Concurs județean de creație artistică ”Dansăm, cântăm și natura o protejăm”
Nume proiect: Concurs județean de creație artistică ”Dansăm, cântăm și natura o protejăm”
Organizatori: Grădinița cu program prelungit ”Piticot”, Arad
Condiţii de participare: Pot participa toti copiii preșcolari din Arad, dar și din alte județe, îndrumați de doamnele lor educatoare.
Perioadă înscriere: 10.03.2016 - 13.05.2016
Perioadă desfăşurare: 19.05.2016
Cât de frumoasă este vârsta copilăriei și cât de trainice sunt învățăturile pe care le dăruim copiilor ! Cu iubire, cu vorbă bună, cu exemplu personal, ei pot să afle, printre altele, că aparțin Pământului, că fac parte din natură. Dacă iarba, pomii, florile și adierea vântului ar putea vorbi, ne-ar învăța să ocrotim aerul curat, acuratețea apelor, culorile pământului, viața noastră a tuturor. Ne revine nouă, dacălilor, educatoarelor misiunea de a-i învăța să iubească natura, să treacă la fapte și să-și exprime opiniile, trăirile pe cât mai multe căi, pas cu pas.
Iată o modalitate la îndemână: vă invităm să transmiteți mesajele voastre legate de grija față de problematicile mediului (naturii) prin cânt, mișcare și însuflețire.
Participați la concursul nostru și dați copiilor posibilitatea de a-și etala spiritul ecologic în formare, dar și talentul și imaginația creatoare.
Secţiuni propuse:
I – Dansuri cu tematică ecologică
II – Interpretări solo sau în grup – imnuri eco / cântece despre natură
III – Prezentare și descriere de costume din materiale reciclabile
Învăţământ preşcolar | Toate disciplinele | Evenimente
Propus de: gradinita19arad | 10.03.2016 21:04 | 550 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.