Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS NAȚIONAL ,,FOLCLORUL ȘI COPIII''

Acest concurs are ca obiectiv general: cunoașterea de către elevi a tradițiilor și obiceiurilor, portului popular, specifice zonei în care locuiesc.

Nume proiect: CONCURS NAȚIONAL ,,FOLCLORUL ȘI COPIII-MASCA ÎN IMAGINAȚIA COPIILOR''

Organizatori: CLUBUL COPIILOR SĂBĂOANI

Condiţii de participare: Participă la concurs elevi pentru următoarele grupe de vârstă: 6 – 10 ani, 11 – 14 ani, 15 – 18 ani. Expoziţia se va desfăşura pe două secţiuni: 1. Mască tradiţională – folosind materiale naturale şi respectând tehnica tradiţional

Perioadă înscriere: 14.03.2013 - 17.05.2013

Perioadă desfăşurare: 19.11.2012 - 17.05.2013

Am iniţiat acest proiect plecând de la faptul că, folclorul este din ce în ce mai puţin prezent în viaţa şcolarilor, ajungându-se chiar la necunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei din care provin. Astăzi chiar şi cei mai mari dintre noi nu-şi mai amintesc de portul tradiţional românesc, sau de câtecele populare. Dacă am fi mai conştienţi de tradiţiile noastre, am putea să apreciem frumuseţea portului popular, a dansului şi câtecului românesc, a meşteşugurilor tradiţionale atât de mult apreciate de străini şi câte odată prea puţin de noi cei care trăim pe aceste meleaguri.

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: clubulcopiilorsabaoani | 14.03.2013 18:01 | 1084 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN