Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Lista disciplinelor la care se susţin teze în anul şcolar 2012 – 2013

La clasa a VIII-a, tezele se vor susţine până la data de 17 mai 2013, iar la clasele terminale de liceu, până la data de 26 aprilie 2013.

În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru una dintre disciplinele menţionate în listă. Opţiunile elevilor rămân valabile pe parcursul întregului an şcolar.

La clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializare, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba străină respectivă.

La şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare, an de studiu şi formă de şcolarizare.

În ataşament, puteţi consulta lista disciplinelor la care se susţin teze, atât pentru învăţământul gimnazial, cât şi pentru liceu.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: angelailas | 18.10.2012 14:26 | 8379 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

68 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN