Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS NAȚIONAL “Lumina se naște din culoare” ediția a III-a

Sărbătoarea Paștelui, momentul Învierii, sensibilizează copiii, îi ajută să-și exprime sentimentele, să deosebească binele de rău, frumosul de urât. Icoana pictată, oul încondeiat, felicitarea creată pentru cineva drag dau sens muncii lor, îi ajută să se apropie mai mult de Dumnezeu și de semeni, îi fac mai încrezători în talentul și capacitățile lor. Promovarea valorilor moral-creştine în rândul elevilor prin cunoaşterea semnificaţiei sărbătorii pascale, formarea de comportamente adecvate în perioada pre-pascală şi receptarea valorilor religioase, de cultură şi civilizaţie tradiţională românească precum şi creaţia unor lucrări artistice de către elevi constituie obiectivele principale ale acestui proiect. Susținând aceasta idee, am ales să desfășurăm acest proiect, urmărind valorificarea potențialului creator al elevilor prin utilizarea unor tehnici variate. În cadrul acestei competiții, finalizată cu organizarea unor expoziții, ei vor avea oportunitatea de a-și dezvolta spiritul critic și autocritic, îmbogățindu-se spiritual cu noi crâmpeie de culoare.

Nume proiect: CONCURS NAȚIONAL “Lumina se naște din culoare” ediția a III-a

Organizatori: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Paul Popescu Neveanu” Timișoara, jud Timiș. Parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Timiş, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, Casa Corpului Didactic Timiș, Consiliul Județean Timiș, Pala

Condiţii de participare: Concursul are ca tematică Sfintele Sărbători de Paște, se adresează elevilor din nivelurile de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și cuprinde 3 secțiuni: 1. Desene și picturi; 2. Colaje și felicitări; 3. Obiecte decorative și artiz

Perioadă înscriere: 12.04.2016 - 22.04.2016

Perioadă desfăşurare: 12.04.2016 - 30.06.2016

Regulamentul de participare la concurs, fișa de înscriere și acordul de parteneriat se regăsesc în atașament.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: goghi | 12.04.2016 22:03 | 979 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (1)

0 0

13.04.2016 22:53 2731015211669

Poate schimbați emblema Ministerului, o folosiți încă pe cea veche!!!!!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

68 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN