Încă din timpuri care se pierd în neguri milenare, teritoriul geto – dacic a avut o suprafaţă vastă. Dacă ar fi să considerăm că toate triburile stabilite de-a lungul şi de-a latul Europei au descins din strămoşii hyperboreeni geto – daci, atunci vom înţelege că aproape întregul continent era al Daciei. Ar trebui să ne mândrim că suntem urmaşii acestui neam şi să nu ne fie ruşine cu asta şi să nu ne mai declarăm urmaşii lui Traian.
Particularitatea spirituală a românilor este configurată şi de o poziţie geografică aparte, de punte de legătură între Răsărit şi Occident, între Ortodoxie şi Catolicism, aşa cum remarca şi Sanctitatea Sa, Ioan Paul al II-lea, în istorica sa vizită în România.
Sau, cum afirmă un mare teolog român, Dumitru Stăniloaie: „Dar spiritul de sinteză al neamului nostru nu se explică numai din persistenţa lui în vremuri imemorabile în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului nostru ancestral cu cel latin şi al creştinismului ortodox”. De altfel, caracterul nostru latin nu este străin de vechimea fiinţei noastre de traci, care nu s-au mutat niciodată din acest spaţiu. Poporul român a dăinuit de veacuri în acest spaţiu, datorită înaintaşilor lor, adevăraţi eroi, de care trebuie să fim mândri; datorită faptului că şi-a respectat tradiţia şi cultura, înaintaşii noştri şi-au respectat eroii, şi-au făcut din ei adevărate modele de urmat. În ultima vreme însă, modelele s-au schimbat, sau tineretul român caută modele în altă parte, în afara graniţelor. Modelul occidental sau american este la modă.