DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

PROF. BOBOC SORINA LORELA
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOVENI

Una din caracteristicile societăţii actuale este abundenţa de
informaţii care parvin pe diferite canale. Aceasta face necesară
existenţa unor abilităţi aferente unor astfel de acţiuni. Dacă
principalul criteriu îl constituie relevanţa lor pentru persoana
în cauză, atunci abilităţile aferente acestei activităţi ţin
de gândirea critică. Este doar unul din motivele care justifică
necesitatea formării şi dezvoltării la viitorii cetăţeni a unor
deprinderi de gândire critică. Promovarea gândirii critice
reprezintă una din direcţiile importante ale pedagogiei actuale,
întrucât reprezintă una din modalităţile de pregătire a
tinerilor pentru integrarea cu succes într-o societate
caracterizată prin multe idei şi opinii care se cer a fi
susţinute cu argumente pertinente şi comunicate într-o manieră
democratică. Gândirea critică presupune capacitatea de a formula
idei şi opinii proprii, de a lua decizii şi de a răspunde pentru
ele, dar şi respectul faţă de punctele de vedere ale altora şi
capacitatea de a colabora cu ei în vederea atingerii unui scop
comun. Toate acestea presupun şi un nivel ridicat al încrederii
individului în sine, căci numai o astfel de persoană este
capabilă să îşi exprime în mod autentic opiniile şi să şi le
susţină cu argumente pertinente. Aceasta nu exclude posibilitatea
ca individul să-şi revizuiască anumite puncte de vedere, în urma
ascultării atente a părerilor celorlalţi şi a analizării
argumentelor prin care ei şi le susţin.
Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea
unor cunoştinţe şi achiziţionarea unor deprinderi de procesare a
informaţiilor, continuând cu formarea unor convingeri care să
stea la baza luării unor decizii şi finalizându-se prin
manifestarea unor comportamente adecvate şi eficiente. Gândirea
critică poate fi înţeleasă şi ca un mod de abordare şi de
dezvoltare a problemelor care se bazează pe argumente raţionale
şi care presupune evaluarea şi alegerea unei soluţii considerate
adecvate, proces complementar cu respingerea argumentată a
celorlalte variante de soluţionare. Ea are la bază reactualizarea
cunoştinţelor, analizarea diferenţelor, observarea relaţiilor
cauzale, extragerea unor idei mai abstracte din anumite exemple
concrete, argumentarea părerilor şi evaluarea informaţiilor în
funcţie de valoarea de adevăr, de utilitate şi de efecte.
A gândi critic înseamnă :
- a poseda cunoştinţe valoroase şi utile, pe care să se
întemeieze anumite convingeri stabile;
- a-şi forma opinii în mod independent şi a accepta ca ele să
fie supuse criticii;
- a supune atât ideile altora, cât şi pe cele proprii unei
critici constructive, pentru o mai bună fundamentare a lor ;
- a-şi argumenta propriile opinii în mod raţional ;
- a manifesta flexibilitate, toleranţă şi respect faţă de
ideile şi argumentele celorlalţi, analizându-le cu multă
atenţie ;
- a evalua mai multe soluţii posibile din punctul de vedere al
eficienţei ;
- a găsi mai multe soluţii alternative la fiecare problemă şi a
o alege în mod raţional pe cea mai bună ;
- a realiza conexiuni între propria experienţă şi noile
achiziţii ;
- a colabora cu ceilalţi în vederea elaborării unor soluţii.
În România există o asociaţie intitulată ,, Lectura şi
Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice ’’, care este
afiliată la mai multe organizaţii internaţionale de profil şi
care li se adresează tuturor cadrelor didactice interesate de
această problematică, ea participând la implementarea unui
proiect cu acelaşi nume, menit să introducă în şcoli metode
didactice care promovează gândirea critică la toate disciplinele
de învăţământ şi pentru elevii de toate vârstele. Această
asociaţie îşi propune să ofere un cadru organizat de formare
iniţială şi continuă a educatorilor, editează revista ,,
Şcoala reflexivă ’’, precum şi alte materiale-suport pentru
activitatea didactică.
PROIECTAREA LECŢIEI
În contextul intenţiei de formare şi dezvoltare a unor deprinderi
de gândire critică, proiectarea lecţiilor este supusă unor
modificări. Ideea fundamentală este aceea că este de dorit ca
elevii să fie implicaţi efectiv în procesul prin care asimilează
anumite informaţii. De aceea, ar fi recomandabil ca, înainte de a
începe predarea propriu-zisă a unei discipline la clasă, cadrul
didactic să caute cu atenţie oportunităţile pe care le oferă
programa pentru realizarea unei învăţări active şi pentru
dezvoltarea gândirii critice.
La acest nivel se pot distinge mai multe secvenţe, fiecare din ele
presupunând anumite momente:
1. Înainte de lecţie ar putea fi avute în vedere mai multe
aspecte, deoarece proiectarea unei astfel de unităţi este un
demers care se realizează înaintea începerii acesteia. Profesorul
îşi elaborează ,, scenariul didactic’’, încercând să
anticipeze momentele activităţii sale cu elevii. Pot fi avute în
vedere unele aspecte cum ar fi:
a. Motivaţia lecţiei, care se referă la utilitatea pe care
aceasta o are pentru elevi şi la felul în care le este prezentată
celor care urmează să-şi însuşească achiziţiile aferente. O
lecţie poate fi utilă pentru : însuşirea unor cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi necesare în viaţa cotidiană; oferirea
unor concepte fundamentale; formarea şi dezvoltarea unor deprinderi
de gândire şi comunicare utile pe termen lung. Pentru a atinge
acest din urmă scop, cadrul didactic poate sublinia legătura
dintre conţinutul lecţiei de zi şi experienţa de viaţă a
elevilor sau poate recurge la povestiri orale, articole sau
materiale ilustrative, toate fiind menite să deschidă elevilor
apetitul pentru studiu, chiar atunci când conţinutul lecţiei se
dovedeşte mai puţin relevant pentru viaţa cotidiană.
b. Obiectivele lecţiei trebuie să se refere la un aspect precis
determinat şi formulat în mod clar. Ele trebuie să descrie
comportamente observabile pe care elevii să le poată demonstra la
sfârşitul lecţiei.
În această situaţie, atunci când se stabilesc obiectivele unei
lecţii în contextul formării- dezvoltării gândirii critice, se
poate spune că, la sfârşitul unei astfel de activităţi, elevii
vor fi capabili : să explice relevanţa pentru viaţa cotidiană a
unei teme din materialul predat ; să ilustreze ideile prezente în
cadrul lecţiei cu exemple din propria experienţă ; să compare
două sau mai multe idei ; să adopte un punct de vedere propriu
faţă de o anumită problemă prezentată în lecţie ; să
prezinte o idee într-o altă manieră ; să decidă ce trebuie să
ştie în legătură cu tema predată.
c. Evaluarea. Dacă se urmăreşte promovarea gândirii critice,
evaluarea primeşte si ea anumite determinări suplimentare, căci
este important atât verificarea măsurii în care elevii şi-au
însuşit materialul predat, cât şi a măsurii în care elevii
şi-au însuşit anumite tehnici de învăţare şi practică
anumite abilităţi specifice gândirii de ordin superior.
d. Managementul resurselor şi al timpului se referă la mijloacele
didactice necesare pentru desfăşurarea lecţiei ( materiale audio
– video, calculatoare, retroproiectoare etc.) şi la manuale sau
alte texte de care este nevoie, precum şi la gestionarea eficientă
a timpului. În această din urmă privinţă, este important ca
elevilor să li se prezinte instrucţiuni clare înaintea începerii
unei activităţi, în aşa fel încât să nu se mai piardă timp
cu rezolvarea sau clarificarea unor nelămuriri. Dacă unele aspecte
rămân insuficient tratate din cauza lipsei de timp, ele ar putea
fi clarificate în cadrul unei activităţi opţionale de dezvoltare
a temei desfăşurate de elevi în afara clasei.
2. Desfăşurarea lecţiei presupune parcurgerea cadrului format din
evocare, realizarea sensului şi reflecţie.
În ceea ce priveşte evocarea, achiziţiile noi se însuşesc pe
baza unora precedente. De aceea, ar fi bine ca acestea să fie
reactualizate în cadrul unei secvenţe care să preceadă predarea
noilor cunoştinţe. Această reactualizare se poate realiza fie
prin utilizarea uneia din metodele specifice etapei de evocare, fie
prin oferirea unor explicaţii generale preliminare.
O altă posibilitate de eficientizare a utilizării timpului este
planificarea concomitentă a mai multor lecţii. Aceasta ar putea
însemna planificarea unei activităţi de studiu individual prin
realizarea etapei de evocare la sfârşitul unei ore, urmând ca
lectura unui text sau elaborarea unei compuneri să fie efectuate
individual de către fiecare elev în afara clasei. În acest caz
etapa de reflecţie poate fi realizată la începutul orei
următoare şi poate fi urmată de o altă activitate de evocare,
destinată să-i familiarizeze pe elevi fie cu o altă faţetă a
aceleiaşi probleme, fie cu o problemă nouă.
În etapa de încheiere a lecţiei elevii îşi consolidează noile
achiziţii şi le integrează în propriul sistem cognitiv. Totuşi,
cadrul didactic poate face un rezumat al conţinutului informativ al
lecţiei. Dacă activitatea de la clasă se organizează sub forma
unei dezbateri în cadrul căreia se conturează două sau mai multe
puncte de vedere diferite, aceasta se poate încheia prin formularea
clară şi concisă a acestora şi prin sugerarea tipurilor de
investigaţii ce ar fi necesare pentru elucidarea problemei.
3. După lecţie se pot organiza anumite activităţi de aprofundare
a unor conţinuturi deja studiate şi de extindere a problematicii
prin abordarea.
Extinderea învăţării se poate realiza în mai multe
modalităţi, dintre care s-ar putea menţiona:
a. Aplicaţiile la alte probleme. După ce elevii au învăţat un
anumit procedeu de analiză pe un exemplu dat la clasă, ei aplică
pe cont propriu acelaşi procedeu asupra unui alt caz.
b. Eseul poate fi definit ca o încercare a elevului de a da un
răspuns personal şi argumentat la o problemă complexă, fără
pretenţia de a o soluţiona. De fapt, elevul organizează datele
cunoscute ale unei probleme discutate în prealabil la clasă în
jurul unui punct personal de vedere.
c. Colectarea datelor din diferite locaţii, urmată de
centralizarea, prelucrarea statistică şi interpretarea lor la
clasă.
d. Sondajul, prin care poate fi investigată mai detaliat şi poate
fi evaluată o problemă dezbătută iniţial în clasă. Colectarea
datelor unui sondaj se poate realiza prin administrarea orală sau
în scris a unui chestionar. Pentru sporirea eficienţei acestuia
s-ar putea recomanda, între altele:
- formularea unui număr rezonabil de întrebări clare, concise şi
ordonate din punct de vedere logic
- adresarea unor întrebări de diferite tipuri
- crearea unei atmosfere destinse, care să încurajeze
răspunsurile sincere
- utilizarea unor întrebări de control.
e. Interviul constă, în cazul de faţă, în purtarea unei
discuţii între un elev şi o altă persoană din cadrul
comunităţii care ar putea oferi informaţii suplimentare despre
subiectul ce a fost studiat în prealabil la clasă. Ar putea fi
vorba atât de experţi în domeniul respectiv, cât şi de oameni
obişnuiţi care s-au confruntat cu anumite situaţii ce prezintă
relevanţă pentru problematica pe care elevii o studiază.
f. Dramatizarea constă în punerea în scenă de către grupurile
de elevi a unor texte ( literare, satirice etc. ) sau fragmente de
texte, care urmează a fi interpretate în faţa clasei în timpul
orei sau în faţa unui public mai larg , în cadrul unor serbări
şcolare sau al unor acţiuni întreprinse la nivelul comunităţii.

g. Afişul, care se realizează după ce elevii unei clase au
adoptat, în urma unor dezbateri şi aprofundări, o anumită
poziţie comună într-o problemă de interes general, cum ar fi
protecţia mediului înconjurător, respectarea drepturilor omului
etc. Aceste afişe sunt realizate cu intenţia de a mobiliza un
număr cât mai mare de persoane să întreprindă ceva pentru
rezolvarea problemei respective. De aceea, este de dorit ca ele să
fie plasate la loc vizibil în cadrul comunităţii locale şi să
fie realizate într-un format atractiv. Tot prin intermediul lor ar
putea fi anunţate şi promovate anumite acţiuni întreprinse de
către şcoală ( serbări, campanii de strângere de fonduri etc.
) sau de către o parte a elevilor acesteia ( activităţi culturale
sau sportive, reuniuni etc. ). În acelaşi scop se pot elabora şi
pliante de prezentare sau de promovare.
Există, aşadar, mai multe modalităţi de a forma şi de a
dezvolta abilităţile specifice gândirii critice. În contextul
diversităţii şi varietăţii informaţiilor care parvin în
prezent prin numeroase canale, gândirea critică este utilă pentru
,, filtrarea ’’lor în funcţie de diferite criterii, unul din
cele mai semnificative fiind relevanţa acestor informaţii pentru
persoana respectivă. Un alt avantaj ar fi acela că o astfel de
persoană are capacitatea de a examina cu luciditate şi în mod
independent ideile care îi sunt prezentate, ceea ce o poate face
mai rezistentă în faţa eventualelor încercări de manipulare.
Promovarea gândirii critice reprezintă una din direcţiile
importante ale pedagogiei actuale, întrucât reprezintă una din
modalităţile de pregătire a tinerilor pentru integrarea cu succes
într-o societate caracterizată prin multe idei şi opinii care se
cer a fi susţinute cu argumente pertinente şi comunicate într-o
manieră democratică.

BIBLIOGRAFIE:

1. ,, Gândirea critică :metode active de predare – învăţare
’’, coordonator Ioan Scheau, Ed. Dacia, Cluj –Napoca, 2004
2. ,, Proiecte didactice pentru promovarea gândirii critice ’’,
coordonator Maria Kovacs, Studium, Cluj – Napoca, 2007
3. ,, Formarea şi dezvoltarea gândirii critice ’’, Casa
Corpului Didactic, Deva, 2009.