Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Rezultatele Concursului National Ex libris

Concursul s-a bucurat de prezența a aproximativ o sută de elevi de gimnaziu și de liceu, care s-au înscris la cele șapte probe de creație propuse. În acest an școlar, organizatorii au sugerat pentru elevii de gimnaziu probe de poezie și proză scurtă, iar pentru cei de liceu, pe lângă cele de poezie și proză scurtă și alte probe incitante, care să le stimuleze imaginația creatoare, precum: poezie cu formă fixă (triolet), epigramă și prezentare Power Point cu tema “Scriitori români din diaspora”. Elevii participanți la această ediție provin din cinci județe ale țării: Dolj, Timiș, Gorj, Vrancea și Vâlcea. Instituțiile de învățământ pe care le reprezintă aceștia sunt următoarele: Colegiul Național „Ștefan Velovan” Craiova, Colegiul Național „C. D. Nenițescu” Craiova, Colegiul Național „Iulia Hașdeu” Lugoj, Gr. Șc. Energetic Tg-Jiu, Colegiul Economic Focșani, Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” Rm. Vâlcea, Colegiul Economic Rm. Vâlcea, C.N.I.”Matei Basarab”, C. N. „Mircea cel Bătrân”, C.N. „Gib Mihăescu”, Gr. Șc. „Brătianu” Drăgășani, Gr. Șc. „C-tin Brâncoveanu” Horezu, Șc. Gen. Colțești-Alunu, Șc. Gen. „Tudor Vladimirescu” Drăgășani și nu

Propus de: florincirciu | 20.05.2012 10:07 | 1904 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul constient

Comunicarea parinte - copil

Comentarii (1)

0 0

20.05.2012 19:19 amz

Concurs National si elevii participanti provin din 5 judete ale tarii ! Nu e firesc sa se intituleze concurs national, ci interjudetean ! Pentru concursurile inscrise in calendarul national avizat de Ministerul Educatiei, la inceputul anului scolar inspectoratele judetene au solicitat rapoarte de analiza, cerute la randul lor de Minister, din care sa rezulte numarul judetelor participante la concursurile respective. Regula a fost clara- pentru o competitie cu 30 de judete participante, indiferent de numarul de participanti, s-a considerat ca e concurs interjudetean*regional, iar pentru o competitie cu mai mult de 31 de judete participante, indiferent de numarul participantilor, s-a considerat ca e concurs national !!!!!!!! Asa ca, no comment !!!!!!!!!!!! Dar pana cand ?????????????

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

1 vot | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN