Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS INTERJUDEȚEAN „POVESTE DE FAMILIE”

Concursul Interjudețean ”Poveste de familie” este o activitate din cadrul proiectului educațional ”Alături de copiii noștri” si este la a II-a editie. Se poate afirma că eficienţa întregii activităţi didactice este determinată, în mod substanţial, de relaţiile pedagogice stabilite între profesori şi elevi, între elevi şi elevi, între elevi şi clasa de elevi, dar şi de relaţiile între familie şi şcoală, între profesori şi părinţi, între elevi şi părinţi. Atât profesorii cât şi părinţii au acelaşi interes deosebit faţă de succesul copiilor şi deţin împreună cheia către reuşita școlară. Tema ”familia” este una plăcută de copii. Indiferent de subiectul pe care am dori noi, dascălii, să-l dezbatem, aducem în discuție familia, unde copiii cunosc cel mai plăcut și cald mediu. Prin aplicarea acestui concurs vom demonstra că elevii pot să-şi atingă propriile potenţialităţi şi să-şi manifeste creativ şi adaptiv unicitatea.

Nume proiect: Concurs Interjudețean ”Poveste de familie”

Organizatori: Școala Gimnazială Nr. 6 Rm. Sărat, județul Buzău

Condiţii de participare: GRUP ȚINTĂ: -preșcolari -elevii; -psihologi -părinţi.

Perioadă înscriere: 09.11.2016 - 19.12.2016

Perioadă desfăşurare: 23.12.2016

SECŢIUNI :

  1. Creaţie literară
  2. Creaţie plastică

 

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE

Creaţiile literare vor respecta următoarele cerinţe de redactare:

- criteriile de elaborare ale unei compuneri/ poezii, în care să prezinte familia, relațiile, sentimentele din familiedescrierea momentelor frumoase petrecute împreună etc;

- redactarea pe o pagină A4, în Word, cu caractere de 12, Times New Roman, format Portrait, alinirea- justified, margini pagină- 1.5 cm, obligatoriu cu semne diacritice.

La sfârşitul compunerii/ poeziei, se va specifica numele şi prenumele elevului, clasa, judeţul, numele cadrului didactic coordonator, adresa de e-mail.

Creaţiile plastice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, pe hârtie A4, iar pe verso, în partea dreaptă jos, se vor trece: numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, judeţul, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător, adresa de e-mail.

Toate creaţiile elevilor (literare si plastice) însoţite de fişa de înscriere, un plic autoadresant timbrat cu minim 4 lei si o sponsorizare de 20 lei (necesari pentru tipărirea diplomelor, adeverințelor și organizarea expoziției) se vor expedia în perioada 16.10.2016-19.12.2016, la adresa:

-grădinițele, clasele pregătitoare, clasele I, psihologi : PROF. BARBU OLGA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 6

STR. MATEI BASARAB, NR. 83

LOCALITATEA RM. SĂRAT

JUDEŢUL BUZAU

Cod poştal 125300

-clasele II-IV, gimnaziu și psihologi: PROF. BĂLAN DRAGOMIR IRINA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 6

STR. MATEI BASARAB, NR. 83

LOCALITATEA RM. SĂRAT

JUDEŢUL BUZAU

Cod poştal 125300

CU MENŢIUNEA: PENTRU CONCURSUL " POVESTE DE FAMILIE"

Cadrele didactice care doresc publicarea creaţiilor literare şi plastice în Auxiliarul didactic pentru limba și literatura română și educație plastică ”Poveste de familie”, care va avea ISBN, vor trimite lucrările şi dovada achitării prețului auxiliarului (dacă ați pus banii în plic, precizați în e-mail) pe adresele de e-mail, împreună cu fişa de înscriere: olga.barbu@yahoo.com pentru grădinițe și clasele CP-I și psihologi și pe adresa dragomiririna198@yahoo.com - pentru clasele II-IV , gimnaziu și psihologi, tot în perioada 16.10.2016-19.12.2016. Se vor publica doar lucrărilor copiilor sau a cadrelor didactice pentru care se solicită publicarea. Publicarea lucrărilor implică participarea la concurs.

Evaluarea creaţiilor elevilor va fi făcută de către un juriu format din cadre didactice de specialitate, în perioada 21-22.12.2016. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 23.12.2016 la Centrul Cultural ”Florica Cristoforeanu” Rm. Sărat.

Se vor acorda premiile I, II, III, menţiune, diplome de participare pentru fiecare clasă, la fiecare secţiune pentru elevi , iar pentru cadrele didactice îndrumătoare:

  1. Adeverință de profesor coordonator
  2. Adeverință de participare la Proiectul Educațional ”Alături de copiii noștri”
  3. Adeverință de voluntar pentru implicarea în acțiunea de promovare a valorilor familiei
  4. Adeverință de coordonator de programe educative extrașcolare
  5. Adeverință de profesor evaluator
  6. Adeverință de participare cu lucrări la expoziție la nivel interjudețean
  7. Adeverință de organizator expoziție la nivel interjudețean
  8. Diplomă - Titlu de excelență/Premiul I (pentru cadrele didactice care participă cu creație literară proprie de maxim o pagină pentru care se achita o taxă separată de 10 lei)

 

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG ŞI VĂ DORIM MULT SUCCES!

Persoane de contact:

Bălan Dragomir Irina: tel.- 0761.147.770

Barbu Olga: tel. – 0762.669.703 , 0740.079.727

MAI MULTE INFORMAȚII GĂSIȚI ÎN FISIERUL ATASAT.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: olybrb | 09.11.2016 22:16 | 1375 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 16 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

2 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN