Liniştea de dinainte de linişte trăieşte încă, în satul din fiecare. Şi poate gândurile se limpezesc, nu ne mai acoperă străzile cu pavajele lor asimerice şi revenim acasă, unde simţămintele întineresc şi devenim copii.

Poezia preschimbă universul sătesc în tonuri şi cuvinte, cultivă imaginaţia, răbdarea, nădejdea în mâine şi iertarea în ieri. Cine nu a scris poezii la umbra unui cireş înflorit, sub o grindă trudită, nu a gustat din licoarea speranţei, nu s-a lăsat întrecut de el însuşi… fără să se teamă de ieşirea din clipa de acum.