Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

"MARTISORUL"

Primăvara.Iubire.Sinceritate.Veselie.Simplitate.Dăruire.Semne,într-un cuvânt MĂRŢIŞOARE! Legendele ne amintesc de semnificaţiile culorilor mărţişoarelor şi de rolul important pe care îl aveau micile obiecte considerate adevărate talismane aducătoare de noroc şi sănătate .Astăzi MĂRŢIŞORUL înseamnă altceva ...mai mult sau mai puţin, depinde de fiecare dintre noi. MĂRŢIŞOARELE ne sensibilizează pe toţi în fiecare an .Ele marchează începutul primăverii şi momentul în care în fiecare dintre noi se petrece o schimbare.SUNTEM chiar şi numai preţ de o clipă emoţionaţi de mărţişoarele din jurul nostru şi ajungem să ne oprim în loc şi să privim. Tema “MĂRŢIŞORUL”, la o prima analiză se înscrie în cadrul obiectului abilităţi practice, dar este mult mai complexă deoarece îl provoacă pe elev să se implice afectiv şi efectiv în realizarea temei, în căutarea şi sortarea materialelor necesare, în culegerea de informaţii şi curiozităţi referitoare la teme aleasa. În cadrul acestor activităţi se îmbină cât mai armonios utilul cu plăcutul, copilul construind noi produse utilizând toate formele de activitate: jocul, învăţarea, munca şi creaţia. E MARTIE dragi copii, veniţi să dăruim MĂRŢIŞOARE !!!!!

Nume proiect: Simpozion National - "MARTISORUL"

Organizatori: Şcoala cu clasele I-VIII Calopăr- Structura Salcuta , Judeţul Dolj

Condiţii de participare: Simpozionul se organizează pe următoarele secţiuni: 1). Secţiunea învăţământ primar,gimnazial si liceal-creaţii plastice (picturi , felicitări , colaje). 2). Secţiunea cadre didactice - referate-Tema „ Mărţi

Perioadă înscriere: 06.02.2014 - 28.02.2014

Perioadă desfăşurare: 01.03.2014 - 03.03.2014

Simpozion National 'MARTISORUL"

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: dobrescu | 06.02.2014 23:01 | 1943 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (3)

0 0

08.02.2014 12:45 AdynaElenaEnache

BUNA ZIUA. PENTRU SECTIUNEA DE REFERATE, CARE SUNT CRITERIILE DE REDACTARE A LUCRARILOR? NU ESTE MENTIONAT. TAXA DE 3 LEI ESTE VALABILA PENTRU AMBII ELEVI INSCRIS? AM VAZUT CA UN CADRU DIDACTIC POATE PARTICIPA CU MAXIM 2 ELEVI INSCRISI.
AS DORI RASP PE ADRESA DE E-MAIL adyna.prof@yahoo.com

0 0

09.02.2014 19:45 alina_dragomir

unde este afisat acordul de parteneriat?

0 0

12.02.2014 08:02 elena-iacob

Buna dimineata! As dori acordul de parteneriat, nu apare in fisier. puteti sa-l trimiteti pe mail:elena.iacob@yahoo.com Multumesc!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

67 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN