Sint frecvente analizele, comentariile, chiar vaietele pe marginea educatiei „tineretului“. Am citit ieri un articol semnat de Mircea Cartarescu in care erau reluate teme foarte cunoscute. La ce bun educatia cind marii politicieni sau bogatani nu au nici o treaba cu gramatica limbii romane? La ce bun sa te chinuiesti cu elevii de gimnaziu sau de liceu cind oricum adevarata fascinatie o exercita nasterea Monicai Columbeanu in direct (un interes exgerat de media - 4 puncte de rating nu e mare lucru, totusi)? Exista totusi citeva erori si prejudecati in aprecierea „educatiei tineretului“ in dezbaterile de la noi.

Mai intii, invatatura este perceputa ca un set de reguli universal recunoscute, ceea ce poate fi valabil in cazul gramaticii, dar nu si al literaturii, de exemplu. Prea multi tineri ies din liceu fara sa stie regulile minime ale dezbaterii si ale tolerantei in cadrul unei dezbateri. Mai grava decit lipsa de educatie gramaticala mi se pare lipsa de educatie a dialogului. Nu se fac destule exercitii de vorbire si de scriere coerenta (nu doar corecta) la scoala. Exista in continuare ura pentru dialog sau frica de comunicare. Manualele alternative aveau si acest scop de democratizare a discursului, cit o fi el de incorect gramatical. Nici macar asta nu am reusit.

Pe de alta parte, frica de media venita din partea profesorilor, a conservatorilor are si note comice. Trebuie sa-ti alegi totusi un motiv serios de frica, nu doar citeva fite populare din showbizul romanesc. Asistam la o schimbare de algoritm de consum. Textul scris pierde teren, dar nu neaparat in fata imaginilor, ci in fata noilor limbaje impuse de Internet si de televiziune (sa mai amintim ca cititorii de calitate au fost dintotdeauna o minoritate?). Pina la urma, am intilnit multi oameni care au citit enorm, dar nu neaparat cele mai bune carti. Asta se poate intimpla si cu televiziunea sau cu netul. Ba chiar exista invatati care au afirmat ferm ca „literatura nu educa“. Educatia se poate face mai ales la nivelul comportamentului, al atitudinii. In rest, nu ar trebui sa ne sperie atit de rau ce consuma tinerii nostri. Ar trebui sa ne ingrijoreze, eventual, felul in care o fac. Audienta in cazul unor Gigi sau Monica poate insemna si un mare volum de ceea ce am putea numi „vizionare ironica“. Dar deja intram in detalii prea fine pentru a fi masurate.

Ideea principala ar fi: daca masuram cultura tineretului cu instrumente vechi, nu facem decit sa intram intr-o clasica neintelegere intre generatii. Am constatat ca un tip cu 10 ani mai tinar priveste mult mai inteligent la televizor. Iar un pusti cu 15 ani mai tinar are un alt simt al Internetului, asa cum eu am un simt mai dezvoltat in orientarea printre texte. E mai mult o dilema despre un filtru al informatiei. Dar ramine intotdeauna o provocare pentru orice sistem de educatie perfectionarea accesului si a orientarii individului in spatiul de informare. Toata lumea vorbeste despre scoli sau manuale. Nu prea conteaza ce scrie in ele, va asigur. Conteaza foarte mult cum discuta profesorul temele mentionate acolo. Se vorbeste prea putin insa despre cit de opace sint bibliotecile din Romania, despre cit de greu ajungi sa citesti daca nu esti in mediul universitar, despre accesul incomparabil mai greu la text. Sa nu fetisizam cuvintul scris si sa nu fantazam apocaliptic. S-ar putea sa existe si alte forme de inteligenta educata pe planeta asta.