Trenul il duce, insotit de vreo 20 de dascali navetisti, toti entuziasti si tineri, cale de 40 de kilometri, pana in halta Podu Ulmi. De acolo, ia in piept dealul Hodora, cocotat la 140 de metri. "Parinte, nu ar trebui sa ma mai spovedesc.Eu urc zilnic Golgota", rosteste sugubat profesorul. Daca are bafta inainte de costisa, mai prinde un atelaj sau o masina. Cu naveta cheltuie cam 5 ceasuri pe zi. "Merita! Am 500 de copii ai mei. Sunt atat de frumosi... Mi se umple inima de bucurie cand vad ulita plina, dimineata, si spectacolul splendid la plecarea lor (...) Daca ati sti cum era scoala inainte si unde am ajuns...", spune cu pitita trufie dascalul Moga. Intre cele patru sali cladite in anii '50 din lut framantat cu paie si acoperite cu azbociment, doua sunt inca insufletite de jucariile si prichindeii de la gradinita. Alte doua sali au fost ridicate pana in 1960 - incinte propuse a adaposti viitorul muzeu al scolii si cel al satului. Dar patru clase nu cuprindeau liota de copii, asa ca "decreteii" invatau prin bucatarii de vara si camarute ale localnicilor, dispuse in punctele cardinale ale Liteniului. In '87, in vremea in care se arau satele, iar taranii isi mutau gospodariile la bloc, Mircea Ionescu "Baiazid", mai-mare la Consiliul Judetean, a riscat fotoliul si a iscalit zidirea actualei scoli, punand la dispozitie mai toate materialele de constructie. La lumina farurilor, litenenii au turnat fundatia laolalta cu angajatii primariei, infricosati la gandul ca sefii de la judet s-ar putea razgandi. In anul revolutiei, se tintuia astereala peste primul nivel. Noaptea, profesorul indruma basculante cu pietris si nisip pentru tencuieli si pardoseli, iar ziua cofra chiar el scari sau proptea balustrade metalice. 497 de copii, de la prescolari pana la elevi de opt clase, invata astazi, in doua "suturi", in cele doua scoli sudate in forma de "u". 35 de copii ocolesc sau suie si ei zilnic Golgota si isi dau drumul pe ghiozdane iarna ori cand apa face partie lutul Hodorei. Pana a raposat un amarat de calculator, profesorul Moga si dascalii Liteniului au promovat scoala, galonata cu sumedenie de diplome si distinctii. Pentru buna pastrare, toate au fost randuite pe peretii cabinetului directorial. Cel mai drag profesorului Moga ii este Certificatul de scoala europeana iscalit, in 2003, de seful Comisiei Europene. Prin internet si cunostinte, scoala Liteniului a primit mobilier scolar casat din Danemarca, piese de toaleta si hidrofor pentru aductiunea apei in scoala, mobilier si ustensile de cabinet medical (ce vor fi manuite de studenti in ani terminali, voluntari).

Cu rucsacul, profesorul Moga aduce cu spinarea materialul didactic cu care il milostivesc unii dascali de prin Iasi. Din ruscac nu lipsesc bomboanele si painea pentru elevii livizi sau care lesina la ore de foame. Copiii care primesc laptele si cornul fug in pauze la fratii mai mari sa imparta bucatica de aluat, asa de neagra le e saracia. Iarna, dar si vara, multi copii poarta talpile goale in cizme de cauciuc. Cand noroiul le naclaieste papucii, copiii folosesc razatoarea si apoi cutitase din lemn special ascutite, cu care leapada glodul. "Unii nu au ce sa manance. De unde bani pentru papuci de schimb?", spune profesorul Moga. Inainte sa-si ferchezuiasca incaltamintea, elevii au un ritual matinal. Fac cruce la troita din curtea scolii, se strang in careu, canta Imnul Europei si spun "Tatal nostru". Schimbul doi nu uita de troita si intoneaza Imnul Liteniului, un vals pus pe taraf: "Liteniul, o stea din bolta albastra".

Dar Liteniul incepe sa se ridice. Nu i se mai spune satul indienilor salbatici. Renumele l-a capatat pentru ca localnicii se ciomageau, au devastat 12 grajduri, patru saivane si au lasat pana si Golgota fara crucea din salcam, inalta de 4 metri, care ghida localnicii pe vifornite. Acum au gospodarii dichisite, cablu tv, pravalii cu termopane, discoteca si hidrofoare in fantani. In ultimii ani, saracia a trimis peste hotare buna parte din cei 2.400 de liteneni. Intr-o clasa cu 28 de elevi, doar patru n-au ridicat mana cand au fost intrebati daca au parintii plecati la munca in strainatate. Desi copiii tanjesc dupa mame mai ales, dascalii se bucura ca acum micutii mananca si sunt imbracati mai bine si asa dau randament la carte. Profesorul Moga lupta sa suplineasca lipsa parintilor. Atrage copiii la scoala cu concursuri de desen, de personaje eminesciene sau de basm, reproduceri de icoane pe piatra sau sticla. In vacanta de vara, pe elevii merituosi la istorie ii instruieste in sapaturi arheologice pentru a tezauriza viitorul muzeu al scolii. Directorul din varf de deal cauta, inca fara izbanda, sa procure un calculator performant la care elevii, sa mai stinga dorul de parinti: sa-i vada si sa le vorbeasca pe internet, gratis, dupa cursuri. Profesorul Moga nici nu indrazneste sa viseze la un microbuz scolar pentru copii care - desi maruntei - lupta cu stoicism cu bezna, nametii, gerul, canicula, ploaia ori noroaiele. Dupa o vreme bicisnica, un sfert din copii golesc scoala, rapusi de boala.

Doar 7 liteneni au facut facultate pana in '89 si cinci in ultimii ani. Atat de putini au razbit sa bata zilnic cu pasul 11 kilometri pana la liceu, in Belcesti, si alti 11 retur.
Gandul