DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE COMUNICARE LA ELEVII DIN CICLUL ACHIZIȚIILOR FUNDAMENTALE

DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE COMUNICARE LA ELEVII DIN CICLUL ACHIZIȚIILOR FUNDAMENTALE
Prof. Gianina-Claudia Constantinescu
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași

De la părinţi învăţăm ce este iubirea, cum să râdem şi cum să punem un picior înaintea celuilalt. Dar doar deschizând cărţile vom descoperi că avem aripi.
Helen Hayes
Comunicarea în limba maternă este abilitatea de a exprima şi de a interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii, atât în formă scrisă, cât şi orală (ascultare, vorbire, citire şi scriere), şi de a interacţiona lingvistic adecvat şi creativ, în diverse contexte sociale şi culturale: în educaţie şi formare, la muncă, acasă şi în timpul liber.
(Competenţe-cheie pentru învăţământul pe tot parcursul vieţii
Cadrul european de referinţă, Anexa la Recomandarea
Parlamentului şi a Consiliului European, 2006)
În studiile de specialitate, comunicarea este definită prin apelul la diferite orientări din planul lingvisticii, evocându-se componente care vizează competenţa şi performanţa.
Din perspectiva Cadrului Comun European, competenţele generale individuale ale elevului sau utilizatorului se bazează îndeosebi pe cunoştinţele (savoirs; knowledge), deprinderile (savoir-faire; skills) şi competenţa existenţială (savoir-être; existential competence) pe care acesta le posedă, precum şi pe capacitatea sa de a învăţa (savoir-apprendre; ability to learn).
Componenta lingvistică vizează formarea deprinderilor lexicale, fonetice, sintactice, în vreme ce componenta sociolingvistică valorifică parametrii socioculturali ai utilizatorului limbii, iar componenta pragmatică se concretizează în utilizarea funcţională a resurselor lingvistice (realizarea funcţiilor comunicative, a actelor de vorbire), bazându-se pe schemele sau descriptorii schimburilor interacţionale.
Competenţa de comunicare lingvistică a utilizatorului se observă în realizarea activităţilor comunicative variate, care implică:
– receptarea,
– producerea,
– interacţiunea,
realizate fie în formă orală, fie în forma scrisă, fie în ambele forme. Activităţile comunicative de receptare (orală şi / sau scrisă) şi de producere (orală şi / sau scrisă) sunt indispensabile pentru orice activitate interactivă, a cărei finalitate este atât de a informa, cât mai ales de a modifica atitudini şi mentalităţi la nivelul receptorului, de a-i provoca acestuia reacţii şi transfer de rol din partea emiţătorului.
Performanţa mai poate fi definită prin evaluarea periodică şi comparativă a progresului individual în privinţa competenţei de comunicare, reflectată în performanţele de integrare socioculturală.
Prima etapă, cea în care se pun bazele dezvoltării competențelor de comunicare orală și scrisă, de citire/scriere, este cea mai importantă din viața școlară a elevilor. Schimbările de paradigmă educațională din ultimii ani, odată cu introducerea clasei pregătitoare la ciclul primar, au pus foarte mult accent pe formarea la elevii de vârstă școlară mica a competențelor de citit. Astfel, curriculumul clasei pregătitoare prevede învățarea literelor de tipar și citirea de silabe, cuvinte, propoziții.
Este clar că formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă, de înțelegere și decodificare a unui mesaj, nu se realizează doar în cadrul orelor de Comunicare în limba română, ci pe tot parcursul școlar și în afara acestuia, având în vedere că ideea de ,,comunicare” e mult mai complexă și presupune interrelaționare, înțelegere, activitate socială, integrare.
În continuare sunt prezentate câteva dimensiuni ale procesului de instruire în acest domeniu, aspecte ce au o influenţă mare în stadiile timpurii de achiziţie a abilităţilor necesare citirii: conştientizarea fonemică şi fonologică, fonetica şi citirea fluentă.
Conştientizarea fonematică se referă la „abilitatea de a detecta şi de a manevra segmentele sonore din cuvintele vorbite“. Instruirea elevilor în domeniul conştientizării fonologice este o componentă cheie a primelor etape de alfabetizare.
Fonemele – Cercetările au demonstrat rolul deosebit de important pe care îl joacă fonetica în predarea şi învăţarea citirii . Instruirea în domeniul foneticii îi învaţă pe elevi „cum se realizează echivalenţa dintre litere şi sunete (foneme) pentru a forma corespondenţele literă-sunet şi şabloanele de silabisire şi cum îi pot ajuta să aplice cunoştinţele respective când citesc“ .
Cititul fluent – Un element important în dezvoltarea abilităţilor de citire îl reprezintă fluenţa cititului deoarece, fără fluenţă, persoanele care citesc ar putea avea dificultăţi în înţelegerea textului parcurs. Fluenţa la citit este descrisă ca fiind abilitatea de a citi fragmentele de text corect, rapid, fără efort şi cu expresia corespunzătoare („prozodie“). În alte studii se extinde această definiţie prin sublinierea rolului pe care îl are viteza în cititul fluent, precizând că ea asigură, automatismul recunoaşterii cuvintelor“.
Etapa achiziţiei abilităţilor elementare de citit este urmată de consolidarea competenţele de citire, etapă în care elevii îşi dezvoltă abilităţile de recunoaştere a cuvintelor, îşi îmbunătăţesc fluenţa la citire şi viteza cu care pot citi texte similare. Astfel, ei vor putea “citi ca să înveţe”. Elevii care nu-şi dezvoltă aceste competenţe fundamentale pot avea dificultăţi în atingerea scopului final al citirii – utilizarea cititului ca instrument de învăţare.
Înţelegerea celor citite este determinată şi de vocabularul de care dispun elevii, de aceea este necesar să se acorde atenţie deosebită activităţilor pentru dezvoltarea vorbirii elevilor, a îmbogăţirii, precizării şi activizării vocabularului lor. Cu cât elevii au un vocabular mai bogat cu atât ei au mai multe posibilităţi să sesizeze sensul cuvintelor, al propoziţiilor, sau al unui text închegat, îşi îmbunătăţesc abilităţile de a citi şi de a înţelege ce citesc. Elevii cu un vocabular limitat întâmpină greutăţi în identificarea conceptele cheie în textele pe care le citesc.
În literatura de specialitate întâlnim mai multe metode propuse spre a fi utilizate în predarea citit-scrisului:
- metoda fonetică, analitico-sintetică - metoda funcţională
- metoda Montessori, - metoda globală
- metoda lingvistică integrală, - metoda semi-globală,
- metoda naturală (Freinet), - metoda gestuală,
- metoda Decroly.
Metoda fonetică analitico-sintetică (FAS) este cel mai răspândit demersul de predare a citit-scrisului. Ea presupune concentrarea pe învățarea și recunoașterea literelor și a corespondenței dintre grafeme (semne grafice) și foneme (unități sonore), înainte de citirea cuvintelor în întregime.
Acest demers se fundamentează pe următoarele:
•scrierea în limba română concordă aproape exact cu pronunţarea, deci citirea este fonetică;
•demersul implică desprinderea unei propoziţii din vorbire, urmată de analiza cuvintelor, delimitarea cuvintelor în silabe si apoi fiecare silabă în sunete (analitică), după care se parcurge drumul invers, de la sunete, silabă, cuvânt si propoziţie (sintetică).
Există câteva probleme legate de metoda de predare fonetica analitico-sintetică. Prima problemă este că aceasta poate fi destul de plictisitoare pentru copii. Învățarea literelor alfabetului și sunetele asociate acestora este un exercițiu lent și plictisitor. Evoluţia lentă a scrierii frânează însuşirea tehnicii de citire. Copilul citeşte cuvântul identificând fiecare literă, concentrându-se pe aspectul de formă în defavoarea înțelegerii semnificației.
Chiar de la începutul şcolarităţii este necesară identificarea capacităţii de învăţare a elevului, cunoaşterea zestrei intelectuale a acestora, a acumulărilor obţinute anterior. Integrarea adecvată a copilului în activitatea instructiv-educativă are loc dacă profesorul cunoaşte „aptitudinea de şcolaritate” a fiecărui copil.
Astfel, dacă ne referim strict la competența de comunicare orală, observăm încă din primele zile de școală că unii copii întâmpină dificultăţi în pronunţarea corectă a cuvintelor, următoarele defecte fiind întâlnite mai des:
• bâlbâiala –defect care cere răbdare şi înţelegere pentru a fi corectat;
• omiterea unor sunete din vorbire ( „poi” în loc de „ploi”, „stadă” în loc de „stradă” );
• înlocuirea unor sunete cu altele ( r cu l– „calte” în loc de „carte” );
• vorbirea incorectă din cauza neatenţiei ;
• graba de a formula răspunsurile la întrebările puse ;
• hipoacuzia – dificultatea copilului de a percepe în mod diferenţiat, distinct, sunetele limbii (confundă sunetele b – t ; b – d ; c – g ).
După depistarea defectelor de vorbire ale elevilor, cadrul didactic trebuie să includă în strategia didactică activități de corectare a pronunţiei prin:
- exerciţii de coordonare a respiraţiei;
- jocuri de mişcare ce exersează corect actul respirator;
- imitarea sunetelor;
- frământări de limbă, într-un demers pedagogic diferențiat și eficient.
Cercetări recente au demonstrat că abordarea învățării prin proiecte tematice contribuie foarte mult la formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare și de literație la școlarii din ciclul achizițiilor fundamentale, ceea ce a determinat o schimbare în politica educațională actuală- în clasele de început, învățarea este integrată, holistică, permițând copilului să se implice în proces conform propriilor aptitudini, fâcând învățarea ușoară și eficientă.
Un alt demers esențial pentru dezvoltarea competențelor de comunicare este și formarea şi cultivarea gustului pentru lectură, inițiat încă de când copilul face cunoștință cu literele. Cartea, expresia tipărită (scrisă) trebuie să devină pentru elevi şi nu doar pentru ei, un prieten nedespărţit toată viaţa.
Elevii pot fi atrași spre lectură prin utilizarea unei aplicații precum BookCreator, care permite înserarea unor texte, imagini, desene, video-uri ce sunt ușor de accesat pe parcursul activității. Această aplicație oferă posibilitatea creării propriilor cărți și are o varietate de caracteristici interesante. Aceste cărți pot fi distribuite foarte rapid, pot fi salvate în PDF, accesate oricând de către elevi.
Prin utilizarea acestei aplicații, https://read.bookcreator.com/YkXHiqkzrIbDsCqcDDheHWRmCU13/GwZ3jZMEQXe4ivLAn8FzEg, urmăresc dezvoltarea interesului pentru lectură, citirea conștientă, expesivă, în ritm propriu a textului suport.
În concluzie, deși formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare nu reprezintă un topic nou, el rămâne principalul obiectiv al învățământului românesc, provocarea majoră pentru cadrele didactice fiind aceea de a găsi cu măiestrie și profesionalism cele mai bune strategii pentru ca acest demers să fie interesant și eficient pentru elevi.
BIBLIOGRAFIE:
1. ***Predarea citirii în Europa: contexte, politici şi practici – Agenţia Naţională pentru Educație, Audiovizual și
Cultură – EACEA P9 Eurydice – mai 2011;
2. Barbara Foorman , Puterea cuvintelor, Ed. Institutul European, 2010;
3. Barbara Foorman , Teaching children to read: an evidence-based assessment of the scientific research
literature on reading and its implication on reading instruction. National Institute of Child Health and Human
Development, National Reading Panel, https://www.nichd.nih.gov/publications/pubs;
4. Bocoș, M., Avram, I., Catalano, H., Someșan, E., Pedagogia învățământului primar. Instrumente didactice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009;
5. Lisa A. Pufpaff, Dezvoltarea abilităților fonetice, în Jurnalul de Psihologia Educației, vol 46, 2009;