Şcoala cu
bune practici

55 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Rezultatele Concursului Labirintul Ficţiunii

Concursul Labirintul Ficţiunii, ediţia a III-a, 2008 s-a încheiat. Pentru cea mai mare parte dintre participanţi, concursul s-a încheiat cu bine; au fost lucrări bune şi foarte bune, motiv pentru care juriul a dezbătut destul de mult clasamentul. Deşi regulamentul de organizare nu prevede acest lucru, am considerat să postăm pe situl didactic clasamentul cu lucrările care au reprezentat punctul greu al deciziei.
Să nu le spunem cele mai bune, ci cele mai deosebite. Şi aceasta, pentru că în literatură părerile sunt împărţite printre critici şi cititori. Cu toate ierarhiile prezente sau trecute, trebuie subliniat un lucru: avem copii talentaţi pe care trebuie să îi încurajăm permanent. Cei care nu au obţinut premiul fixat de către organizator vor primi nişte diplome şi promisiunea că vor intra într-un volum colectiv.
Deocamdată, trebuie să ne cerem scuze pentru faptul că nu am editat Poveştile ciocolatei, dar ele sunt în faza de tipar. La 15 septembrie 2008, vom face lansări acolo unde învaţă cei care au fost selectaţi ca şi autori. În loc de un volum vor fi două... în loc de un zâmbet printre colegi şi un autograf într-o sală de festivităţi pot fi două... Iar în literatură, dincolo de dorinţa de frumos nu există nimic - ca să îl parafrazăm pe Orhan Pamuk.
Îi felicităm pe toţi cei care au reuşit să obţină un rezultat cât mai bun. Dincolo de rezultat a fost pregătirea, dublată de emoţii. Pentru unii dintre cei mici a fost primul concurs. Pentru cadrele didactice o unitate de măsură a pregătirii elevilor. Pentru noi ca şi organizatori, mult de muncă. La finalul acestui concurs, noi credem că fiecare a învăţat câte ceva. Unii dintre cei mici vor participa şi la anul; cu mai puţine emoţii şi mai pregătiţi de confruntare

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: allex | 12.06.2008 16:23 | 2760 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Biasul de confirmare in rolul de parinte

Comunicarea parinte - copil

Comentarii (5)

0 0

15.06.2008 23:04 mihaflueras

In Vaslui, concursul a fost organizat şi la nivelul claselor a III-a şi a IV-a, rezultatele pe care le prezentaţi nu includ aceste nivele, DE CE?

0 0

16.06.2008 11:37 allex - Autor

stimata doamna,

concursul se adreseaza elevilor din gimnaziu.va rog sa cititi regulamentul.e clar ceea ce am scris acolo.in rest...fara comentarii

0 0

16.06.2008 23:59 balan23

Va rog sa preciyati mai clar ce presupune punctajul de 85 de puncte... Multumesc

0 0

20.06.2008 21:04 amz

Va raspund eu,cu bucurie ca va intalnesc aici, stimata doamna profesoara, si nu doar pentru ca ne cunoastem, ci pentru ca stiti ca ne-am facut mereu datoria, cu pasiune si, probabil, din vocatie, nu din obligatie...

Si eu m-am intrebat initial acelasi lucru ca si dvs.La scoala v-am trimis anuntul cu rezultatele de la faza nationala imediat ce am observat acest lucru- postat aici, pe didactic.ro, or nu in urma primirii vreunui alt anunt, din alta sursa. Recitind regulamentul concursului, rezulta ca exista premii acordate conform regulamentului, adica in bani, iar celelalte nominalizari sunt incadrate in premii de debut, premiul constand in publicarea textelor intr-o antologie.Si anul trecut noi am avut 2 premii de debut,o eleva de la Scoala Fanus Neagu si alta eleva, de la Liceul de Arta, dar, din pacate, antologia promisa de anul trecut, Povestile ciocolatei, nu a aparut inca.Anul trecut elevele de la noi care au obtinut premii de debut au primit diplome.

Probabil acelasi lucru va fi si pentru editia 2008, dar speram ca antologiile promise sa apara cat mai curand. In alta ordine de idei eu va felicit pentru rezultatele obtinute si ma bucur pentru elevii si profesorii braileni- in care am toata increderea- pentru ca in 2008 reeditam performanta din 2007, aceea ca la acest concurs national sa avem 2 elevi cu premii de debut.

Toate gandurile bune.

0 0

21.06.2008 11:01 allex - Autor

pentru toti cistigatorii de anul trecut.antologia povestile ciocolatei va iesi in septembrie.din pacate am fost incurcati de un sponsor.a trebuit sa primim confirmarea ca nu se mai ocupa de publicarea textelor pt ca altfel intram in conflict comercial cu el.la consfatuirile de inceput de spetembrie vom face lansari de carti cu elevii f talentati.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

4 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN