Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS JUDEŢEAN "BASMUL PRIMAVERII" editia I

Proiectul educaţional judeţean „Basmul primăverii” îşi doreşte a fi în primul rând un punct de sprijin în educarea creativităţii celor mici şi celor mari. Prin secţiunile sale, proiectul urmăreşte atragerea elevilor din ciclul primar şi gimnazial, dar şi al preşcolarilor înspre explorarea frumosului oferit de natură, determinându-i să se exprime în creaţii literare şi plastice care să le dezvolte creativitatea, abilităţile literar-artistice, inteligenţa. Proiectul vizează organizarea concursului judeţean „Basmul primăverii”, care urmăreşte să evidenţieze specificul anotimpului primăvara prin transpunerea percepţiilor senzoriale proprii în creaţii concrete. Secţiunea adresată cadrelor didactice are drept obiectiv major prezentarea unor situaţii reale, ce respectă tema concursului, din activitatea didactică a acestora.

Nume proiect: BASMUL PRIMĂVERII

Organizatori: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 6 "IACOB MUREŞIANU" BRAŞOV GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 22 "MICUL PRINŢ" BRAŞOV

Condiţii de participare: Concurs este adresat elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial.

Perioadă înscriere: 01.03.2014 - 30.04.2014

Perioadă desfăşurare: 01.03.2014 - 20.06.2014

În perioada februarie-iunie 2014 se desfăşoară prima ediţie a proiectului educaţional judeţean "Basmul primăverii", proiect organizat de Şcoala Gimnazială nr. 6 "Iacob Mureşianu" din Braşov în parteneriat cu Grădiniţa cu PP nr. 22 "Micul Prinţ" Braşov. Proiectul presupune organizarea concursului judeţean "Basmul primăverii", care urmăreşte să evidenţieze specificul anotimpului primăvara prin transpunerea percepţiilor senzoriale proprii în creaţii concrete. Concursul se adresează elevilor şi cadrelor didactice de la nivel preşcolar, primar şi gimnazial.

Înscrierile şi lucrările se trimit până la 30.04.2014 pe adresa concursului concursbasmulprimaverii@yahoo.com sau pe adresa Şcolii Gimnazială nr. 6 "Iacob Mureşianu" (pentru creaţiile artistico-plastice, preşcolari, cls I-IV).

Mai multe detalii găsiţi în documentul ataşat.

Persoana de contact - prof. Mihaela STAN - stanmihaela78@yahoo.com

Propus de: mimisisititi | 03.03.2014 10:18 | 1815 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

10 intrebari pentru sfarsitul de an scolar

Motivatia pentru invatare

Parentingul constient

Comunicarea parinte - copil

Comentarii (1)

0 0

06.03.2014 11:16 gmgmgm

Pot participa si alte judete?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 16 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

1 vot | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN