceeasi intonatie ca a mea. Iata puterea exempului. E important sa avem rabdare. E o chestiune de timp si copiii sunt diferiti. Au ritmuri de dezvoltare diferite. Unii reactioneaza mai repede altii mai lent. Si mai e ceva la fel de important. Sa fim curajosi in fata celor care ne controleaza. Si ei sunt oameni. S-ar putea sa nu le placa metoda exemplului. In cel mai rau caz nu ne vor lauda, dar nici nu ne vor pune la colt. Si mai devreme sau mai tarziu , dupa legea compensatiei , ne vom primi rasplata. Poate si in … gradatii de merit.

Cand am intrat in invatamant la numai 18 ani , un copil care trebuia sa predea altor copii (cu tulburari de comportament) limba romana, matematica… am descoperit ca aveau nevoie sa fie leganati, sa aiba pe cineva a lor sa le oblojeasca degeraturile (la propriu) si ranile de scabie. Astea erau primele lor nevoi. Nu ma ascultau cand le aratam cum se scrie A sau cum se aduna ori se scad zilele. Atunci am simtit ca nu sunt pregatita profesional. Am citit. Nici nu auzisem de Constantin Paunescu sau Paul Popescu Neveanu. Am aflat atunci. Si la gradinita am simtit ca imi lipsesc anumite elemente de psihologie si pedagogie desigur. Dupa 89 au aprut zeci de publicatii cu care m-am hranit. Gaseam lucruri pe care le descoperisem singura. Altele nedescoperite inca . Si cate altele nu stiu. Ce bine ar fi fost sa fi avut pregatirea aceasta atunci cand am pasit in lumea educatiei. In liceul pedagogic am studiat 4 ani, altii , mai norocosi au studiat 5 sau 6 ani pedagogia, psihologia, logica, muzica, desenul, dictia, miscarea, stiintele , am facut multe ore de practica pedagogica , am asistat, am lucrat. Cei care au studiat 6 ani , in ultimul an s-au ocupat numai de arta pedagogica. Dar profesorii ? Eu am vazut cursurile lor de pedagogie si psihologie. Stiu cat timp li s-a dat. Se bazeaza pe maturitatea lor ca studenti si pe experienta lor ca elevi. Dar cati sunt Nitzche. Sa analizeze metoda profesorului la curs. Cine sa mai aiba timp, cand se incarcau cu informatii de specialitate necesare la examen.

Pedagogia este ca vioara. O stapanesti dupa multi ani de studiu si cu harul pe care il ai sau nu.

Mie imi da putere sa privesc partea plina a paharului. Niciodata profesia asta nu a fost platita bine fata de altele.

Exista dascali care reusesc in demersul lor educativ. Unul singur daca exista tot e bine. Nu se face primavara, dar poate contamina. Si exista elevi care isi urmeaza destinul, dorind si respectand dascalul. Unii il tin minte , altii il poarta in felul de a vorbi, in felul de a tine creionul sau in felul de a dascali pe altii.



Eu ma uit pe didcatic.ro si vad cati oameni ai scolii sunt interesati sa invete. Oare cautarea lor nu e o dovada de sinceritate fata de ei insisi mai ales? Nu stiu si vreau sa ma informez. Interesul asta va fi si al copiilor nostri. Nu acum. Mai tarziu. Totul e o chestiune de timp. Asa ca tineti armele sus! Stati trezi! Cu alte cuvinte: sa fiti constienti!



Oare daca s-ar opri fuga asta dupa puncte, nu am avea timp sa auzim si ce spun copiii?

Nu ne ajung cursurile de perfectionare? Poate ca vom putea sa punem in aplicare pe indelete ceea ce facem acolo. Poate ca am putea sa vorbim altfel cu parintii. Mi-ar placea sa renuntam toti la discutarea pe rand in fata tuturor a cazurilor problema. Ar fi interesant sa se discute personal. Fiecare caz e aparte. Merita respectul nostru si atentia noastra. De unde sa stie sa respecte omul care a venit la noi daca acesta nu a primit decat reprosuri. Elevii chestionati ne-au dat ceea ce noi am facut atata vreme. Analiza rautatilor. Si noi ne-am suparat. Nu ne simtim atat de rai. Ei sunt rai ca nu ne asculta si doar le-am spus ca daca vor sa fie oameni tebuie sa invete teorema lui Pitagora ca altfel nu iau examenul si vor ajnge un neica nimeni. De parca neica nimeni nu este om. Si o fi mai josnic decat noi dascalii intelectuali.

Morala nu e la loc de cinste. Morala crestina nici atat. Acum le-o impunem in scoala , le aducem icoane, o notam (auzi sa predai si sa pui o nota la morala de parca poate fi morala de 9 sau 10 ori de 5 sau 4), ii amenintam ca daca nu vin si la biserica nu le punem 10. Si ei care prin legea firii se opun cliseelor, se opun mortii, ne judeca asa cum am vazut in chestionare. Si iarasi ne suparam. Dar daca au dreptate? Daca si eu sunt la fel. Nu ne place oglinda care ne spune un adevar. Pentru ca nu suntem destul de sinceri cu noi insune si nici cu ei. Suntem noi insine „nespovediti si le cerem lor sa fie cum noi nu suntem.



Elevii buni sunt avantajati intr-un alt sistem de invatamant: englezesc, italian ,spalniol. Ne-am invatat sa spunem ca invatamantul nostru este foatrte bun, de aceea copiii nostri intra intr-un an de invatamant superior in alta tara. Ei au cunostinte mai multe care le perimt acest salt, dar formativ si moral sunt in urma. Sistemul le permite sa se dezvolte liber, sa se cunoasca pe sine si sa stie ce vrea. Nu stiu daca sunt mai fericiti, dar ei sunt buni acolo pentru ca sistemul ii face buni.

Mi s-a spus odata ca elevii ar putea fi adunati in clase dupa nivelul de pregatire. Si ma gandeam cu groaza ca cine o sa lucreze la o clasa de elevi slabi nu va lua niciodata punctaje.

Apoi am vazut intr-un film american ca un elev reusise sa ia calificativul maxim in clasa slaba in care era si acest maxim ii permitea sa se mute la o clasa de nivel mai ridicat. Tot nu m-a convins ca e o soluti buna. Eu invatasem despre educatia inclusiva si aplic din rasputeri la grupa. La mine e simplu ca nu pun note. Si arderea nu a atat de intensa. Dar trebuie sa am grija sa nu deranjez copiii care ma intreaba cate sisteme solare cred eu ca sunt in galaxia noastra. Abia cand am copilul in clasa a VII-a si vad ca o clasa poate sa influenteze si ce e f bun in rau imi dau seama ca sistemul sus amintit despre care nu stiu prea multe pare o solutie mai buna.

Sunt f multi oameni capabili la noi. Sunt sigura ca nu vor intarzia sa apara schimbari ale invatamantului in bine. Cu si fara ministrul Hardau.

0 0

26.01.2007 03:56 pytzy92

"Elevii îşi doresc dascăli mai flexibili" daca mai sunt dascali.

De la inceputul anului 2007 in Vrancea au plecat din invatamant (cred ca in strainatate) 8 cadre didactice cu studii superioare majoritatea tineri (susa inspectorat), si este debia Ianuarie.E vorba de Vrancea, dar la nivel de tara? O sa vedem in Septembrie cate catedre o sa aiba personal calificat, sau mai rau , cate scoli o sa ramana cu catedre neocupate. He he he... "e grele" domnilor.

0 0

26.01.2007 07:24 aur

Sotul meu are un prieten francez, profesor de matematica in Saint Lou intr-un liceu privat. Este platit cu mult mai bine decat orice coleg al lui din invatamantul de stat si de 10 ori mai putin decat cei care lucreaza in domeniul informaticii.

Peste tot in lume este greu.

La noi este mai greu decat in alta parte si e bine ca profesorii pleaca. E bine pentru profesori si pentru tara ca se vor intoarce imbogatiti poate si financiar dar spirirual cu siguranta. Pentru elevi, pentru cei care raman aici va fi greu. Dar cu cat va fi mult mai greu decat acum, cine poate sti?

Deocamdata e foarte greu si cu oamenii calificati de acum ca eu pe unii dintre ei ii aud purtandu-se "ciudat" la clasa.

0 0

26.01.2007 11:08 m_a_luca

Nu este o rusine sa muncesti, fara indoiala. Dar sa muncesti in specialitatea ta e mult mai bine, zic eu. Nu asta trebuie sa gandim noi. Plecam in alta parte sa ne imbogatim... De ce nu incercam sa ne imbogatim aici, in Romania? In loc sa vedem ce putem face, plecam unde vedem cu ochii. Asta se mai numeste si lasitate. Si aici poti sa faci bani in mod legal. Stiu ce vorbesc.

0 0

26.01.2007 21:07 professorbujor

Da,elevii vor dascali mai flexibili sau mai degraba lipsa lor.Astazi,educatia o face internetul,tv-ul,manelistii,scoala e nitel desueta si chiar nu mai are loc atat timp cat nu promoveaza cursuri de fabricat vedete sau de sterpelit parale si alte cele fara efort.Adica sa stai 12 ani inscoala ca sa calculezi o integrala care oricum nu te ajuta la cules capsuni sau la munca cu "pontoarca"(parca asa se numeste aparatul cu care tinerii nostri lucreaza pe la magazine,banci,etc.prin cele strainatati).

0 0

08.02.2007 21:54 roxana

"Oare daca s-ar opri fuga asta dupa puncte, nu am avea timp sa auzim si ce spun copiii?"

sunt de acord

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN