Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Incompetenţa lui Hărdău, reclamată şi de Administraţia Prezidenţială

Întâlnirea este a doua dintr-o serie de 6 dezbateri pe teme importante de politică educaţională, ce îşi propune să se constituie într-un forum democratic de dezbatere în jurul unor probleme actuale şi de perspectivă ale învăţământului din România.


La acest "exerciţiu de viziune", reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării au dat cu flit invitaţiei ce a venit din partea Centrului Educaţia 2000+, aşa încât specialiştii în domeniu s-au rezumat la a-şi împărtăşi problemele ce există în sistem şi de care în mare parte se face răspunzător ministrul Mihail Hărdău. Totuşi, notă discordantă a făcut Virgil Păunescu, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale care nu s-a ferit să critice anti-reforma făcută până acum în educaţie şi cercetare. El a spus că la sfârşitul anului trecut preşedintele statului a înfiinţat Comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării din România. Surprinzător sau nu, din această comisie face parte şi fostul ministru al educaţiei, Mircea Miclea în calitate de preşedinte. Comisia are 12 membri. Într-un fel sau altul, comisia de la Cotroceni îl monitorizează îndeaproape pe Hărdău. Pe de altă parte, Virgil Păunescu a reproşat faptul că Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a pornit cu stângul şi are foarte mari probleme. El a spus că structura cu pricina mimează cercetarea şi încurajează non-valoarea. Oficialul a reproşat ministerului educaţiei şi faptul că România are de recuperat foarte mari decalaje la capitolul educaţie şi cercetare.


ONG-urile sar la gâtul ministrului educaţiei


Aserţiunile lui Păunescu au fost susţinute şi de preşedintele executiv al Centrului Educaţia 2000+, Alexandru Crişan. În opinia acestuia, în România ar trebui să existe bază materială mai bună, şcoli mai curate şi mai bine făcute. Crişan este de părere că în alte sisteme se încearcă o esenţializare, o adaptare a conţinuturilor la realităţile sociale, orientate spre practic, nu spre teorie. Acesta spune că exista o formare iniţială a profesorilor din Finlanda, Anglia, Franţa, mult mai bună decât cea din România. Alexandru Crişan spune că în România nu se formează educatori, ci se oferă diplome de profesori în matematică, română şi de limbi străine unor tineri, care doar pentru că nu au altceva mai bun de făcut se angajează profesori. În alte părţi, profesorii sunt formaţi în universităţi din care nu pot ieşi decât profesori. Crişan consideră că este nevoie de politici corelate, de politici globale, de sprijin acordat profesorilor, şcolilor şi un management mai bun. Conform declaraţiei lui Crişan, învăţământul românesc se învârte într-un cerc vicios şi "ceea ce vedem acum în şcoli încă seamănă cu imaginile emblematice ale sistemului dinainte de 1990". Situaţia este cauzată în special de incoerenţa cu care ministrul Hărdău şi-a aplicat viziunea proprie, fără a ţine seama de realităţile de la care pleacă. Crişan este de părere că acest lucru ne plasează mult în urma unor ţări precum Ungaria, Letonia, Estonia sau Lituania, care au plecat de la aceeaşi situaţie şi au acum sisteme de învăţământ performante şi au păşit în Uniunea Europeană cu mulţi ani înaintea României.
Curentul


Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 26.01.2007 08:15 | 1637 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (4)

0 0

26.01.2007 19:18 professorbujor

In Romania invatamantul este o chestie care deranjeaza pe distinsii guvernanti.Daca se mai uita cateodata prin acest sector,o fac asa ca exercitiu impus ori de afara ,ori de catre sindicate,ori de eventualitatea unor alegeri.Care vasazica ,toti bugetarii au primit unda verde la oarece majorari salariale ,dar invatamantul inca nu,ca mai trebuie de cercetat oarece chestii.Iar acest ministru al educatiei,component al guvernului ROMANIEI declara ca ,in invatamant,el face politica Partidului Democrat!In locul lui TARICEANU,l-as fi demis imediat,pt. ca acest neica nimeni nu este pus acolo sa faca decat politica necesara invatamantului,nu pe cea a lui BOC sau BASESCU.

0 0

27.01.2007 12:02 liviaversan

daca nu primim la timp infima marire credeti ca ne vor da cei 100 euro? Marinimia aceasta se numeste interesul cuiva. D-lor care hotarati faceti ceva sa va credem. Toti care au baut cerneala in scoala au bonuri de masa iar noi sa facem jocul cuiva Dragi colegi ,,desteptati-va!!"

0 0

27.01.2007 21:00 vioscout

Specialisti precum Alex. Crisan, ar trebui sa faca parte din comisii de specialitate, inclusiv guvernamentale sau prezidentiale. Dar, oamenii care spun adevarul, nu mint, nu fac reclama la ...Zaraza, varianta de dupa ora 22, nu pot promova si lua parte la decizie. Trebuiesc executanti si lichele pe deasupra, spalatori de bani publici, politicieni de trei parale, unii chiar parlamentari, care sa conserve structurile corupte de la nivelul MEdC si nu numai. Asa popor, asa alesi, asa structuri de tip mafiot la conducere peste tot...

0 0

29.01.2007 11:51 emil

Vedeti comentariile lui Alexandru Crisan si aici:

http://www.didactic.ro/index.php?cid=stiri&what=afiseaza&nid=3863&type=0

Parerea mea:

scoala de la cap se impute !!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN