Nu e simplu sa faci un elev al anilor 2000 sa inteleaga obsesiile romantice ale unui scriitor de secol XIX.
In mod hotarit, nu poti sa apropii liceenii de Eminescu prin poeme precum „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie“, „Pe linga plopii fara sot“ sau „Imparat si proletar“. E o convingere la care adera majoritatea criticilor, dar cautarea unui Eminescu „necanonic“ nu rezolva totul. Greul cade pe abilitatea profesorilor, care, voluntar sau nu, pot sa taie pentru toata viata cheful de poezie al unui cititor fraged.
Pentru a avea parte de cititori care asculta Muse si Placebo, Eminescu ar trebui prezentat ca un poet contemporan, e de parere Carmen Musat. Un mod eficient de a ajunge la el ar fi sa pornesti de la literatura care se scrie azi si sa-l prezinti dinspre prezent, de la poetii care l-au urmat. Mircea Cartarescu ar putea sa inlesneasca drumul catre Eminescu, crede Musat, secundat de clasici frecventabili, precum Bacovia si Nichita Stanescu. Pentru a-l recepta ca pe o prezenta si nu ca pe o materie obligatorie, tinerii ar trebui familiarizati cu „aerul timpului“ in care scria poetul: „Ar trebui pus intr-un dialog cu poeti romani si straini, contemporani lui“, recomanda Musat. „Eminescu nu e inteles, citit, comentat. E imbalsamat. Eminescu e un scriitor mare si un scriitor viu, dar ce face scoala din el e un sacrilegiu“, constata criticul. In concluzie, ar trebui sa se renunte la sabloanele predarii si receptarii si la recomandari din categoria „poetul nepereche“, „luceafarul poeziei romanesti“, „poetul iubirii“. Recomandabila ramine si recuperarea prozei, mai adauga Musat.

Un decupaj proaspat, sapaturi prin antologii si renuntarea la inventarul temelor didactice sint recomandari care pot salva orice poet „ingropat“ de viciile de predare, observa poeta Simona Popescu. E nevoie de fler si de intuitia tempoului ideal dupa care sa introduci poezia cititorilor fara apetit, adauga poeta, cu vocea celui care nu doar scrie, ci si preda poezie.

Anecdotica, episoadele spumoase de la Junimea, rivalitatile si rautatile impartite printre iesenii intre care a scris Eminescu ar avea sanse sa resusciteze receptarea poetului, apreciaza Paul Cernat. Criticul e totusi sceptic in ce priveste reusita strategiilor de promovare via manualele de liceu. Problema, dupa Cernat, n-ar fi textele, ci metehnele majoritatii profesorilor de romana din liceu. „Cei mai multi dintre ei sint demotivati, multi nu mai citesc nimic, si mai multi pur si simplu nu pot sa-si schimbe stilul de predare.“ Cernat povesteste ca a vazut profesori care puteau sa faca spectacol la catedra din texte mediocre si colegi de breasla capabili sa desfiinteze, cu morga profesorala, texte sclipitoare doar apropiindu-se de ele. Cit despre noul decupaj de poeme care sa le vorbeasca adolescentilor de azi pe limba lor, acesta trebuie facut cu grija, recomanda criticul: „Daca mergi pe texte mult prea filosofice in clasa a IX-a, ii sperii, daca selectezi poezii mult prea frivole, nu mai e acelasi Eminescu. O solutie ar fi sa prezinti, in oglinda, poezii canonice - «Luceafarul», pe care n-ai cum sa-l ocolesti - si texte inedite, cum sint postumele“.

Problema delicata a justei selectii e atacata si de criticul Ion Bogdan Lefter. „Riscul e ca, daca punem accentul pe texte «alternative» la capodoperele cele mai cunoscute si de aceea «uzate», seriile noi de elevi sa nu le mai stie pe ele, capodoperele, «Luceafarul» si celelalte!“ Pentru manualele de liceu, criticul sugereaza un echilibru intre texte atipice si cele stiute pe de rost: „Predarea marilor poeme arhicunoscute, practic «obligatorii» pentru cultura noastra generala, in jurul lor fiind posibile si optiuni mai «nonconformiste» - de pilda, dintre micile poeme mai rar frecventate, dintre postumele «plutonice» (cum le-a spus Ion Negoitescu), dintre cele experimentale sau ironico-parodice, dintre articolele politice, care pot provoca discutii asupra ideologiilor, a raporturilor dintre literatura si cimpul politic etc.“.

„Nu stiu ce texte eminesciene mai sint in manuale. Sper sa fi disparut supralicitatele «Ce-ti doresc eu tie...», «Sara pe deal», «Somnoroase pasarele» si chiar «Scrisoarea a III-a» in favoarea «Dioramei» ori a unor poezii sublime precum «Sarmis», «Rugaciune», «Rasai asupra mea...»“, apreciaza Dan C. Mihailescu. Criticul propune o revitalizare a poeziei religioase, dar si o vizibilitate mai ridicata a publicisticii: „Partea religioasa, crestina, ortodoxa in speta, a fost multa vreme ocultata, dupa cum publicistica eminesciana are nevoie de o ampla reconsiderare, inclusiv in manuale, despovarata fiind de diabolizarea la care a supus-o propaganda comunista“. Deloc optimist ca ar bifa gusturile de azi, criticul e constient de cota scazuta a lirismului desuet: „Profesorilor le e rusine sa vorbeasca de dor, iubire, sentimente. In postmodernitatea romaneasca, gravitatea modernismului da rau, iar temele romantismului au ajuns serbetizate“. Sesizind oroarea generala si inexplicabila fata de agenda modernismului, Mihailescu e zgircit cu propunerile si recomandarile: „Te infricosezi cind vii cu Eminescu in fata lui Borroughs sau Bukowski. E greu sa reusesti sa-l prezinti pe tipicul zilelor de azi“, recunoaste criticul. Daca iti propui sa-l prezinti ca un om cu vulnerabilitati si vicii, il cobori, daca insisti pe romantism, pierzi auditoriul. Din aceasta dilema numai un profesor cu har ar putea sa iasa, apreciaza criticul, dar sansele sint reduse de aglomeratia ingrijoratoare de indivizi care, chiar vorbind de cele sfinte, se fac ridicoli.

Ce spun oamenii de la catedra? Programa scolara este primul argument pe care sintem tentati sa-l invocam pentru pierderea interesului tinerilor fata de literatura romana, in special pentru „poetul national“ Mihai Eminescu. Profesorii sint primii care infirma lipsa de interes a elevilor fata de opera eminesciana. Au insa multe obiectii de adus programei, de care se declara la fel de frustrati ca si elevii lor. Ina Bercea, profesor doctor la Colegiul National „I.L. Caragiale“ Ploiesti, considera ca Eminescu este inca ucis in scoala, exceptind clasele de profil sau situatiile de tip olimpiada, concursuri nationale sau colocvii pe teme literare. „Din pacate se fac de mai multi ani aceleasi texte, cu accent pe opera antuma. Sint descurajate lectura si interpretarea textelor mai putin cunoscute. La examenul de bacalaureat, tendinta generala este sa se dea un text la prima vedere pentru interpretare, dar predomina intrebarile gramaticale. Un alt mod de a-l ucide pe Eminescu se regaseste in acele culegeri care ofera interpretari mediocre, pe care elevii le invata pe deasupra si pe care le uita imediat dupa examen“, explica Ina Bercea. Solutia ar fi aceea de a-l lasa pe elev sa-si aleaga singur textele pe care sa le studieze si sa se ofere mai multa importanta manuscriselor. „Mi s-a intimplat sa am copii foarte talentati la clasa si ne chinuiam impreuna sa-l infirmam pe Eminescu, chiar intr-un text ca «Luceafarul», din care incercam sa ne dam seama ce nu mai merge, raportat la modelul literar postmodern. Din pacate nu am astfel de elevi in fiecare generatie“, a completat doamna profesoara.

Elevii Colegiului National „Tudor Vianu“ din Bucuresti studiaza cu placere Eminescu si sint atrasi mai ales de textele de maturitate. Cel putin asa sustine profesoara Doina Popescu, ai carei elevi sint atrasi in mod special de texte precum „Scrisoarea I“, „Oda in metru antic“, „La steaua“. Tocmai pentru ca elevii sint atrasi de astfel de texte, doamna profesoara spune ca Eminescu ar trebui studiat in ultimul an de liceu, si nu in clasa a XI-a, pentru ca elevii au nevoie de notiuni elementare de filosofie, mai ales cea idealista germana, pentru a-l intelege mai bine pe Eminescu. „Textele din perioada de maturitate sint mai greu de abordat cu elevi care nu au exercitiul lecturii sau un minim de cultura generala. Nu poti vorbi de traire apolinica si dionisiaca unor elevi care citesc doar literatura de manual“, a adaugat Doina Popescu. O alta sugestie legata de programa scolara este aceea de a reintroduce proza fantastica a lui Eminescu in programa obligatorie. „Elevii de liceu manifesta foarte mare interes pentru acest gen literar foarte iubit la aceasta virsta, indiferent daca este vorba de Eminescu, Eliade sau Mircea Voiculescu“, a mai adaugat ea.

Contrar parerii generale a profesorilor de limba romana, care incep sa puna din ce in ce mai mult accent pe teorie literara si mai putin pe istorie literara si pe studierea unor texte la prima vedere in detrimentul celor deja uzate de atitea carti de comentarii, profesorul Ion Duna de la Colegiul National „Mihai Viteazul“ din Bucuresti sugereaza studierea monografica a unor autori precum Eminescu. „Din cauza conceptiei defectuoase a programei scolare, studiul operei lui Eminescu se afla in suferinta“, spune domnul profesor. O alta sugestie pe care acesta le-ar face-o membrilor comisiei care intocmeste programa scolara este aceea de „a avea curajul sa promoveze specificul national al operei eminesciene. Pina la urma, Eminescu este poetul national al Romaniei. Si nu mi se pare o rusine sau un anacronism sa-i invatam pe elevi astfel de valori“, a completat Duna.

Un manunchi de clisee
Locuri comune in comentarii literare: „Poetul nepereche a carui opera invinge timpul“; „Luceafarul culturii romanesti“; „Poet national si universal“; „Scriitorul total al literaturii romanesti“; „Geniul tutelar al culturii neamului“; „Fauritorul limbii literare“; „Boala care i-a adus moartea este nebunia specifica geniului“.

SURSA: Cotidianul, 15.01.2008, Alina Purcaru, Ioana Calen