Şcoala cu
bune practici

62 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

SIMPOZIONUL NAŢIONAL CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ

Manifestarea ştiinţifică se adresează cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, preuniversitar, universitar, profesorilor psihopedagogi şi managerilor educaţionali.

Nume proiect: SIMPOZIONUL „VALENŢE EUROPENE ÎN EDUCAŢIE”

Organizatori: COLEGIUL NAŢIONAL „GARABET IBRĂILEANU” IASI Inspectoratul Şcolar Județean Iaşi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”

Condiţii de participare: • Lucrările vor fi redactate cu caractere româneşti (litere cu diacritice – ă, â, î, ş, ţ), în Times New Roman - 12, pe format A4, la 1,5 rânduri şi vor cuprinde 3 – 6 pagini. Nu se admit lucrări cu mai mult de 3 autori. • În cazul n

Perioadă înscriere: 12.03.2014 - 28.03.2014

Perioadă desfăşurare: 10.04.2014 - 11.04.2014

SECŢIUNI
• Management şi marketing educaţional
• Strategii didactice moderne pentru optimizarea actului instructiv-educativ aplicate în activităţile cu elevii
• Învăţarea pe tot parcursul vieţii
• Educaţia pentru conservarea şi protejarea mediului înconjurător

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: gabriana | 12.03.2014 23:49 | 949 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Parentingul reactiv

Echilibrul emotional

Comentarii (1)

0 0

14.03.2014 17:27 nona_22

Doresc sa va intreb daca pe diploma de participare va fi si o stampila a unei scoli partenere din afara Romaniei.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 15 evenimente

«AUGUST 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

57 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN