Dezvoltarea dragostei pentru muzică în cadrul activităţilor din grădiniţă

Dezvoltarea dragostei pentru muzică
în cadrul activităţilor din grădiniţă

prof. înv. preşcolar Sofronie Florina

În cadrul activităţilor de educaţie muzicală putem forma şi
dezvolta simţul copilului pentru ritm, putem deştepta interesul
lui pentru muzică, în general, îi putem dezvolta auzul muzical
şi memoria muzicală, formându-i primele deprinderi de a cânta
curat.
Educatoarea poate forma la copii şi deprinderi de expresivitate
în cântecul coral şi individual, învăţându-i să respecte în
execuţie caracterul câtecului (vesel, trist, serios), să
folosească variaţii de intensitate şi variaţii de mişcare
(tempo). Toate acestea sunt posibile şi la vârsta preşcolară,
într-o măsură mai mică, este adevărat, dar suficientă pentru o
bună bază a pregătirii viitorului şcolar. Caracterul cântecului
va fi simţit de copii cu ocazia primei lui audieri, când
educatoarea pregăteşte înţelegerea conţinutului lui, printr-o
scurtă povestire sau un sumar comentriu (captarea atenţiei), care
sugerează copiilor tema şi realizarea ei prin cântec. Frumuseţea
expunerii acestuia, cât şi cuvintele puţine, dar pline de
sentiment şi sugestive spuse de educatoare, încălzesc sufletele
copiilor, le fac primitoare şi dornice de a participa la cântec.
Imitând vocea, expresia feţei, timbrul jucăuş sau grav al
educatoarei, copiii vor reuşi să cânte aşa cum cere caracterul
cântecului: povestind, glumind, admirând, compătimind etc.
Pronunţarea textului, care este una din condiţiile
expresivităţii cântecului, are un rol deosebit în redarea
caracterului cântecului, ca şi expresia feţei. Cântecul frumos
pronunţat are cuvinte bine articulate, limpede rostite. Vocalele
trebuie să se audă luminoase, clare, iar consoanele să fie
precise, deşi se aud mai încet.
În ceea ce priveşte variaţiile de intensitate, în general
trebuie să obţinem un cântec liniştit, lipsit de sforţarea
vocii. Cântând încetişor, copii sunt în dublu câştig: în
primul rând ei pot auzi vocea educatoarei sau sunetul
instrumentului, în al doilea rând îşi cruţă coardele vocale,
exersându-le fără să le obosească. Chiar de la vârsta de trei
ani, la intrarea în grădiniţă, copiii trebuie să ştie ce
înseamnă „încet” şi „tare”, să recunoască aceste două
intensităţi extreme, chiar dacă nu le pot executa cu vocea lor
neformată.
Educatoarea va executa în acest scop, de două ori la rând,
acelaşi cântec, deja cunoscut copiilor: o dată încet (şi va
preciza verbal „acum voi cânta încet”, pronunţând cuvântul
„încet” mai stins ca pe celelalte), apoi tare (specificând
„acum voi cânta tare”, accentuând cuvântul „tare”). După
aceea, va organiza sub formă de joc distractiv, acompanierea
cântecului său de către copii, prin bătaia palmelor: când
cântecul va suna încet, copiii vor atinge palmele abia auzit;
când el va suna tare şi pălmuţele vor bate tare.
La grupa mijlocie, copiii pot preciza singuri cum a fost cântecul.
Ei pot executa două intensităţi: „încet” şi „tare”.
Cei din grupa mare vor folosi trei intensităţi: „încet”,
„tare” şi „potrivit”, aplicându-le în cântecele lor sub
conducerea educatoarei şi după indicaţiile cântecului. La
anumite cântece, educatoarea stabileşte de la început cu copiii
care parte a cântecului va fi cântată încet şi care va fi
cântată mai tare. Ea va atrage atenţia copiilor asupra
frumuseţii cântecului nuanţat, la grupele mari. Copiii acestor
grupe se pot deprinde şi cu dirijatul: când educatoarea aproprie
mâinile, corul cântă încet, când ea depărtează mâinile,
corul cântă mai tare.
Între mijloacele de dezvoltarea a dragostei pentru muzică şi a
capacităţii de a simţi muzica, numărăm şi auduţiile muzicale,
pecum şi serbările date de copii.
Audiţia muzicală nu durează mai mult de 8-10 minute la grupa
mare şi 5-7 minute la grupa mică. Scopul ei este, pe de o parte,
formarea gustului artistic şi a dragostei pentru muzică, iar pe de
altă parte, a deprinderii de a asculta în mod civilizat piesele
muzicale, de a le urmări cu atenţie, pentru a le înţelege şi a
le simţi conţinutul şi frumuseţea, pentru a-i familiariza cu
„atmosfera muzicală”. Copiii preşcolari trebuie pregătiţi
pentru audiţie, explicându-li-se în cuvinte simple, pe
înţelesul lor, cuprinsul pieselor muzicale.
Materialul audiţiilor trebuie gradat după vârsta copiilor şi
nivelul muzical al grupei, începând cu piese mai simple şi mai
scurte la primele audiţii şi mergând spre piese ceva mai
complexe. Nu este necesar să organizăm multe audiţii, sunt mult
mai de efect audiţiile spontane, de câteva minute, cu care se
încheie o plimbare sau o activitate.
Serbările muzicale sunt foarte iubite de copii. În aceste
manifestări artistice, copiii cântă în cor sau individual
cântecele lor preferate, dansează dansurile care le plac şi
prezintă jocurile cu cântec într-o atmosferă sărbătorească
şi plină de bucurie.
În privinţa serbărilor, putem spune că valoarea lor este în
raport direct cu conţinutul lor educativ. Dacă educatoarea
pregăteşte şi organizează serbarea astfel încât copiii rămân
cu impresii puternice, amintiri de neuitat şi bucuria creaţiei
artistice, fără sa fie supuşi în prealabil la eforturi
istovitoare, atunci serbarea are valoare. Rezultate frumoase în
prezentarea artistică a programului, ţinuta estetică, aspectul
sărbătoresc al ansamblului, succesul, animaţia neobişnuită
creează stări de bucurie, care stimulează eforturile creatoare
ale copiilor. Serbarea bună cimentează coeziunea grupei. Ea
contribuie la formarea disciplinei conştiente, la respectarea
planului stabilit cu copiii, la stăpânirea de sine, la
manifestarea comportării civilizate.
În schimb, se poate ca serbarea să nu aibă nicio valoare
educativă, dacă se scrifică interesele grupei de copii pentru a
prezenta „vedete” pe scenă; dacă repetiţiile pentru serbare
scot colectivul din mersul său normal; dacă pregătirea devine o
corvoadă pentru copii şi dacă conţinutul serbarii nu corespunde
cu firea şi preocupările preşcolarilor.
Cum trebuie să fie o serbare bună? ne întrebăm. Sunt diverse
puncte de vedere în această privinţă, însă trebuie să fim de
acord că o serbare bună trebuie să fie plină de viaţă, cânt
şi joc specific preşcolarilor; de activitate artistică creatoare,
dovadă de bună organizare şi de gust artistic. Ea trebuie să
ofere copiilor prilejul să îşi manifeste sentimentele, să fie o
exteriorizare a bucuriei, a vieţii fericite a copilăriei,
simbolizate prin cântec, joc, atmosferă festivă.
O serbare bună fructifică rezultatele muncii didactice şi
educative, concretizându-le în forme sugestive, artistice. Este
bine ca atunci când pregătim o serbare, să povestim copiilor
despre evenimentul sărbătorit, despre rolurile tuturor la serbarea
comună, trezindu-le interesul pentru ea şi ajutându-i pe copii
să se integreze cu însufleţire în pregătirea acesteia.
Nicio serbare preşcolară nu trebuie să fie lungă şi
obositoare, ci trebuie să constituie o distracţie frumoasă pentru
toţi copiii. „Punctele” înscrise în program trebuie să fie
reprezentative pentru grupă, iar pregătirea copiilor trebuie să
asigure cântecul şi jocul independent al fiecarui copil. Când
programul e format din cântece şi jocur învăţate şi repetate
în cadrul activităţilor, copiii cântă şi joacă
nestingheriţi, contopindu-se cu rolurile lor, fiind stăpâni pe
întregul complex de cântece, dansuri şi jocuri. Atunci ei vor
prezenta la serbare viaţa adevărată a grădiniţei, nu vor figura
ca simple păpuşi, lipsite de personalitate şi iniţiativă.