ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV

ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV

PROFESOR ÎNV.PRIMAR, FELCIUC EMILIA VICTORIA
LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORT FEROVIAR „ANGHEL SALIGNY„ SIMERIA
Jud.HUNEDOARA
„Analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe”(Herbert Gerjuooy, apud. A.Toffler, 1973, pag.402).
Gibbs (1992) dă o definiţie utilă a învăţării centrate pe elev. El afirmă că învăţarea centrată pe elev “oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu”. Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la: ceea ce se învaţă ,modul cum se învaţă şi de ce ; momentul când se învaţă.
O consecinţă importantă a acestei definiţii o reprezintă necesitatea ca elevii să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în contextul învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze învăţarea. Ei nu se mai pot baza pe faptul că profesorul ori persoana care predă la clasă le va spune ce, cum, unde şi când să gândească. Ei sunt cei care trebuie să înceapă să o facă.
Învăţarea centrată pe elev are multe avantaje: creşte motivaţia elevului pentru actul învăţării,el va fi conştient că poate influenţa în mod direct propriul proces de învăţare,creşte eficienţa învăţării pentru că învăţarea este activă,în al treilea rând şi poate cel mai important activitatea de învăţare capătă sens pentru că a stăpâni înseamnă a înţelege.
Nevoile si cerinţele elevilor “actori” pe scena educaţională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii didactice.
Metodele implică mult tact din partea dascălilor, deoarece trebuie să-şi adapteze stilul didactic în funcţie de tipul de elev: timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdator, pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecţia, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reţinerea, aprecierea, entuziasmul în concordanţă cu situaţia existentă.
Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:
Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor. Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor.
Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor. Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări care să îi implice.
Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor. Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată.
În învăţarea centrată pe elev, cadrul didactic exercită roluri cu mult mai nuanţate decât înainte, succesul la clasă depinde de competenţele sale de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Iată câteva din acestea:
Partener - care poate modifica ‘’scenariul’’lectiei , dacă o cere clasa ;
Animator- care iniţiază metode şi le explică elevilor, pregăteşte materialele didactice şi prezintă scopurile învăţării ;
Pedagog- care îşi ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi motivează să îşi prezinte propriul punct de vedere;
Scenograf, actor- care creează scenografia activităţii ;
Mediator- care rezolvă potenţialele conflicte ce pot apărea ;
Consilier- care îşi ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi motivează să îşi prezinte propriul punct de vedere.
Metodele centrate pe elev implicǎ individul în evaluarea eficacitǎţii procesului de învǎţare şi în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Este adevǎrat cǎ acela care învaţǎ trebuie sǎ îşi construiascǎ cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi cǎ nimeni nu poate face acest lucru în locul sǎu. Dar, nu este mai puţin adevǎrat cǎ aceastǎ construcţie personalǎ este favorizatǎ de interacţiunea cu alţii care la rândul lor învaţǎ. Adevǎrata învǎţare este aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi. Ea este interactivǎ.
Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celǎlalt pentru realizarea rezultatului urmǎrit aratǎ cǎ elevii se implicǎ mai mult în învǎţare decât în abordǎrile frontale şi individuale, cǎ, odatǎ implicaţi, ei îşi manifestǎ dorinţa de a împǎrtǎşi celorlalţi ceea ce experimenteazǎ, cǎ elevii acced la înţelegerea profundǎ atunci când au oportunitatea de a explica şi chiar de a preda celorlalţi colegi ceea ce au invǎţat.
Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic/kinetic).Ele solicită participarea activă a elevilor la învăţare. Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţǎ. Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în cazul lor.
Strategii de predare în vederea învăţării active:
Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care trebuie legată de ceea ce elevul ştie deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, legate de viaţa reală. Ele nu trebuie să implice doar repetarea unor lucruri, deoarece acest lucru duce la învăţarea “de suprafaţă” şi nu la învăţarea “de profunzime”. Trebuie sǎ utilizǎm în procesul instructiv – educativ:
I. Metode care necesită o pregătire sumara şi puţine resurse : predare prin întrebări, bulgăre de zăpadă, brainstorming;
II. Metode care implică materiale (fotocopii sau cartonaşe) ce se distribuie elevilor : învăţare cooperantă, întrebări pe baza textului, transformare, explicaţiile elevilor, hărţi/diagrame/desene, rezumatul;
III. Activitǎţi care necesită puţin mai multă pregătire; se începe cu cele mai uşoare: prezentările elevului, predare de către elevi, întrebari “bulgăre de zăpadă’’, învăţarea individuală, comparaţie şi contrast, “predarea prin întrebări” sau descoperirea sub îndrumare, utilizarea lucrului în grup, care solicită elevilor să discute materia învăţată, astfel încât să colegii să se verifice între ei şi să înveţe unii de la alţii.
Metodele care pot fi folosite în predarea centratǎ pe elev sunt:
PRELEGEREA – cea mai frecventă alegere într-o abordare didactică tradiţională. În acest sens este tipică imaginea profesorului la catedră care vorbeşte elevilor care stau cuminţi în bancă. Cu puţină bunăvoinţă, prelegerea poate fi recondiţionată şi introdusă într-un demers didactic modern, centrat pe achiziţiile elevului. Astfel, dascălul trebuie să se preocupe de: stimularea interesului elevilor prin: prezentarea unei probleme pe care se focalizează prezentarea; lansarea unei întrebări incitante; folosirea de exemple şi analogii pe parcursul prezentării; oferirea de imagini grafice şi alte materiale ilustrative; implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii: pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse propoziţii enunţate.
Text suport: Mircea cel Bătrân ( 1386 - 1418)
- Se trezeşte interesul elevilor prin începerea prelegerii cu prezentarea pe scurt a lecturii ,, Condeiele lui Vodă”, după Dumitru Almaş. Se poate folosi şi o imagine captivantă, în strânsă legătură cu ceea ce urmează a fi predat prin intermediul prelegerii.
- Pe parcursul prezentării, pentru aprofundarea înţelegerii elevilor, se cere acestora să analizeze imaginile din manual (localizarea Ţării Româneşti pe hartă, portretul domnitorului, imaginea Mănăstirii Cozia). -Se implică elevii în timpul prelegerii, cerându-le să localizeze pe hartă localităţile Târgovişte,Rovine şi să descrie lupta de la Rovine, pe baza citatului din carte şi a poeziei ,, Scrisoarea III”, de Mihai Eminescu.
-Se evită formularea unor concluzii la sfârşit şi se solicită elevilor rezolvarea următoarelor sarcini:
a) Cum explici izbânda de la Rovine a micii oştiri conduse de Mircea cel Bătrân împotriva armatei otomane?
b) Completează:
Mircea cel Bătrân a fost Domn al ....................
Principalele lupte cu turcii: ...............................
Ctitorii: ............................
BRAINSTORMING (asaltul de idei) – reprezintă formularea a cât mai multor idei ca răspuns la o situaţie enunţată.O asemenea activitate presupune o serie de avantaje: Implicarea activă a tuturor participanţilor. Exersarea creativităţii şi a unor atitudini deschise la nivelul grupului. Dezvoltarea relaţiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia.
Text suport: ,, Copilăria de ieri şi de azi”
Fiind două aspecte cuprinse în titlul temei, se împarte clasa în două grupe:
- grupa 1 – Copilăria de ieri;
- grupa 2 – Copilăria de azi.
Sarcina: Exprimarea în sarcini scurte şi concrete a tuturor ideilor în legătură cu tema dată.
În continuare se parcurg următoarele etape:
• Se scriu toate ideile pe o coală mare de hârtie;
• Pauză de zece minute pentru aşezarea ideilor;
• Se reiau ideile emise, pe rând, şi se grupează pe categorii sau cuvinte cheie;
• Se analizează critic, se evaluează, se argumentează şi se contraargumentează ideile emise anterior, la nivelul grupurilor;
• Se afişează ideile rezultate sub formă de propoziţii.
CUBUL– Metoda presupune explorarea unui subiect din mai multe perspective. Sunt recomandate următoarele etape: Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează. Anunţarea temei. Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de pe feţele cubului. Descrie (culorile, formele). Compară(asemǎnǎri, diferenţe). Analizează (din ce este făcu)t. Asociază (la ce te îndeamnă să te gândeşti?) Aplică (la ce poate fi folosit) Argumentează (pro sau contra şi enumeră motivele care vin în sprijinul afirmaţiei tale). Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe. Afişarea formei finale pe tablă.
Text suport: ,, Dacia în timpul stăpânirii romane”
• Descrie: organizarea Daciei în timpul stăpânirii romane
• Compară: ca mod de viaţă, prin ce se aseamănă dacii şi romanii?
• Asociază: cunoscând procesul de romanizare al dacilor,la ce te gândeşti?
• Analizează: de ce crezi că în alte provincii romane nu s-a produs o rapidă romanizare, aşa cum s-a întâmplat în Dacia?
• Aplică: cum explici organizarea Daciei unui elev de clasa a III-a?
• Argumentează: cucerirea Daciei de către romani şi romanizarea acesteia a fost un lucru bun? De ce da? De ce nu?
Se împarte clasa în şase grupuri de câte patru elevi şi se stabileşte rolul fiecărui membru din grup:
- cititorul – rostogoleşte cubul şi anunţă grupului cerinţa înscrisă pe faţa de deasupra;
- ascultătorul activ/cercetaşul – repetă sarcina, o reformulează pentru a fi înţeleasă de fiecare membru al grupului, adresează întrebări învăţătorului dacă este cazul;
- interogatorul – solicită idei legate de modul de rezolvare a sarcinii de la membrii grupului;
- rezumatorul - va fi ,, raportorul grupului”, va trage concluziile, le va nota şi le va comunica întregii clase.
Se va insista pe formularea unor răspunsuri reprezentative pentru grup şi nu individual. Metoda poate fi folosită şi ca joc concurs între grupuri.
BIBLIOGRAFIE:
1. BREBEN, S., GONGEA, E., RUIU, G., FULGA M., Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova, 2002.
2. CERGHIT, I., Metode de învăţământ, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
3. CUCOŞ, C., Pedagogie, ediţia a II-a, Iaşi, Editura Polirom, 2002.
4. LEONTE ,R., STANCIU, M. ,, Strategii activ – participative de predare-învăţare în ciclul primar”, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău, 2004;
5. PǍCURARI, O., (coord.), Strategii didactice inovative, Editura Sigma, Bucureşti, 2003.