Antagonismul tutore- dascal

Antagonismul dintre tutore şi dascăl

Incipitul acestui eseu va încerca să definească conceptul de conflict, însă în termeni metaforici: o floare a suspinului, o tornadă umană, o discordie constructivă. În activitatea şcolară ne întâlnim cu tot felul de conflicte, fiecare cu trăsăturile sale proprii. Conflictul profesor- elev este întâlnit cel mai des, datorită coexistenţei aproape zilnice în acelaşi spaţiu, şi anume sala de clasă. Dar acest elev are posibilitatea de a relata conflictul unuia dintre părinţi, făcând din ţânţar armăsar, amplificând intenţionat situaţia. Astfel profesorul se trezeşte cu un părinte nervos, care- i cere explicaţii.
Conflictul face parte din categoria comportamentelor antisociale şi ia naştere în momentul în care indivizii sunt de altă părere, iar unul des întâlnit ar putea fi neînţelegerea dintre cei care le-au dat viaţă discipolilor şi cei ce le formează acestora caracterul şi nivelul de cunoaştere pe băncile şcolii. Situaţia conflictuală existentă între cadrul didactic şi părinte este des întâlnită datorită unor divergenţe de opinie sau datorită unor mentalităţi diferite.
Un exemplu evident ar fi supraevaluarea care-i este făcută copilului de către părinte versus subaprecierea din partea profesorului (creatorul şcolarului are senzaţia că acesta este mult mai capabil decât este evaluat de către cadrul didactic). Dar în cele mai multe cazuri, tutorele este familiarizat cu certitudinea că fiul său este desconsiderat, iar acest fapt ajunge la a fi demonstrat drept fără veridicitate. Are loc venirea părintelui la şcoală pentru a se revolta şi în această situaţie este prezent autenticul clişeu:”Doamnă/Domnule,vă dau cuvântul meu de onoare că fiul meu/fiica mea...” Însă nu doar părintele care vede în copilul său un astru este vinovat,ci şi micul geniu care le dă situaţilor o tentă deosebită, relatându-le în aşa fel încât să-l influenţeze pe cel care l-a creat, scoţându-i în evidenţă naivitatea. Dincolo de orice îndoială părintele este subiectiv, prin esenţă.
Prin comunicare asertivă, profesorul este dator să explice părintelui că actul didactic se desfăsoară cu profesionalism, cu necesara obiectivitate, fără ca vreun elev să sufere vreo discriminare de orice fel. In acest moment ar putea interveni şi dirigintele clasei, care ar putea încerca să amelioreze disputa. În calitatea sa de diriginte al clasei ar putea afla motivele acunse ale elevului sau ce argumente îi susţin părerea că el, dintre toţi elevii, este dezavantajat. Prin aplicarea unui chestionar, dirigintele are posibilitatea de a prezenta o altă viziune asupra cazului.
Ameliorarea acestui caz ar putea fi efectuată prin diferite alternative: evaluarea personală a elevului de către tutore, sau aprecierea acestuia de către un alt profesor, admiterea unor sfaturi din partea cadrului didactic, cererea unei explicaţii copilului etc.
O altă circumstanţă este constituită din sediţiunea tutorelui, care are la bază pretextul numărului mare de ore, precum şi amplificarea materiilor de studiu, respectiv temele şi munca independentă la numeroase obiecte.
Acest eveniment are, la rândul său, soluţii felurite, dintre care amintim următoarele: încercarea profesorului de a persuada faptul că multiplicarea cunoştintelor (indiferent de procedeu) este mereu o necesitate, iar silinţa îndrumătorilor este doar in scopul elevilor, aducerea la cunoştinţă tutorelui că dascălul apreciază munca neiniţiatului şi cunoaşte efortul depus de către acesta, precum şi faptul că nu ar putea ajunge la o surmenare datorită şcolii. Părintele este obligat să afle că aceasta are ca şi component modul de a diferenţia elevii după criterii precum capacitatea de concentrare şi atenţie etc. De asemenea, şcolarul este nevoit să exerseze acasă pentru a dobândi rezultate adecvate.
Cel care i-a dat viaţă tânărului poate fi pus faţă-n faţă cu dascălul acestuia din urmă, motivul fiind profesionalismul. Un părinte(perfecţionist) este capabil de a-l mustra pe dascăl chiar pentru faptul că domeniile de cunoaştere sunt mult prea concise.
Metodele de redresare sunt eterogene: tutorele ar fi pus în situaţia de a veni cu idei şi de a aduce metode de soluţionare a acestui lucru, respectiv concepte privind predarea.Însă acel părinte necesită a fi iniţiat în domeniu, supralateral dezvoltat. În cazul în care profesorul nu este de acord să-l îndrume personal pe elev,(datorită unei eventuale extenuări a copilului/adolescentului, respectiv unui propriu surplus de muncă sau din alte motive) tutorele ar ajunge chiar a-i plăti tânărului ore suplimentare sau a-l transfera pe acesta la o şcoală cu cerinţe ample. În cel mai rău caz, tutorele ar fi nevoit de a se ocupa personal de respectivul elev.
Motivele (cele mai rar întâlnite) care ar reuşi să reprezinte o circumstanţă sunt cele de natură umană, respectiv: rasism, antipatie, deconsideraţii din pricina stării materiale etc.
Având în vedere aceste cauze, indignarea tutorelui este mai mult decât certă şi justă.Această întâmplare ar reuşi s-ajungă la o soluţionare, prin urmatoarele procedee: cererea unei explicaţii profesorului, precum şi argumentarea opiniei.(aparent absurde) La rândul său, părintele ar avea dreptul de a se justifica şi de a-şi prezenta părerea logică asupra situaţiei, drepturile omului şi faptul că toţi indivizii au drepturi egale. Profesorul ar putea fi dat in judecată şi n-ar fi de prisos demersul unei campanii în vederea înlaturării acestor factori din societate.
Situaţiile care-i aduc faţă-n faţă pe îndrumatorii elevului sunt extrem de diverse, dar oricare-şi are prezente felurite metode de remediere.
Dacă viaţa n- ar conţine şi situaţii problematice, de fiecare dată noi, aceasta ar fi un bine continuu, lipsită de sens şi prozaică. Aceste situaţii neplăcute, o dată soluţionate, ne fac să apreciem la adevărata valoare momentele de fericire.