Dezvoltarea gândirii critice la elevi

Dezvoltarea gândirii critice la elevi
"Întâmplarea nu ajuta decât o minte pregatita" - spunea Pasteur - "căci o minte nepregătită nu vede mâna pe care o întinde întâmplarea" completeaza Fleming. Întâmplarile acestea presupun inteligența, imaginație, dorinta de "a ști", spirit creator, flexibilitate, perseverența.
Noua orientare a învatamântului românesc urmareste dezvoltarea gândirii critice a elevilor, prin folosirea metodelor si tehnicilor activ-participative noi: brainstormingul, tehnica ciorchinelui, metoda mozaic, metoda SINELG, jurnalul cu dubla intrare, cubul, cvintetul, etc.
M. Zlate considera gândirea critica un tip de gândire diferentiata dupa finalitate. Ea presupune verificarea, evaluarea si alegerea raspunsului potrivit pentru o sarcina data si respingerea argumentata a celorlalte variante de solutii. Alti autori (Moore, Mc Cannon) remarca faptul ca gândirea creatoare si gândirea critica sunt "doua fete ale aceleiasi melodii". Gândirea creatoare îsi dovedeste utilitatea si valoarea numai daca produsele ei sunt supuse unor analize si evaluari critice, cu scop de fundamentare si întemeiere rationala.
Exista mai multe tipuri de gândire; acestea nu sunt prin ele însele bune sau rele. Ele pot fi valorizate astfel în functie de context, de situatia-problema în care se afla persoana la un anumit moment dat si de felul cum aceasta o depaseste (o rezolva).
În realitate nu exista moduri de gândire pure, mai degraba se poate vorbi de existenta unor dominante ale gândirii oamenilor care contin elemente ale mai multor moduri de gândire.
Se poate observa deci, ca gândirea critica este o modalitate superioara de manifestare a gândirii, care sintetizeaza si integreaza aspecte si proceduri ale celorlalte moduri de gândire.
"A gândi critic" înseamna a emite judecati proprii, a accepta parerile altora, a fi în stare sa privesti cu simtul raspunderii greselile tale si sa le poti corecta, a primi ajutorul altora, si a-l oferi celor care au nevoie de el.
Capacitatea de a gândi critic se dobândeste în timp, permitând elevilor sa se manifeste spontan, fara îngradire, ori de câte ori exista o situatie de învatare. Ei nu trebuie sa se simta stingheri, sa le fie teama de reactia celor din jur fata de parerile lor, sa aiba încredere în puterea lor de analiza, de reflectie.
De ce este nevoie de gândire critica? Poate pentru ca noi, dascalii, urmarim sa formam oameni cu putere de decizie, oameni cu simtul raspunderii, oameni cu idei proprii, oameni în adevaratul sens al cuvântului.
Formarea capacitatii / abilitatii de a gândi creativ si constructiv, eficient si critic presupune realizarea de catre elevi a progresului în mai multe planuri prin trecerea:
v de la reactii personale la idei sustinute în public cu argumente convingatoare;
v de la respectul fata de ideile altora la dobândirea încrederii în sine, în propriile idei bazate pe argumente;
v de la intuitiv la logic;
v de la o perspectiva, la mai multe perspective în abordarea unei probleme;
Lucrul cu elevii în clasa trebuie astfel realizat încât sa genereze un climat de încredere, care sa-i determine sa se implice în discutarea / dezbaterea unei idei interesante, în rezolvarea cu succes si eficienta a problemelor.
Elevii trebuie obisnuiti cu investigatia temeinica, cu dezbaterea autentica, cu gasirea unor raspunsuri adecvate la problemele cu care se confrunta.
Învatarea gândirii critice presupune respectarea anumitor conditii:
1. Crearea unor situatii de învatare, a unor ocazii în care elevii sa-si exerseze procesul gândirii critice si alocarea timpului necesar pentru aceasta.
2. Încurajarea elevilor sa gândeasca independent, "cu propriul cap", sa speculeze, sa reflecteze.
3. Acceptarea diversitatii de opinii si idei.
4. Implicarea activa a elevilor în realizarea învatarii prin confruntarea de idei, prin cooperare si colaborare, pentru a gasi solutii adecvate.
5. Convingerea elevilor ca nu risca sa fie ridiculizati pentru opiniile exprimate.
6. Încrederea în capacitatea fiecarui elev de a gândi critic.
7. Aprecierea pozitiva a gândirii critice manifestata în orice situatie.
Gândirea critica îi învata pe elevi sa-si emita si sa-si sustina propriile idei. Satisfactia noastra, a oamenilor de la catedra, nu consta în a vedea ca elevul a reprodus lectia citita, compunerea sau comentariul dictat "cuvânt cu cuvânt", ci în a-i pune în evidenta "talentul" de a-si realiza propriul rezumat, propria compunere. Elevul nu trebuie sa fie o masina de memorat, ci trebuie sa fie creator. Avem obligatia de a asigura atmosfera propice declansarii valului de idei personale, de a le da elevilor senzatia ca ei sunt adevaratii descoperitori ai "noului".
Solutiile problemelor supuse rezolvarii presupun colaborare si cooperare. Toti copiii, indiferent de dezvoltare intelectuala sau de vârsta, pot contribui la elucidarea situatiei necunoscute, spunându-si parerile. Ei trebuie învatati sa asculte si sa accepte. Numai astfel învatarea va fi eficienta, realizându-se obiectivele propuse. Iata de ce se pune atâta accent pe lucrul în echipa. Este necesar sa se înteleaga ca în cadrul dezbaterilor, al schimbului de opinii, nu se critica omul, ci ideea. Trebuie sa se expuna acordul sau dezaprobarea, indiferent de relatiile existente (de simpatie sau antipatie) între participantii la situatia de învatare.
Pentru aceasta e nevoie de un demers didactic adecvat, care consta în parcurgerea a trei etape, aflate în interdependenta: Evocarea (E) , Realizarea sensului (R) , Reflectia (R).
În masura în care, învatatorul, în activitatea de predare-învatare solicita gândirea elevilor prin punerea unor întrebari care se apropie tot mai mult de cele evaluative, el demonstreaza ca pune pret pe dezvoltarea gândirii critice.
Elevii învata treptat ca, pentru a dobândi valoare, cunostintele însusite trebuie supuse unei analize critice bazate pe interogare, pe punerea de întrebari adecvate, stimulative, care sa conduca la gasirea unor solutii pe masura acestora..
Noua modalitate de desfasurare a activitatii didactice asigura o mai buna corelare gândire - învatare, iar pe noi ne pune în situatia de a reflecta asupra raspunsului la întrebarea "Cum predam?". Lucrul pe grupe sau în perechi ar putea presupune activizarea doar a unor elevi, în timp ce altii asteapta doar sa copieze. Spiritul de echipa este însa foarte dezvoltat si nu de putine ori auzim comentarii de genul: "Doamna învatatoare, X asteapta sa scrie ce îi spunem noi. El nu contribuie cu nimic la rezolvarea problemei." Iata ca spiritul critic se manifesta.
Pentru desfasurarea unei activitati didactice eficiente, metodele detin rolul esential. Fara a mentine o clasificare artificiala între clasic / traditional si modern / actual, trebuie spus ca tendinta actuala este de a transforma si optimiza metodele de învatamânt în sensul sporirii eficientei lor educationale. Metodele bazate pe actiunea elevilor ( exercitiul, lucrarile de laborator, munca cu manualul, testul scris, conversatia, cooperarea, discutiile) ca si cele bazate pe gândire si limbaj interior ( lectura, scrierea/elaborarea unor eseuri, compozitii) se dovedesc a fi cele mai eficiente. Pe aceasta linie se înscriu si metodele si tehnicile de predare-învatare cu scopul dezvoltarii gândirii critice.
Predare-învatarea realizata în cadrul (ERR) pune accentul pe învatarea înteleasa ca rezolvare de probleme, promoveaza învatarea în cooperare.
Modelul de învatare pentru formarea si dezvoltarea gândirii critice, schimba în mod esential rolul si responsabilitatile învatatorului în clasa. Acesta devine din ce în ce mai mult organizatorul, conducatorul si facilitatorul procesului de învatare si gândire efectiva, cu participarea tuturor elevilor. De asemenea se reduce substantial timpul alocat cadrului didactic, în favoarea timpului repartizat activitatii independente, în grup, în perechi a elevilor, învatarea personala realizându-se mai profund si într-un timp mai scurt.