Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

MASA ROTUNDA INTERJUDETEANA, SCOALA GIMNAZIALA "TRAIAN" CRAIOVA

PREZENTAREA ACTIVITĂŢII a) Argument, justificare, context (analiza de nevoi) Reușita în viață înseamnă adaptarea la societate, iar adaptarea la societate nu poate fi separată de alegerea corectă a unei cariere. Educaţia înseamnă mai mult decât dezvoltare cognitivă, considerată adesea obiectivul major al școlarizării. Tânărul are nevoie de o formare completă a personalităţii sale şi, chiar dacă nu dispune de influenţe consistente și coerente pentru orientarea în carieră, va căuta aceste informaţii prin modelele adulte din mediu. Pentru a facilita integrarea socio-profesională a tinerilor absolvenți, considerăm că este necesar ca orice profesor, indiferent de disciplina predată, să desfăşoare o serie de activităţi prin care să sprijine elevii în ceea ce priveşte orientarea şcolară şi profesională a acestora. Însă, profesorii au nevoie, uneori, de o privire din exterior pentru a conştientiza importanţa şi influenţa foarte mare pe care o au asupra tinerilor. Aceasta poate fi şi o motivaţie puternică pentru a se perfecţiona, pentru a evolua ei înşişi, pentru a se simţi importanţi prin ceea ce sunt şi nu doar prin activitatea de predare.

Nume proiect: Masa rotundă interjudețeană CONSILIEREA, ORIENTAREA ȘI EDUCAȚIA PENTRU CARIERĂ

Organizatori: Școala Gimnazială ”Traian” Craiova

Condiţii de participare: http://edufor.ro/documents/invitatie_masa_rotunda_interjudeteana_cariera.pdf

Perioadă înscriere: 04.01.2016 - 20.01.2016

Perioadă desfăşurare: 27.01.2016

Lucrările înscrise la Secţiunea I – Consilierea, orientarea, educația pentru carieră în învățământul preuniversitar – sesiune de referate vor viza atingerea următoarelor obiective specifice:  Construirea unei perspective de ansamblu privind consilierea, orientarea și educația pentru carieră în mediul educațional românesc  Identificarea și dezvoltarea abilităților și atitudinilor pentru orientarea și educația elevilor pentru carieră Lucrările înscrise la Secțiunea a II-a – Metode, tehnici și instrumente utilizate în consilierea, orientarea și educația pentru carieră - exemple de bună practică vor viza atingerea obiectivelor privind:  Dezvoltarea abilităților de a valorifica în mod creativ diferite metode, tehnici și instrumente utilizate în orientarea și educația pentru carieră  Prezentarea unor exemple de activități, proiecte, programe ce pot fi utilizate în consilierea, orientarea și educația pentru carieră a elevilor din învățământul preuniversitar. Vor fi selectate doar lucrările al căror conţinut vizează aspecte cu un grad de interes ridicat din tematica propusă, sunt originale, cuprind experienţe personale şi respectă legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. 2. Cerinţe tehnice (va recomandăm să utilizaţi „şablonul” din anexa 1): - Fiecare lucrare va avea între 2-4 pagini în format A4; - Fiecare lucrare va fi scrisă în Microsoft Word cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de litera 12, spaţiere la 1,5 rânduri, aliniere stânga-dreapta (Justify), margini egale de 2 cm, maxim 2 fotografii inserate în text. - TITLUL va fi scris folosind doar litere mari, aliniat central. ŞCOALA GIMNAZIALĂ “TRAIAN” CRAIOVA Str. Principatele Unite, nr. 7, cod poştal 200138, Craiova, Dolj Tel/fax: 0251599561, 0351412910, 0351410911 E-mail: traian_nr2_sc@yahoo.com ________________________________________________________________________________________________ - Sub titlul articolului (aliniere la dreapta, italic), va fi menţionat, pe rânduri distincte: prenumele şi numele autorului - funcţia didactică; denumirea unităţii de învăţământ în care profesează (fără prescurtări). - Fiecare lucrare va conţine obligatoriu: 1. Bibliografie: autor, titlu, editură, localitate, an; 2. Un rezumat de maximum ½ pagină. - Fiecare lucrare poate avea unul sau doi autori. - Lucrarea se va înainta organizatorilor pe suport electronic la adresa de e-mail: mariana_mirea2006@yahoo.com, până la data de 20 ianuarie 2016. - După transmiterea lucrării pe adresa de e-mail: mariana_mirea2006@yahoo.comse va realiza înscrierea la activitate, prin completarea formularului online disponibil aici: http://goo.gl/forms/l1c9IUx2eK - Lucrările/materialele vor fi evaluate în perioada 21-25 ianuarie 2016, iar lista autorilor celor selectate pentru a fi participa la activitate va fi publicată şi de site-ul partenerului: www.edufor.ro, în data de 25 ianuarie 2015. Vă rugăm să urmăriţi acest aspect în perioada menţionată! Locurile sunt limitate. Așadar, doar persoanele selectate vor putea participa la activitate! - Până la data de 31 martie 2016, lucrările vor fi publicate într-un număr al revistei ”EduFor Future – Educație și formare pentru viitor”, publicație electronică înregistrată în Biblioteca Naţionala României: EduFor Future (Online) = ISSN 2359 –7259, ISSN – L 2359 –7259, disponibilă pe site-ul www.edufor.ro, secțiunea ”Revistă” f) Desfăşurarea mesei rotunde Tipul activităţii: Intâlnire publică – prezentări, dezbateri Data desfăşurării: 27 ianuarie 2015 Descriere: Lucrarile mesei rotunde vor fi desfăşurate pe două secţiuni: Secţiunea I – Consilierea, orientarea, educația pentru carieră în învățământul preuniversitar – sesiune de referate Secțiunea a II-a – Metode, tehnici și instrumente utilizate în consilierea, orientarea și educația pentru carieră - exemple de bună practică ŞCOALA GIMNAZIALĂ “TRAIAN” CRAIOVA Str. Principatele Unite, nr. 7, cod poştal 200138, Craiova, Dolj Tel/fax: 0251599561, 0351412910, 0351410911 E-mail: traian_nr2_sc@yahoo.com ________________________________________________________________________________________________ Lucrările/materialele pot fi prezentate folosind modalităţi diferite, ca de exemplu: prezentări multimedia Power Point, prezi.com, film, colaje de fotografii etc. Fiecare prezentare va fi realizată într-un interval de 5-10 minute. Prezenţa cadrelor didactice este OBLIGATORIE. g) Mod de certificare: certificat de participare În cazul în care sunt doi coautori pentru o lucrare, fiecare va primi certificat, cu condiţia participării efective la activitatea metodico-ştiinţifică a ambilor autori.

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: mirisim | 19.01.2016 00:59 | 821 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN