Bazele psihopedagogice ale învățării limbii materne în învățământul primar

Bazele psihopedagogice ale învățării limbii materne în
învățământul primar
Prof. înv. Primar:Bongo Hajnalka Jázminka
Gimnaziul ” Liviu Rebreanu ” Tg. Mureș

Orice dascăl, dacă își dorește succes în munca deosebit de
dificilă cu școlarii și în deosebi în aceea de a-i învăța pe
micii noștri ucenicilimba maternă, cu toate tainele ei, trebuie
să aibă în vedere de unde și cum pornește la acest drum pentru
a putea realiza ceea ce și-a propus.
Studiile de specialitate, lingvistica și psihologia au ajuns la
concluzia că în predarea cu eficiență a limbii române, trebuie
să se țină seama de unele principii care pot fi rezumate astfel:
a). Să se pornească de la copil;
b). Să se respecte stadiile de dezvoltare mintală a copilului;
c). Să se analizeze cu grijă interesele, trebuințele și
posibilitățile copilului și să se aibă în vedere toate
acestea.
În cele ce urmează, încercăm să detaliem aceste principii.

a).Să se pornească de la copil
Elementul de plecare în însușirea limbii trebuie să fie copilul
cu limbajul său infantil și cu mijloacele de care acesta dispune.
Viața copilului este o expresie permanentă, o exteriorizare, ceea
ce, pentru el constituie modul de a reacționa la lumea din afară,
pe care învață, puțin câte puțin, să o cunoască. Pentru
copil, limba este un mijloc, nu este un obiect, este un instrument
care-l ajută să se exprime și să înțeleagă.
Prin urmare, nu sistemul limbii trebuie așezat pe primul plan, ci
psihologia limbajului.

b). Să se respecte stadiile de dezvoltare mintală a copilului
Dezvoltarea mintală a copilului, ca și cea fizică se produce
printr-o succesiune de stadii. Copilul este candidat la o
existență mai bogată, mai avantajoasă, El, fiind o ființă în
devenire, va urma, fără posibilitatea anulării, diferite stadii,
asemenea unei plante, a unui fruct, care nu poate intra într-un
stadiu de dezvoltare final fără a le parcurge pe celelalte
premergătoare, oricare ar fi influențele externe.
Urmare a acestui fapt, cei care-l cresc și-l educă pe copil,
trebuie să cunoască și să respecte cu strictețe stadiile lui de
dezvoltare normale, firești. Astfel, la naștere, reflexele sunt
primele manifestări ale trebuințelor și emoțiilor copilului. Mai
târziu, folosirea organelor de simț îl vor conduce la un tip
special de inteligență, inteligența senzorială, care produce
însușirea limbajului. Prin limbaj, între doi și șapte ani, se
intensifică raporturile sociale și ies la lumină primele
trebuințe intelectuale. Este stadiul inteligenței intuitive,
vârsta întrebărilor de ce și cum, stadiul în care curiozitatea
sa este întotdeauna trează, puterea de concentrare asupra a tot
ceea ce îl captivează și îi reține atenția este
extraordinară.
Sfârșitul acestui stadiu coincide cu momentul în care copilul
este încredințat școlii pentru formarea și dezvoltarea
personalității sale, deci și a limbajului.
La intrarea în școală, limbajul copilului este, în linii
generale, format din punct de vedere fonetic și gramatical, iar
volumul de cuvinte cu care vine este suficient pentru comunicarea
obișnuită, de fiecare zi. Ei cunosc în medie 2900 cuvinte,
existând totuși mari diferențe între copii, atât în ceea ce
privește numărul și natura cuvintelor pe care le cunosc, cât și
ceea ce privește dezvoltarea auzului fonematic. La acestea se
adaugă deficiențele de vorbire ale unor copii.
Este deci, datoria învățătorului de a cunoaște zestrea de
emițător și receptor a copilului la intrarea în școală,
diferențele dintre copii și deficiențele de vorbire ale acestora.
Cunoscându-le, are posibilitatea să-și aleagă modalitățile
cele mai eficiente de lucru pentru corectarea, înlăturarea
neajunsurilor și dezvoltarea maximală a capacităților de
exprimare ale elevilor.
Elevii care încep bine în acțiunea de însușire și dezvoltare a
capacității de exprimare corectă, încă din clasele mici,
prezintă garanții în reușita deplină în activitatea de
învățare. Aceștia vor fi scoși în afara pericolului de a
rămâne în urmă la învățătură.

c). Să se analizeze cu grijă interesele, trebuințele și
posibilitățile copilului și să se aibă în vedere toate acestea
Activitatea de dezvoltare a exprimârii corecte a elevilor este
foarte complexă. Succesul este asigurat dacă se pornește de la
trebuințele imediate ale micilor școlari, dacă predarea se
clădește pe experiența de viață a copilului. Copilul trebuie
să fie solicitat să povestească întâmplările pe care le-a
trăit și care își păstrează întreaga valoare afectivă.
Desigur, a-i face pe copii să vorbească, să colaboreze, este o
problemă, uneori mai mult decât delicată.Multitudinea de tipuri
de exerciții care-l încurajează pe copil să vorbească, să
completeze ceea ce a spus colegul său sau chiar învățătorul,
să opereze cu obiecte, imagini, să se substituie diferitelor
personaje etc. stau la îndemâna oricărui învățător. Sunt
exerciții care permit fiecăruia să valorifice ceea ce știe,
într-un domeniu în care se simte stăpân.
Copilul exersează vorbirea despre nevoile și dorințele sale, are
o satisfacție imediată care aduce dupăsine interesul. Existând
interes, există motivație, acea forță care propulsează
acțiunea și efortul.
Învățătorul îi încurajează pe elevi și intervine cu
discreție pentru a nu curma elanul. Astfel, elevii își formează
deprinderi de a folosi termenul potrivit, forma exactă, datorită
căreia copilul va ajunge să observe, să acumuleze, să adune, să
compare faptele de limbă, condiție esențială pentru studiul
sistematic care urmează. Este calea ce ne permite să îmbogățim
limbajul și să controlăm gândirea copilului, să-i apreciem
imaginația, simțul corectitudinii și al limbii, să-l ajutăm
să-și manifeste astfel, personalitatea.
Iată că exigențele vocabularului întâlnesc exigențele
psihologiei: mai întâi lucrurile, faptele, acțiunile, apoi
semnele care le reprezintă - cuvintele.
Este deci, important să cunoaștem psihologia copilului, s-o
înțelegem și s-o respectăm în munca pe care cu migală și
răbdare o începem și ne străduim s-o ducem la împlinire.
În această muncă de șlefuire, dascălul nu poate și nu trebuie
să neglijeze nici cerințele de ordin pedagogic, care stau la baza
modernizării strategiei didactice, în vederea sporirii eficienței
însușirii limbii române în clasele I-IV.
Specificul disciplinei ca formă de cunoaștere, prin mijlocirea
imaginii artistice, impune respectarea unor cerințe a căror
necunoaștere afectează negativ procesul de modernizare a predării
limbii române, a tuturor componentelor sale. Merită astfel a fi
amintite următoarele cerințe:
a). asigurarea concordanței depline dintre conținutul programelor
și capacitatea de asimilare a elevilor;
b). cunoașterea temeinică a conținutului disciplinei, în raport
cu obiectivele psiho-pedagogice și cele specifice;
c). grija ca volumul de informații să nu vină în contradicție
cu unele principii didactice ca: accesibilitatea, predarea
concentrică, respectarea particularităților de vârstă și
individuale, sistematizarea, îmbinarea activității frontale cu
munca individuală, intercondiționarea permanentă dintre concret
și abstract, accent pe însușirea intuitiv practică a
cunoștințelor, definirea clară a obiectivelor generale și
operaționale, găsirea celor mai potrivite metode și procedee în
realizarea obiectivelor propuse, concordanța deplină dintre
obiective, conținuturi, strategii și posibilitățile de
învățare proprii elevilor la această vârstă.