Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Festival Regional de teatru pentru copii „Miracol de Crăciun”

Festivalul regional de teatru pentru copii “Miracol de Crăciun” a fost creat mai ales din dorinţa copiilor, pentru care Crăciunul este pătura magică ce ne acoperă, acel ceva atât de intangibil de parcă este un parfum. Poate sa țeasă un val de nostalgii in jurul nostru. Crăciunul poate fi o zi de sărbătoare sau de rugăciune, dar va fi întotdeauna și o zi de aducere aminte care aduce în prim plan pe miracolul. Tocmai de aceea, ne dorim să descoperim miracolul Crăciunului și să-i oferim valoare prin teatru. • Existenţa unei percepţii superficiale asupra rolului şi locului clubului copiilor în comunitate, precum şi a unei relaţii formale cu membrii comunităţii (în fapt, numai cu părinţii elevilor) ne-a determinat să ne dorim o reală colaborare cu comunitatea locală, care să ne aşeze în locul pe care îl merităm în cadrul acesteia. • Proiectul se adresează atât clubului, prin elevi şi cadre didactice care vor fi participanţi activi şi promotori ai proiectului, cât şi comunităţii - autorităţi locale, părinţi, membri ai comunităţii- care va fi beneficiara acestui proiect prin activitățile cultural-artistice pe care le vom oferi. Vom promova activităţi care vor implica toţi factorii mai sus – amintiţi; • Acest proiect îsi propune să descopere, promoveze şi evalueze, printr-o serie de manifestări culturale, valoarea, abilitățile, aptitudinile elevilor participanți la activitățile din palatele și cluburile copiilor.

Nume proiect: Festival Regional de teatru pentru copii „Miracol de Crăciun”

Organizatori: Clubul Copiilor Drăgășani, județul Vâlcea

Condiţii de participare: Grup ţintă: elevi din învăţământul preșcolar, primar și gimnazial din învăţământul de stat şi particular. Probele de concurs: 1. Secţiunea recitare: • în limba română, categoriile de vârstă: - înv. preşcolar, primar și gi

Perioadă înscriere: 02.11.2015 - 02.12.2015

Perioadă desfăşurare: 12.12.2015

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEȚEAN VÂLCEA

Clubul Copiilor Drăgășani

Director,

Prof. Pițigoi Ionela

 

REGULAMENT

de organizare şi desfăşurare

a Festivalului Regional de teatru pentru copii

„Miracol de Crăciun”

Ediţia I, 12 decembrie 2015

Concursul Regional de Teatru „Miracol de Crăciun”, Învăţământ preșcolar / primar/ gimnazial se organizează anual de către Clubul Copiilor Drăgășani. Concursul se desfăşoară cu public.

Coordonator proiect:

prof. Pițigoi Ionela (tel. 0736122345, ionela_narcisa83@yahoo.ro)

Parteneri şi colaboratori:

  1. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea:

- Inspector Şcolar General prof. Andra Bică

- Inspector Şcolar pentru educaţia formală şi nonformală prof. Gabriela Trăistaru

  1. Primăria mun. Drăgășani
  2. Casa de Cultura a mun. Drăgășani
  3. Cinematograful ” Progresul” Drăgășani

Persoana de contact:

Zilnic intre orele  09-16, în perioada înscrierilor:

-Secretar: Ermina Diaconeasa, tel: 0250/810682;

Grup ţintă: elevi din învăţământul  preșcolar, primar și gimnazial din învăţământul de stat şi particular.

Probele de concurs:

1. Secţiunea recitare:

  • ·
  • ·         în limbi străine, categoriile de vârstă: primar și gimnazial;

2. Secţiunea dramatizare, categoriile de vârstă: înv. preşcolar, primar și gimnazial.

Timpul acordat evoluţiei concurenţilor: - recitator: maxim 5 min

- trupa de teatru maxim 15 min

Repertoriul:

-          recitare: o poezie specifică sărbătorii Crăciunului

-          dramatizare : un fragment / o piesă de teatru specifică sărbătorii Crăciunului

Data desfăşurării concursului: 12 decembrie 2015

Graficul concursului: Concursul de teatru se desfăşoară astfel:

  1. Etapa de trimitere a regulamentului și fișei de înscriere- 02- 20 octombrie 2015
  2. Etapa de înscriere – 02 noiembrie- 02 decembrie 2015

Programul zilei de concurs: ora 9 - primirea participanţilor, ora 9:30 – deschiderea festivă a concursului, ora 10:00 – desfăşurarea concursului. Premierea va avea loc după încheierea concursului.

Locul desfăşurării concursului

Cinematograful „ Progresul” Drăgășani

Înscrieri: Înscrierile au loc la Clubul Copiilor Drăgășani, str. Regele Carol I, nr.14, în perioada 02 noiembrie- 02 decembrie, pe baza Fişei de înscriere adusă personal doar la persoana de contact/ trimisă prin poştă pe adresa Clubului, numai pe numele persoanei de contact, cu specificaţia ,,Pentru Festivalul Regional de teatru Miracol de Crăciun ” .Regulamentul de organizare al Festivalului se va găsi pe www.didactic.ro.

Acordarea premiilor

Evaluarea concurenţilor / trupelor de teatru se va face prin acordarea de puncte de la 10 la 100 (10 puncte din oficiu). Ierarhizarea concurenţilor se stabileşte in ordinea descrescătoare a punctelor obţinute. Pentru acordarea premiilor si a menţiunilor se aplică grila de punctaj:

-          premiul I : 95-100 p; -  premiul II: 90-94 p

-          premiul III: 85-89 p;    - menţiune:  75-84 p.

La fiecare secţiune se acordă cate un premiu (I,II,III) şi o menţiune, conform cu Regulamentul de Organizare a Concursurilor Şcolare. La punctaje egale se acorda acelaşi premiu. Formaţiile care depăşesc timpul acordat vor fi depunctate.  Nu se admit contestaţii. Premierea va avea loc la finalul Festivalului.

Vor fi premiaţi 25 % din numărul participanţilor conform Regulamentului de Organizare a Concursurilor Şcolare.    Comisia de jurizare va acorda premii speciale.

Juriul va fi alcătuit din specialişti în arta teatrală şi cadre didactice cu performanţe în domeniu şi în activităţi extracurriculare în general. Comisia de jurizare va urmări evoluţia concurenţilor după următoarele criterii: calitatea interpretării, accesibilitatea repertoriului, decor şi costume, originalitate.

Stimularea participanţilor. Fiecare concurent va primi diplomă de participare iar premianţii, diplomă de merit şi DVD-uri cu imagini foto şi video reprezentative, surprinse de organizatori în cadrul evenimentului. Coordonatorii vor primi adeverinţă pentru participarea la concurs şi, la cerere, DVD-urile menţionate mai sus. Partenerilor şi sponsorilor li se vor adresa scrisori de mulţumire.

Alte prevederi

* Cheltuielile organizatorice sunt suportate :

-          de Clubul Copiilor ;

-          din sponsorizări;

* Transportul participanţilor se va face pe cont propriu.

* Formaţiile din localităţile îndepărtate vor avea prioritate in concurs.

* In concurs se admit numai copii din învăţământului preșcolar/primar/gimnazial.

* Coordonatorilor nu le este permis sa interpreteze un rol in trupa de teatru alături de copii.

* Coordonatorii pot participa doar cu un singur recitator şi o singură piesă de teatru.

* Se admite: pentru un recitator, un singur coordonator;   pentru o trupă de teatru, 1-2 coordonatori.

Nota: ordinea intrării in concurs se poate afla cu 24 ore înainte, luând legătura cu persoana de contact.

 

 

 

 

 

 

Anexa 1

Inspectoratul Şcolar Judeţean  Vâlcea

Clubul Copiilor Drăgășani

FESTIVALUL REGIONAL DE TEATRU PENTRU COPII

“Miracol de Crăciun “

EDIŢIA I,     12 decembrie  2015

Fisa de înscriere

 

Denumirea formaţiei/ numele concurentului: ……………………………………

 

Secţiunea: …………………….. Categoria de vârstă: preşcolar, primar, gimnazial

 

Repertoriul ales: ..............................................................................................................

 

Unitatea de învăţământ(Adresa, Tel.,E-mail) ……………………………………………..

 

Localitatea / judeţul: ……………………………………………..........................

 

Coordonatorii formaţiei(Specialitatea, Adresa completă, Tel.,E-mail): …………………

...................................................................................................................................

...................................................................................................................................

..................................................................................................................................

Componența formaţiei (numele si clasa fiecărui elev-recitator/membru formaţie):      ...............................................................................................................................................

....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Directorul unităţii de provenienţă a formaţiei confirmă un număr de ........... elevi pentru secţiunea...................................

 

 

Şcoala ...................................................                 Director, ................................................

 

 

ACORD DE PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE

 

Încheiat astăzi ……………………..

1. Părţile contractante:

A)   CLUBUL COPIILOR DRĂGĂȘANI – cu sediul în mun. Drăgășani, str. Regele Carol I, nr. 14, reprezentată prin: director, prof. Pițigoi Ionela,

în calitate de Aplicant.

B) Şcoala / Grădiniţa..................…………, Strada ………………….,

Nr. ……, Localitatea …………………….., Judeţul ………………Tel….,

reprezentată prin înv. / prof………………………………,

director:   ……………...........................…………………,

în calitate de Partener.

2. Obiectul contractului:

Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant şi partener în vederea organizării şi desfăşurării de activităţi extraşcolare în instituţia aplicant prin Festivalul de Teatru  „Miracol de Crăciun” din 12 decembrie 2015.

3. Grup ţintă: Elevi din învățământul preșcolar, primar, gimnazial.

4. Obligaţiile părţilor:

A) Aplicantul se obligă să presteze următoarele servicii:

- Să informeze şcolile/ grădiniţele despre organizarea Festivalului;

- Să mediatizeze evenimentul în mass-media locală şi regională;

- Să respecte termenele de organizare şi desfăşurare a Festivalului;

- Să  emită şi să distribuie diplomele şi DVD-urile elevilor premianţi;

- Să distribuie diplomele de participare ale elevilor şi adeverinţele cadrelor didactice îndrumătoare;

- Să colaboreze cu partenerii implicaţi în proiect;

- Să evite orice situaţie generatoare de risc ce poate afecta instituţia prin prisma Festivalului.

- Să asigure bugetul necesar organizării şi desfăşurării Festivalului.

B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:

- Să mediatizeze Festivalul în şcoală / grădiniţă;

- Să mobilizeze cadrele didactice pentru o participare cât mai mare la concurs;

- Să pregătească elevii pentru activitate;

- Să respecte regulamentul de desfăşurare a Festivalului;

- Să evite orice situaţie generatoare de risc ce poate afecta imaginea Festivalului.

 

5. Durata acordului:

Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia şi este valabil pe perioada anului 2015.

 

6. Clauze finale ale acordului:

Festivalul Regional de Teatru „Miracol de Crăciun” face parte din categoria activităţilor extraşcolare, vizând educaţia nonformală şi urmăreşte stabilirea de relaţii de colaborare între instituţii.

 

 

 

 

Aplicant,                                                     Partener,

Clubul Copiilor Drăgășani                         …………………………

Jud. Vâlcea

 

 

 

Director,                                                     Director,

Prof. Pițigoi Ionela                                 ………………………

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN VÂLCEA

Clubul Copiilor Drăgășani

FESTIVALUL REGIONAL DE TEATRU

“Miracol de Crăciun “

Ediţia I, 12 decembrie 2015

 

FIŞĂ DE EVALUARE

 

MEMBRU COMISIE:

 

_______________________

 

NUMELE FORMAŢIEI / ELEVULUI ________________________________________

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ____________________________________________

LOCALITATEA / JUDEŢUL _______________________________________________

 

 

SECTIUNEA

CATEGORIA DE VARSTA

 

RECITARE

ÎN LIMBA ROMÂNĂ

PREŞCOLARI

 

CLS. I-IV

 

ÎN LIMBI STRĂINE

CLS. I – IV

 

 

 

CLS. V- VIII

 

DRAMATIZARE

 

 

PREŞCOLARI

 

CLS. I-IV

 

 

CLS.V-VIII

 

 

REPERTORIUL: _________________________________________________________

________________________________________________________________________

 

CRITERII DE EVALUARE

PUNCTAJUL ACORDAT

1. CALITATEA INTERPETĂRII

0 – 25 P

 

2. ACCESIBILITATEA REPERTORIULUI

0 – 20 p

 

3. DECOR ŞI COSTUME

0  -  25 p

 

4. ORIGINALITATE

0  - 20 p

 

5 DIN OFICIU

10 p

10 p

TOTAL

100 p

 

 

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: ionela_narcisa83 | 11.11.2015 00:08 | 1366 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN