Credința copiilor de vârstă preșcolară

Cred că fiecare copil este unic în ochii lui Dumnezeu și datoria
noastră, a cadrelor didactice este să ne străduim să creăm un
mediu în care copiii să se simtă iubiți și speciali pentru
unicitatea lor.
Cel mai bun mod de a le preda copiilor abilitățile de credință
este să le exersăm în propriile noastre vieți. Nu trebuie să
facem un scenariu în fiecare zi, dar o rutina zilnică a relației
cu Dumnezeu poate realiza mult mai mult decât ar putea vreodată
cuvintele noastre( de exmplu rugăciunea spusă seara, înainte de
somn). Repetarea întărește sinapsele care transportă informații
de la neuron la neuron, construind căi de învățare. Pentru
preșcolari, repetarea nu este doar foarte plăcută, ci este și
cheia cimentării învățării. De aceea, copiilor le place să
audă aceleași povești mereu, să joace aceleași jocuri și să
asculte aceleași melodii. Sunt atrași instinctiv de repetiție. Ca
și în cazul tuturor principiilor educaționale, a învăța
copiii cum să urmeze o relație cu Tatăl lor ceresc necesită
acțiune, consecvență și răbdare.
Noi, cei care activăm în învățământul preșcolar, suntem de
multe ori uimiți de felul în care acești micuți învață, deși
unora din „afară” – din afara lumii minunate care este
preșcolarizarea – le este greu să creadă că la această
vârstă copiii pot și au o capacitate inegalabilă de învățare,
de aceea părerea mea este că de la vârste cât mai mici le putem
trezi curiozitatea și stârni interesul pentru această calitate,
pe care noi oamenii o avem, credința.
Copiii preșcolari trăiesc într-o continuă descoperire și în
fiecare zi descoperă uimitoare creații ale lui Dumnezeu . Deși
creierul uman continuă să se schimbe în timp, primii câțiva ani
de viață marchează o perioadă importantă de creștere rapidă.
Sinapsele creierului bebelușilor și preșcolarilor, care permit
transmiterea informațiilor de la neuron la neuron, se formează
într-un ritm incredibil care nu va fi egalat pentru tot restul
vieții lor. Creierul lor tânăr este pregătit să primească
contribuții din mediul lor și să învețe, iar experiențele pe
care le au copiii pot modifica de fapt funcția creierului lor,
precum și structura acestuia.
Mediul timpuriu al copilului pregătește scena pentru dezvoltarea
ulterioară și poate avea efecte de durată asupra copilului, iar
cercetătorii au concluzionat: „Întrebarea de astăzi nu este
dacă experiența timpurie contează, ci mai degrabă cum
experiențele timpurii modelează dezvoltarea individuală și
contribuie la mișcarea continuă a copiilor pe căi pozitive.”
De aceea sunt de părere că ar trebui să profităm de
abilitățile uimitoare ale copiilor, date de Dumnezeu,
maximizându-ne timpul cu ei. Să le întărim viziunea și
percepția pozitivă despre Dumnezeu prin promovarea unui mediu
centrat pe credință și care sprijină dezvoltarea naturală a
preșcolarilor tăi prin putetea exemplului, încurajare și iubire
necondiționată. Ca o figură de autoritate în viețile lor, îl
reflectăm pe Dumnezeu preșcolarilor și jucăm un rol în modul
în care acești copii vor percepe în cele din urmă natura lui
Dumnezeu – figura de autoritate supremă. Putem face acest lucru,
având în vedere câteva aspecte:
....să îi învățăm cum să se roage, nu doar să se roage.
....să îi învățăm cum să fie gânditori, astfel încât să
nu fie ușor influențați...
....să îi învățăm cum să iubească, așa cum este definit de
Cuvântul lui Dumnezeu, în cuvânt și în fapte.
....să îi învățăm să se închine, astfel încât să învețe
cum să se conecteze cu Dumnezeu.
....să îi învățăm să meargă la Dumnezeu atât în vremurile
bune, cât și în cele dificile.
....să îi învățăm cum să dăruiască altora cu o inimă
generoasă.
Capacitatea preșcolarilor de a înțelege emoțiile și capacitatea
lor de a lua perspectiva celorlalți le sporește cooperarea,
empatia față de ceilalți, comportamentul pro-social și
competența socială generală. Toate acestea sunt caracteristici
dezirabile care îi ajută pe copii să aibă compasiune
asemănătoare lui Hristos și să aducă contribuții pozitive în
societate.