Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Evaluarea Naţională 2012 - Examenul de limba şi literatura română, subiect şi barem de corectare

"Ne-am consultat cu toţi inspectorii şcolari şi specialişti în gramatică. 90% dintre ei recunosc că este o situaţie ambiguă, dar 100% spun că este subiectivă. Ştim că este un subiect ambiguu, dar este greu de schimbat regulile în timpul jocului. Este încă o dovadă că programa nu e bună şi trebuie modificată”.

Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi, 25 iunie, proba scrisă la limba şi literatura română.
Subiectul cel mai controversat a fost identificarea propoziţiei subordonate din fraza Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii.

Subiectul I (42 puncte)

La primul subiect, au fost verificate cunoştinţele de vocabular şi teorie literară, având ca suport un fragment din romanul Cireşarii, de Constantin Chiriţă. Capacitatea de înţelegere a unui text literar a fost verificată prin cerinţa de a redacta o compunere care să prezinte opinia elevilor despre mesajul textului.

Subiectul II (36 puncte)

Subiectul al doilea a vizat cunoştinţele gramaticale şi cele despre textele non-literare, pe baza unui fragment dintr-un articol apărut în revista Dilemateca, semnat de Ion Vianu.

Cea de-a doua compunere, notată cu 12 puncte, a avut ca temă trăsăturile unui coleg pasionat de lectură.

Pentru redactare au fost acordate 12 puncte.

Cerinţa A3 a pus cele mai mari dificultăţi. Elevilor li s-a cerut să identifice propoziţia subordonată din fraza Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii.

Opţiunile de răspuns au fost:

  1. atributivă;
  2. predicativă;
  3. subiectivă.

Răspunsul corect în baremul de corectare este varianta c, propoziţie subiectivă (6 puncte).

În ataşament se află subiectul integral, cât şi baremul de corectare.

Dumneavoastră ce părere aveţi despre dificultatea subiectelor, comparativ cu anii anteriori?

Propoziţia subordonată de la exerciţiul A3 este subiectivă sau predicativă?

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: angelailas | 25.06.2012 16:14 | 13943 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (36)

0 0

25.06.2012 18:50 antonachecora

Varianta nr. 6 a fost de o dificultate peste nivelul mediu ( dupa cum afirma majoritatea elevilor intrebati de mine - nu sunt de specialitatea limba si literatura romana ).

0 0

25.06.2012 19:10 iulia_love_bsk

http://www.gandul.info/news/evaluare-nationala-2012-romana-subiectul-care-le-a-pus-cele-mai-mari-probleme-elevilor-9779807

0 0

25.06.2012 19:16 iulia_love_bsk

poate fii si subiectiva dar si predicativa...

0 0

25.06.2012 21:22 felixmunteanu

Nu pot sa fac comparatie pentru ca nu cunosc subiectul de anul trecut. Fetita mea e anul acesta la examen asa ca pot comenta. Subiectul nu a fost greu, dar nu e corect ca s-a propus un exercitiu cu rezolvare controversata (din cate am auzit, majoritatea copiilor au bifat predicativa). Ce sa mai zic de punctajul acordat (6 puncte)? Atata vreme cat PROFESORII au pareri diferite (ambele valabile), ar trebui sa se accepte oricare dintre cele doua raspunsuri ale copiilor. Culmea e ca am vazut copii care au avut cate 2-3 greseli grave la analiza morfo-sintactica si pierd mai putin la punctaj decat un copil care a bifat predicativa (acceptabila de altfel). Conform baremului, unii pleaca direct din 9,40 (desi practic n-au gresit). Nu e corect.
Parerea mea e ca ar fi trebuit sa se dea trei fraze, fiecare de cate 2 puncte, in loc de una de 6 sau sa fi fost una si clara, fara loc la interpretari. Atunci, da, poti sa vezi cat stie copilul si poti sa tai 6 puncte, dar nu asa. Punctajul s-a facut pentru usurinta corectorilor nu in concordanta cu dificultatea exercitiilor.

0 0

25.06.2012 21:52 ionelacristina

Buna seara tuturor, felicitari elevilor prezenti la primul examen!

Ma bucur ca a mai postat cineva un raspuns aproape identic cu al meu.
Cred ca propozitia subordonata este ..mai mult..predicativa..decat subiectiva! Si...ca..nu ar fi trebuit dat o asemenea fraza la un astfel de examen!!! De ex. . in urmatoarea fraza: Nelamurirea mea este cine va vorbi primul, subordonata este predicativa,,,Dificultatea rasfoirii este jenanta (grea, neplacuta), este=verb copulativ, predicat nominal incomplet.

Succes la urmatorul examen!

0 0

25.06.2012 22:53 alina2880

Sunt prof.de lb româna si am considerat subordonata ca fiind predicativa,așa le-am spus si elevilor mei dupa examen.

0 0

26.06.2012 06:39 profalin

"Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii",rearanjata fraza arata cam asa"Dificultatea rasfoirii este ceea ce ma jeneaza",nu asa e logic?-subiect avem:cine ma jeneaza?-:"dificultatea",a cui/care dificultate?"a rasfoirii-atribut substantival,este-aceasta(prin contragere)-deci unde e subiectiva????
Sa nu cumva sa imi spuna cel care a elaborat acest sublect ca"este dificultatea"-e expresie verbala impersonala,si de aceea a considerat ca e subiectiva subordonata!
Mult prea greu pentru un elev de clasa a VIII-a,si oricum,subordonata este predicativa,nici vorba de subiectiva aici!

0 0

26.06.2012 07:26 04cris

Va rugam sa luati in considerare petitia noastra de pe petitionline.com si sa cititi comentariile a multor profesori din teritoriu care ne-au invatat corect gramatica lb. romane si atunci baremul de corectare va fi altul.

0 0

26.06.2012 08:29 ionelacristina

http://ro.stiri.yahoo.com/evaluarea-nationala-2012-barem-gresit-la-limba-si-043000051.html

0 0

26.06.2012 10:43 vasylica

Subiectul II A 3. A fost foarte dificil si pentru majoritatea profesorilor,ar trebui sa puncteze si predicativa si subiectiva .Sa dea la clasa a 8-a asa ceva.....unde au intalnit si profesorii dificultati....?

0 0

26.06.2012 11:02 miacob

Domnă profesor de română, topica propoziţiei în frază confirmă faptul că este subiectivă. Nu mai trebuie aranjată.

0 0

26.06.2012 12:20 Adela_Popescu1966

Pur si simplu oamenii acestia isi bat joc de copiii de clasa a 8a. Pana si cei mai buni copii au avut dificultati , acestia fiind de olimpiada . Acea propozitie nu isi avea rostul fiind de dificultate ridicata . Examenul este pentru toata lumea nu pentru cei mai buni. Sa le fie invatatura de minte sa nu mai dea asa. x(

0 0

26.06.2012 12:35 a_ciornei

Am o singura intrebare. Daca profesorii de romana discuta de 2 zile cu privire la varianta corecta, elevii de clasa a VIII-a ce sa mai creada? Inca o promotie bulversata de subiectele "clare".

0 0

26.06.2012 12:52 Anne0009

Buna ziua!Eu cred ca ar trebui sa-i puncteze pe toti care au scris si subiectiva si predicativa,multi s-au incurcat.Asa ca ar trebui sa-i puncteze pe cei care au pus b si c

0 0

26.06.2012 13:26 michelache

exact topica propozitiei ne indica faptul ca e subiectiva

0 0

26.06.2012 13:41 Florinnnn

in scoala la noi sunt doi profesori foarte buni de Lb.Romina , cind am iesit din sala am mers si am intrebat pe unul dintre profesori care este raspunsul corect a zis ca..predicativa..celalalt a zis ca....subiectiva.. noi elevi ce sa mai credem acuma..????? majoritatea..zic ca i predicativa....parearea mea este ca ar trebui sa se acorde 6 p. si la cei ce au bifat b. si la cei ce au bifat c.

0 0

26.06.2012 13:54 furtunamelisa

De cand topica este prioritara in analiza frazei? De cand limba romana e altceva decat un instrument de comunicare si, prin urmare, trebuie tratata ca atare? Analiza unei fraze trebuie realizata in functie de ceea ce comunica!!!! Normele sintactice se aplica in functie de mesajul comunicat si nu de ordinea cuvintelor in propozitie, respectiv a propozitiilor in fraza.

0 0

26.06.2012 14:18 nicusor2012

buna am 14 ani si am participat eu am dat raspunsul c

0 0

26.06.2012 14:42 kidutza

http://www.petitieonline.com/revizuire_barem_proba_romana_en_2012_sesiunea_25_iunie_2012

0 0

26.06.2012 15:28 dexter190

Subiectele de anul acesta au fost prea simple.

0 0

26.06.2012 15:30 dexter190

2 compuneri ,nu comentarii, nu argumentari deci foarte simplu ,iar celelalte subiecte se rezolvau cu putina gandire si cu toate acestea au fost prea simple mai ales cele de la subiectul II.

0 0

26.06.2012 16:25 alina2880

Nu-mi vine sa cred ce citesc.Daca pt.tine,miacob suna mai bine "Jena mea este dificultatea rasfoirii.",decat "Dificultatea rasfoiriieste este jenanta (pt.mine).",invocând tropica,nu pot spune decat ca esti extraordinar(a) !!!

0 0

26.06.2012 16:25 alina2880

Topica,scuze:)

0 0

26.06.2012 16:43 danapricob

Și eu spun ca e predicativă, toată ziua. Daca ma înșel mi ar plăcea sa mi dea cineva o explicație pertinentă.

0 0

26.06.2012 16:54 Veronica_Lungu1983

Sunt prof de limba romana si nu sunt de acord cu subiectul aplicat la examen pentru ca nu poti da unui elev de clasa a VIII subiecte care pun probleme si profesorilor.Ar fi fost atatea fraze in textul propus care nu ar fi creat controverse ,de ce sa dam exact ceea ce e mai greu?Unde este dificultatea medie a subiectelor?Daca cerem sinonime protrivite in context ale unor cuvinte ,de ce noi in barem dam sinonimele generale ca si varianta corecta?Au ingradit profesorul corector prin baremul elaborat,nu mi se pare normal ca unui elev care nu recunoaste deloc partile de vorbire sa ii oferi 0 puncte,iar celui care a recunoscut verbul,substantivul sau pronumele fara sa spuna felul lor sa-i dai tot 0 puncte.Cum poti sa dai elevilor de clasa a VIII-a o compunere de nivelul olimpiadei?A fost un subiect de nivel ridicat,minte cine spune ca a fost de nivel mediu.Dar ce sa facem daca cei care fac subiectele de examen habar nu au ce se preda la clasa si care este nivelul mediu al elevilor care traiesc in era calculatorului si pe care lectura ii plictiseste?
-Domnilor profesori care elaborati subiectele de examen ,coborati cu picioarele pe pamant ,nu mai traiti in irealitate!

0 0

26.06.2012 17:19 danapricob

Între timp mi-am schimbat părerea sau cel puțin pot sa spun ca e posibil sa fie subiectivă......Analizând mai profund și luând în considerare și criteriul semantic, contrăgând subordonata, rezultă: Inconvenientul este dificultatea răsfoirii. inconvenientul=S echivalent subordonatei subiective Ceea ce mă jenează.......
Aștept noi păreri.

0 0

26.06.2012 17:29 otiliacraciunpop

Subiectul a fost mult mai simplu si mai generos decat cel de anul trecut.Compunerile chiar nu au pus nicio problema. Mi se pare stupida disputa pe subiectiva si predicativa. Cand facem analiza unei fraze luam textul asa cum este, nu-l intoarcem cum vrem. Exista mai multe variante de verificare:contragerea, topica sau expansiunea cuvantului dificultatea (ca urmare obtinem clasica fraza SB-PP-PR). Cam greu sa ai o predicativa care sta in fata verbului copulativ (vorbesc la nivelul gramaticii de gimnaziu). Consultati Gramatica Academiei. Ar fi bine sa nu mai alimentam disputele acestea si sa-i lasam pe absolventi si pe parinti sa-si vada mai departe de examene si de ... emotii.

0 0

26.06.2012 17:55 tina70

Subiectele au fost mai usoare decat cele de anul trecut iar cei care au confundat Pp cu subordonata au scris predicativa...Nu sunt de acord sa se puncteze si raspunsul gresit...

0 0

26.06.2012 19:51 mhojda

Ce subiect sa va dea ca sa nu va para ,, peste nivel mediu"? Scuzati-ma ca indraznesc sa va pun o astfel de intrebare! In afara de fraza, restu-i de nivelul clasei a IV a. Deci concluzia mea este ca degeaba mergeti la scoala dupa clasa a IV a, ca in loc sa progresati ajungeti de tot rasul! Vreti altfel de subiecte!? De ce nu propuneti sa se dea examenul in cluburile unde va petreceti cei mai frumosi ani ai vietii?! Pentru ce mai mergeti la scoala?

0 0

26.06.2012 19:55 andreir

Sunt elev de olimpiada Cu media anuala de 9.91 si cred ca iau in examenu asta 8 deoarece ministeru roman este ciuruit rau...eu am avut noroc ca am incercuit C dar...in rest prostiiiiii!!!! MINISTERUL ROMAN =JAV!!! Ne distruge viitorul ...in loc sa avem o tara educata ei de la copii de nota zece ii aduce la 7-8 si zice ca suntem necivilizati!X(

0 0

26.06.2012 20:52 stefi96

ACEA PROPOZITIE ATAT DE CONTROVERSATA ERA SUBIECTIVA, DEOARECE FRAZA NU AVEA UN NUME PREDICATIV INCOMPLET, CA SA FIE PREDICATIVA!!!!!!!!!!!!!

0 0

26.06.2012 22:26 emil Acest comentariu a fost moderat de emil

Comentariu pentru andreir: Acesta este un site al cadrelor didactice, dar nu excludem parerea oricarui om implicat in educatie, elev, parinte, altcineva. Nu comentez problema in discutie pentru ca nu ma pricep. Dar modul in care scrie un elev "de olimpiada" este jenant. Eu cred ca andreir ca si multi foarte multi elevi ca el trebuie educati mai bine din punct de vedere al comunicarii, al regulior elementare de scriere si apoi... vom crede ca pot accede si la performanta sau la un liceu de elita...

0 0

27.06.2012 10:36 cititor

Notarea „și așa și așa” este inadmisibilă, aplicarea baremului este obligatorie. Părerea celor necalificați în domeniu nu trebuie luată în serios. Opiniile unor specialiste ca Gabriela Pană Dindelegan și Rodica Zafiu, topica frazei (de ce s-o „rearanjăm”? - ordinea normală a părților propoziției este subiect... plus celelalte), cunoașterea faptului că, în mod firesc, o predicativă urmează, nu precede verbul copulativ - iată câteva argumente pentru acceptarea baremului. Că s-au amestecat în discuție și câțiva dascăli (se poate cerceta dacă și unde au studiat domeniul), câțiva meditatori la nivel „industrial” alarmați de reacția părinților față de ce i-au învățat pe copii, semnatari ai unui protest (unii nu își declină identitatea) ține de alt nivel al discuției, pe care eu unul nu îl agreez.

0 0

27.06.2012 16:37 berechet

Cele doua profesoare de la Universitatea Bucuresti- Dindelegan si Zafiu- au spus ca topica este cea care permite interpretarea acelei subordonate ca fiind subiectiva, insa tot ele au precizat ca fraza este ambigua si poate fi interpretata. Problema este de ce se dau asemenea subiecte care produc discutii si in randul profesorilor, de ce nu se redacteaza subiectele cu mai multa atentie?! Probleme au mai fost si in 2008, cand au dat acel infinitiv lung si cerinta era sa se precizeze mijlocul intern de imbogatire a voc. prin care s-a format acel infinitiv. Atunci s-a punctat si derivarea si schimbarea valorii gramaticale, desi in barem era s.v.g. Cred ca trebuia mai multa atentie din partea comisiei care redacteaza subiectele!

0 0

27.06.2012 16:43 SweetSong

Dupa parerea mea subiectele au fost mai usoare ca in altii ani !Acest exercitiu a fost pentru departajare presupun!Cel putin mie nu mi se pare corect ca cei care au pus predicativa sa primeasca acelasi punctaj ca si restul care au pus subiectiva!Intr-un examen nu pot sa fie mai multe variante...nu ii ori ii alba ori ii neagre!Si facem de rusine si generatiile anterioare care au terminat si au stiut mai multe decat noi !Nivelul examenelor nu a fost nici pe aproape face de anii trecuti !Si noi ne plangem....daca nu nimeriam anu asta ....la dificultati mai mari ce faceam...petiti pentru nimic ....mi se pare cam exagerat!Si asa nu ne comparam cu oamenii mai invarsta care au un vocabular mai elevat si care citeau spre deosebire de noi!Noi invatam ce ne trebuie ...gramatica pe de rost etc si cand trebuie sa ne gandim logic ...ne incurcam in stiinta .....in teorie...eu ales c la examen!Si pot sa spun ca nu m-am bagat in contragerii si altele....Lipsea subiectul ....Este adevarat ca unor profesorii li sa parut ambiguu dar uni nu au stat prea mult pe ganduri si au fost siguri ca este subiectiva!Exista si parerii ca este interpretabil!Mi se pare gresit ca le dam vina pe invatamant si ca le dam batai de cap pentru asa ceva!Din punctul meu de vedere sunt cam exagerate presupunerile cu adresa la nivelu de dificultate !Banuiesc ca toata lumea stie nivelul unui copil care este acum la scoala si cu unul care a terminat cu in jur de 10 ani mai in urma !

0 0

27.06.2012 16:55 berechet

s-au punctat....scuze

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

68 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN