Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

OBICEIURI SI TRADITII DE IARNA

Datinile şi obiceiurile populare reprezintă o componentă importantă a resurselor turistice, etnografice de care dispune România, constituindu-se şi păstrându-se cu predilecţie în zonele rurale ale ţării. Ele se integrează elementelor deosebit de valoroase ale culturii spirituale populare, fiind cele ce definesc, alături de multe altele, particularităţile etnice ale unui popor. De asemeni, ele imprimă colectivităţii norme de conduită în viaţa socială şi in familie, ilustrează profunzimea filozofiei populare şi reflectă concepţia de viaţă din toate perioadele istorice. Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului. La români, sarbatorile de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun sunt adevărate sărbători de suflet. Amintirile copilăriei ce ne revin puternic în minte şi suflet, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, linişte sufletească şi iubire.

Nume proiect: SIMPOZION INTERJUDETEAN

Organizatori: ISJ TIMIS SCOALA GIMNAZIALA NR 27 TIMISOARA

Condiţii de participare: Fișa de înscriere și lucrările pentru simpozion se vor trimite prin email la adresa: mirelascurtusotea@yahoo.com, împreună cu acordul de parteneriat înregistrat, semnat și scanat și declarația pe proprie răspundere pentru originalitatea luc

Perioadă înscriere: 01.01.2014 - 14.01.2014

Perioadă desfăşurare: 17.02.2014 - 19.02.2014

 

:

Datinile şi obiceiurile populare reprezintă o componentă importantă a resurselor turistice, etnografice de care dispune România, constituindu-se şi păstrându-se cu predilecţie în zonele rurale ale ţării. Ele se integrează elementelor deosebit de valoroase ale culturii spirituale populare, fiind cele ce definesc, alături de multe altele, particularităţile etnice ale unui popor. De asemeni, ele imprimă colectivităţii norme de conduită în viaţa socială şi in familie, ilustrează profunzimea filozofiei populare şi reflectă concepţia de viaţă din toate perioadele istorice.

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: myrydana | 31.01.2014 14:56 | 1202 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

0 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN