Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

„Cutezătorii” - ediţia 49 a fost lansată!

Rubrica „De-a dura prin idei” a premiat cele mai reuşite realizări tematice de până acum şi se apropie cu paşi repezi spre un deznodământ fericit: numerele vor fi eliberate, pentru că grupul de copii certat cu matematica a primit suficiente argumente din eseurile cititorilor. Aceştia sunt chemaţi în continuare să realizeze scenete cu titul „Cu numerele la tribunal”, pentru a putea reprezenta actul final: eliberarea cifrelor.


Revista Cutezatorii

„Mouse-ul de bibliotecă” aduce titluri clasice şi moderne, cu ajutorul a doi asistenţi, elevi de gimnaziu, fiecare, în parte, prezentând opere în proză şi versuri. Aceştia sunt nerăbdători să comunice şi să împărtăşească din pasiunea lor, lectura, cu cât mai mulţi cititori ai revistei.

Poveştile se încurcă şi se reinventează la rubrica „Recreează tot în joc”, iar cititorii sunt aşteptaţi şi ei să exprime creativ „încurcăturile”, de data asta şi în versuri.

 

O lecţie de antropologie, dar şi de bunătate, este oferită copiilor din lumea civilizată, tocmai din arhipelagul Vanuatu, din Pacificul de Sud, de antropologul Hanna Bota. Aceasta este continuată de sugestii pentru activităţi extraşcolare care întăresc caracterul şi îi pregătesc pe cei tineri pentru viaţă: cercetăşia şi voluntariatul.

 

Nu în ultimul rând, ediţia conţine informaţii despre Sfintele Paşti, obiceiurile care preced sărbătoarea, la rubricile „Poartă către suflet” şi „Folclor”. Pentru mai multe detalii despre noua ediţie accesaţi www.cutezatorii.ro.

 

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 05.04.2013 18:40 | 675 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN