EDUCATIA INTERCULTURALA

EDUCATIA INTERCULTURALA
Prof.inv.prescolar: PopaAncuta
Gradinita “Aschiuta” Cluj-Napoca

Este un truism afirmatia ca societatea noastra actuala devine din ce in ce mai accentuat pluriculturala. Se stie, de asemenea, ca educatia este, in principal, o activitate de transmitere si difuzare a culturii. Gratie acesteia, cultura se propaga de la o generatie la alta, imbogatindu-se si diversificandu-se continuu. Spatiul existentei individuale, in acest sfarsit de secol, depaseste limitele traditionale ale ambiantei originare, de formare si socializare initiale. intalnirea si dialogul culturilor, in ciuda distantelor care le separa in timp si spatiu, sunt inevitabile si, in multe cazuri, problematice si complexe. Se pot astfel constata numeroase efecte disfunctionale precum esecul in adaptarea mutuala, ambiguitati identitare sau de comportament, refuzul si perceptia slaba a alteritatii.
Problema coexistentei diferitelor culturi in sanul aceleiasi societati este, dupa parerea multora, o sfidare destul de deconcertanta a prezentului si viitorului.
Cand un individ se situeaza intre doua culturi exista riscul aparitiei unui dezechilibru transcultural, din cauza ca apare o tensiune intre valorile specifice celor doua sisteme culturale; in acest tranzit cultural, individul risca sa se „rataceasca", deoarece valorile „vechi" nu sunt (inca) validate si confirmate in cultura noua, de insertie. Criteriile axiologice sunt prost reperate sau nu sunt identificate. Se pare ca e necesara o anumita perioada de timp, de acomodare, pentru discernerea sau descoperirea valorilor analoge ale „noii" culturi (sau valorile „de substitutie"), in vederea stabilirii unui referential valoric restructurat, din perspectiva caruia sa se poata descifra satisfacator noul spatiu spiritual.
Persoana care patrunde intr-un alt orizont cultural se va vedea confruntata cu un alt sistem de perceptie a realului, cu un ansamblu de viziuni culturale specifice asupra timpului si spatiului, cu un mod diferit de relationare cu altul. In situatia creata, trebuie sa se exploateze simbolurile comune, elementele culturale asemanatoare care fac o bresa si pot facilita „trecerea" dintr-o lume (cu valorile ei) in alta, mai bogata si mai permisiva la valori eterogene. Pentru intelegerea mutuala, este necesara o negociere a sistemului de referinte comune intre partenerii acestui schimb. Elementele comune se pot converti in suporturi pentru catalizarea procesului de integrare. In acest proces, „prima" identitate se va eroda (sau va intra) intro „a doua", pe cale de a se naste, dar care va fi integranta si mai larga. Este naiva transarea intre valori „rele" si „bune" in materie de cultura. Trebuie pastrate si exploatate contextual valorile „vechi", identice sau nonidentice cu cele ale culturii „gazda". Doar astfel individul se va „acorda" cu o multitudine de stimuli culturali, poate diferiti, dar importanti, asigurandu-se o receptare si o traire a diversitatii modalitatilor culturale din noul mediu. Este foarte plauzibila necesitatea restabilirii conjuncturale a unei alte ordini de prioritati axiologice. Dar este obligatorie acumularea si semnificarea tuturor valorilor neexperimentate inca, pentru imbogatirea spirituala a insului, ce este nevoit sa se indrepte spre alte orizonturi culturale.
Educatia interculturala constituie o optiune ideologica in societatile democratice si vizeaza pregatirea viitorilor cetateni in asa fel incat ei sa faca cea mai buna alegere si sa se orienteze in contextele multiplicarii sistemelor de valori. Adaptarea la mutatia si diversitatea culturala e necesara atat pentru „minoritati", cat si pentru „majoritari", in interactiunile prezente si viitoare. De altfel, demarcatia clasica intre majoritari si minoritari e tot mai dificil si periculos de realizat, in functie de multiple perspective de referinta, toti indivizii pot fi minoritari, racordandu-se la subcoduri culturale oarecum diferite
„Cine spune intercultural spune in mod necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului inter-: interactiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectiva. Spune, de asemenea, dand deplinul sens termenului cultura: recunoasterea valorilor, a modurilor de viata, a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza fiintele umane, indivizii sau societatile, in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii, recunoasterea importantei lor, identificarea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele registre ale aceleiasi culturi si intre diferite culturi" (Micheline Rey, 1984, p. 13).
Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta sociala sau economica etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de atomizare a culturilor. Abordarea interculturala, se arata intr-o lucrare editata de Consiliul Europei (Antonio Perotti, 1992), nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce cauta sa integreze in interogatia asupra spatiului educational datele psihologiei, antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei. Discursul asupra interculturalului isi extrage seva din perspectivele deschise de conexiunile disciplinare.
Educatia interculturala vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritul recunoasterii diferentelor" ce exista in interiorul aceleiasi societati si mai putin (sau deloc) o educatie pentru culturi diferite, ceea ce ar presupune staticism si o izolare a grupurilor.
Atitudinea interculturala faciliteaza aparitia unei sinteze de elemente comune, ca fundament al comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri culturale. Scoala, acceptand principii precum toleranta, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor, va exploata diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile generale ale umanitatii. Orice valoare locala autentica trebuie pastrata de cei ce aspira la apropierea de cultura mondiala. Valorile locale pot functiona, pentru cultura de origine, ca porti de intrare in perimetrul valorilor generale. Credem ca valorile particulare veritabile comporta o potentialitate si o disponibilitate funciara de deschidere catre valorile generale spre care tind fiintele umane. Abordarea interculturala refuza tentativa folclorica si caricaturala de apropiere a unei culturi, stigmatizarea sau ierarhizarea valorica a culturilor. In tarile in care fenomenul migratiei este o problema, interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a lupta impotriva intolerantei si xenofobiei. Aceasta perspectiva poate evita tendintele de dispret a unor culturi minoritare, dar deosebit de interesante pentru zestrea culturala a umanitatii. Interculturalismul este „un instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sociala, punand in practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti si, de aici, chiar dezvoltarea democratiei" (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990, p. 139).

BIBLIOGRAFIE:
Cucoş,C. (2000). Educaţia.Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iasi
Vrasmas,E., (1999). Educaţia copilului preşcolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti
Pierre Dasen,C., Perregaux, M., R., (1999). Educaţia interculturală, Editura Polirom