Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

SIMPOZION - NATURA MINUNEA CARE NE INCONJOARA- editia a III-a

Într-o lume în care NATURA are tot mai multe răni, avem nevoie de OAMENI responsabili, cu un nivel de cultură ridicat, care să se implice în utilizarea raţională, durabilă a resurselor, a serviciilor mediului. Educaţia pentru mediu serveşte direct şi incontestabil NATURII şi OMULUI, a căror comuniune trebuie să o pregătim cu migală şi să o lăsăm să străbată, în parteneriat, secolele viitoare. Acţiunea face parte din Planul de acţiune al Programului Mondial “Eco-şcoala”, la care grădiniţa noastră a aderat din septembrie 2006 cu rezultate de excepţie în ceea ce priveşte formarea deprinderilor şi comportamentelor ecologice la preşcolari; este vorba despre dobândirea statutului de “Eco-grădiniţă/Eco-school” şi a simbolului mondial al Fundaţiei de educaţie pentru mediu (FEE), Steagul verde. Menţionăm că suntem singura unitate de învăţământ preşcolar din judeţ care desfăşoară activităţi de profil în cadrul acestui program prin Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie. Deoarece ediţiile anterioare ne-au demonstrat interesul grupului ţintă pentru acest tip de activităţi, intenţionăm să continuăm acţiunile întreprinse pe această temă. De asemenea şi această ediţie va avea un nivel de adresabilitate intejudeţean.

Nume proiect: Program mondial ,,Eco-scoala"

Organizatori: Gradinita cu Program Prelungit Nr.5 LUGOJ

Condiţii de participare: Inscrierea participanţilor se va face până la data de 23.11.2012 prin trimiterea fişei de înscriere (anexa 1) şi a lucrării pe adresa de e-mail simpnaturapp5@yahoo.com . Se va avea în vedere, specificarea adresei corecte a expeditorului, număru

Perioadă înscriere: 05.11.2012 - 23.11.2012

Perioadă desfăşurare: 27.11.2012

Gradinita PP Nr.5 Lugoj organizeaza in data de 27 noiembrie 2012 simpozionul interjudetean  ,, Natura - minunea care ne inconjoara" - editia a III-a.

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: floricaoana | 05.11.2012 16:47 | 1996 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (5)

0 0

05.11.2012 19:58 roxyf87

unde este anexa1?

0 0

05.11.2012 20:53 bibilik_mik3

Daca vreti sa aveti participanti va rugam sa atasati si fisa de inscriere. Multumim!!!!

0 0

06.11.2012 12:09 rodicahritac

Cat este taxa de participare?

0 0

06.11.2012 16:19 renatekozilek

TAXA DE PARTICIPARE 12 RON/PERSOANA...O SA FIE ATASATA SI FISA DE INSCRIERE

0 0

11.11.2012 20:33 roxanaboca

Va rugam atasati fisa de inscriere si anexa 1 pentru a ne putea inscrie. Multumim

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

71 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN