Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Festival Județean de obiceiuri populare

Proiect educațional “Datina, suflet in sufletul nostru” Suntem atât de copleşiţi de cotidian, încât şi „rădăcinile sănătoase” am început să le uităm. Prin acest proiect incercăm sa conştientizăm necesitatea perpetuării obiceiurilor şi tradiţiilor, să trezim în elevii nostrii mândria de a fi roman, să-i facem pe elevi să dorească să fie continuatori şi păstrători ai tezaurului minunat numit folclor, întrucât un popor care îşi pierde identitatea naţională nu există. Grup țintă: concursul se adresează cadrelor didactice și elevilor din ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal; Festivalul are două secțiuni: pentru elevi - punerea în scenă a obiceiurilor populare pentru cadre didactice - o sesiune de comunicări științifice cu tema “Datina, suflet in sufletul nostru”. Finalități: editarea unui volum al activității cu toate lucrările participante , înregistrat ISBN.

Nume proiect: Datina, suflet în sufletul nostru

Organizatori: Școala Gimnazială Dumbrăvița Inspectoratul Școlar Județean Maramureș UAC (Universal Alloy Corporation), Asociația creștină “Dăruind vei Dobandi” Primaria comunei Dumbravita;

Condiţii de participare:

Perioadă înscriere: 04.02.2013 - 02.03.2013

Perioadă desfăşurare: 06.03.2013 - 05.04.2013

A. Înscrierea cadrelor didactice participante se va face pe baza unui FORMULAR DE ÎNSCRIERE (anexa 1), ce va fi trimis până la data de 2 martie 2013, prin e-mail la adresa scoalachechis55@yahoo.com.
B. Înscrierea elevilor participanți se va face pe baza unui FORMULAR DE ÎNSCRIERE (anexa 2), ce va fi trimis până la data de 28 martie 2013, prin e-mail la adresa scoalachechis55@yahoo.com. Punerea în scenă a obiceiurilor va avea loc în data de 5 aprilie 2013, la Căminul Cultural din Chechiș, comuna Dumbrăvița.
Fiind un concurs,  în urma jurizării se vor premia cele mai reușite prezentări.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: Florentina33 | 14.02.2013 15:23 | 945 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN