Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Profesor pe Golgota

Trenul il duce, insotit de vreo 20 de dascali navetisti, toti entuziasti si tineri, cale de 40 de kilometri, pana in halta Podu Ulmi. De acolo, ia in piept dealul Hodora, cocotat la 140 de metri. "Parinte, nu ar trebui sa ma mai spovedesc.Eu urc zilnic Golgota", rosteste sugubat profesorul. Daca are bafta inainte de costisa, mai prinde un atelaj sau o masina. Cu naveta cheltuie cam 5 ceasuri pe zi. "Merita! Am 500 de copii ai mei. Sunt atat de frumosi... Mi se umple inima de bucurie cand vad ulita plina, dimineata, si spectacolul splendid la plecarea lor (...) Daca ati sti cum era scoala inainte si unde am ajuns...", spune cu pitita trufie dascalul Moga. Intre cele patru sali cladite in anii '50 din lut framantat cu paie si acoperite cu azbociment, doua sunt inca insufletite de jucariile si prichindeii de la gradinita. Alte doua sali au fost ridicate pana in 1960 - incinte propuse a adaposti viitorul muzeu al scolii si cel al satului. Dar patru clase nu cuprindeau liota de copii, asa ca "decreteii" invatau prin bucatarii de vara si camarute ale localnicilor, dispuse in punctele cardinale ale Liteniului. In '87, in vremea in care se arau satele, iar taranii isi mutau gospodariile la bloc, Mircea Ionescu "Baiazid", mai-mare la Consiliul Judetean, a riscat fotoliul si a iscalit zidirea actualei scoli, punand la dispozitie mai toate materialele de constructie. La lumina farurilor, litenenii au turnat fundatia laolalta cu angajatii primariei, infricosati la gandul ca sefii de la judet s-ar putea razgandi. In anul revolutiei, se tintuia astereala peste primul nivel. Noaptea, profesorul indruma basculante cu pietris si nisip pentru tencuieli si pardoseli, iar ziua cofra chiar el scari sau proptea balustrade metalice. 497 de copii, de la prescolari pana la elevi de opt clase, invata astazi, in doua "suturi", in cele doua scoli sudate in forma de "u". 35 de copii ocolesc sau suie si ei zilnic Golgota si isi dau drumul pe ghiozdane iarna ori cand apa face partie lutul Hodorei. Pana a raposat un amarat de calculator, profesorul Moga si dascalii Liteniului au promovat scoala, galonata cu sumedenie de diplome si distinctii. Pentru buna pastrare, toate au fost randuite pe peretii cabinetului directorial. Cel mai drag profesorului Moga ii este Certificatul de scoala europeana iscalit, in 2003, de seful Comisiei Europene. Prin internet si cunostinte, scoala Liteniului a primit mobilier scolar casat din Danemarca, piese de toaleta si hidrofor pentru aductiunea apei in scoala, mobilier si ustensile de cabinet medical (ce vor fi manuite de studenti in ani terminali, voluntari).

Cu rucsacul, profesorul Moga aduce cu spinarea materialul didactic cu care il milostivesc unii dascali de prin Iasi. Din ruscac nu lipsesc bomboanele si painea pentru elevii livizi sau care lesina la ore de foame. Copiii care primesc laptele si cornul fug in pauze la fratii mai mari sa imparta bucatica de aluat, asa de neagra le e saracia. Iarna, dar si vara, multi copii poarta talpile goale in cizme de cauciuc. Cand noroiul le naclaieste papucii, copiii folosesc razatoarea si apoi cutitase din lemn special ascutite, cu care leapada glodul. "Unii nu au ce sa manance. De unde bani pentru papuci de schimb?", spune profesorul Moga. Inainte sa-si ferchezuiasca incaltamintea, elevii au un ritual matinal. Fac cruce la troita din curtea scolii, se strang in careu, canta Imnul Europei si spun "Tatal nostru". Schimbul doi nu uita de troita si intoneaza Imnul Liteniului, un vals pus pe taraf: "Liteniul, o stea din bolta albastra".

Dar Liteniul incepe sa se ridice. Nu i se mai spune satul indienilor salbatici. Renumele l-a capatat pentru ca localnicii se ciomageau, au devastat 12 grajduri, patru saivane si au lasat pana si Golgota fara crucea din salcam, inalta de 4 metri, care ghida localnicii pe vifornite. Acum au gospodarii dichisite, cablu tv, pravalii cu termopane, discoteca si hidrofoare in fantani. In ultimii ani, saracia a trimis peste hotare buna parte din cei 2.400 de liteneni. Intr-o clasa cu 28 de elevi, doar patru n-au ridicat mana cand au fost intrebati daca au parintii plecati la munca in strainatate. Desi copiii tanjesc dupa mame mai ales, dascalii se bucura ca acum micutii mananca si sunt imbracati mai bine si asa dau randament la carte. Profesorul Moga lupta sa suplineasca lipsa parintilor. Atrage copiii la scoala cu concursuri de desen, de personaje eminesciene sau de basm, reproduceri de icoane pe piatra sau sticla. In vacanta de vara, pe elevii merituosi la istorie ii instruieste in sapaturi arheologice pentru a tezauriza viitorul muzeu al scolii. Directorul din varf de deal cauta, inca fara izbanda, sa procure un calculator performant la care elevii, sa mai stinga dorul de parinti: sa-i vada si sa le vorbeasca pe internet, gratis, dupa cursuri. Profesorul Moga nici nu indrazneste sa viseze la un microbuz scolar pentru copii care - desi maruntei - lupta cu stoicism cu bezna, nametii, gerul, canicula, ploaia ori noroaiele. Dupa o vreme bicisnica, un sfert din copii golesc scoala, rapusi de boala.

Doar 7 liteneni au facut facultate pana in '89 si cinci in ultimii ani. Atat de putini au razbit sa bata zilnic cu pasul 11 kilometri pana la liceu, in Belcesti, si alti 11 retur.
Gandul

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 30.01.2007 16:54 | 1622 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (11)

0 0

30.01.2007 20:18 nada

E minunat ca in scoala romaneasca mai exista DASCALI adevarati care isi pun ssufletul in scolile unde functioneaza dar, la fel de minunat este ca mai are cineva timp sa-i vada, sa-i aduca in paginile ziarelor. Asa ar trebui sa arate invatamantul romanesc, nu cu profesori agresati de elevi.

0 0

30.01.2007 20:35 lilihitruc

Felicitari pentru tot ce a-ti facut in scoala, domnule Ghe Moga!SUCCES PE MAI DEPARTE!

0 0

30.01.2007 23:33 criprof

Felicitari pentru redactor!

0 0

31.01.2007 09:06 istina

Mi-au dat lacrimile ,CINSTE DOMNULUI PROFESOR este un adevarat DASCAL. Asa ar trebui sa fim toti ,dar din pacate .....

0 0

31.01.2007 16:29 crissstanase

Am inmarmurit cand am vazut titlul. Eram suta la suta sigura ca e despre Dl Moga. Il cunosc pe acest om de sase ani, din primul an de invatzamant, de cand faceam naveta cu nenorocitul de tren Iasi-Harlau. Dl Moga, cum ii spun toti navetistii care se duc si vin cu anii, e un om ce imparte cu generozitate zambete, buna dispozitie, lectii de viata, sfaturi si isi ofera cu drag pachetul tinerilor flamanzi si inghetati. Personal am discutat de foarte multe ori cu Dumnealui despre scoala, educatie si despre familie. E intotdeauna o mare placere sa-l intalnesc. Nu am sa uit niciodata primii mei doi ani de naveta in care Dl Moga era sufletul grupului, zilele in care, desi inghetati, cantam cu mult patos colinde de Craciun si consumam sacosa de mancare a Dlui Moga. Multi ani sanatosi, Dle Moga, pentru ca nu multi sunt ca Dumneavoastra. Va stimez nespus!

0 0

31.01.2007 20:19 vioscout

Probabil ca managementul dlui coleg nu va fi nciodata premiat de cineva, din simplul motiv ca se va considera ca si-a facut datoria. Este cinic pe undeva, dar scoala romaneasca a supravietuit anilor dicataturii comuniste prin astfel de apostoli. In vremea neocapitalismului de cumetrie, profesorii merituosi "trebuie" sa fie membri de partid, sa ridice osanale, sa stie sa fure si sa inchida ochii(sau sa faca compromisuri/ cica se mai numeste diplomatie!) la toate faradelegile administratie publice si bineinteles a structurilor de tip mafiot din ISJ Iasi, in cazul de fata.

Comunitatea este cel mai bun evaluator pana la urma si cred ca ei iti ofera si cea mai frumoasa satisfactie profesionala.

0 0

01.02.2007 11:43 mihaela_pavel1971

Trist !Daruirea si munca de apostolat nu pot fi cuantificate si "punctate" conform grilei de acordare a gradatiei / salariului de merit...Sa fiti sanatos,domnule Moga,sa le puteti fi torta pe mai departe elevilor dumneavoastra din Liteni!

0 0

01.02.2007 20:25 ela52

Felicitari si rezistenta , DOMNULE PROFESOR ! Asemenea OAMENI sunt pe cale de disparitie .Ma bucur ca apostolatul supravietuieste inca !

0 0

01.02.2007 20:48 moni73

Plang e tot ce pot spune.Cuvintele sunt de prisos.Sunteti un OM MARE,domnule profesor.

0 0

01.02.2007 23:10 live

Nu cred că am cuvinte...

Nu îndrăzneşte să viseze la un mocrobuz şcolar?! Ce-ar fi să citească şi domnul Hărdău acest articol? Dumnealui încă visează că există toate microbuzele necesare.

În rest...ce-aş mai putea spune? Nu-i va ridica nimeni statuie acestui OM, un OM în faţa căruia eu simt nevoia să mă înclin... Jos pălăria, domnule Moga!

0 0

03.02.2007 09:42 duminica

Mi-ai dat lacrimi in ochi. Uite cine trebuie sa fie popularizat la TVR! Nu avem nevoie de bilbielile "gen Becali", care nu poate sa lege 2 cuvinte, ci asemenea apostoli, precum domnul Moga. Lacrimez pentru ca simt ca domnul Moga este un implinit, un crestin desavirsit. Cel mai bun profesor din Romania? Cred ca ar fi unutil o asemenea competitie. Asemenea persoane modeste nu vor participa la competitii, pentru ca sufletul omului nu este competitiv. Cred ca ar trebui sa se insiste asupra factorilor de decizie sa aprecieze gestul domnului profesor. Stiu ca nu are nevoie de recunostinta autoritatilor in momentul in care orice navetist sau calator din trenul in care circula domnul profesor il recunoaste ca OM. Cred ca si in "traista cu titlul de comandor" s-ar putea gasi o apreciere pe merit la Presedintia Romaniei. Sa triti , domnule profesor Moga! Mi-ar face placere sa va cunosc!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN