ÎNVĂŢAREA TIMPURIE- PRIMA TREAPTĂ ÎN DEZVOLTAREA CARACTERULUI ŞI A PERSONALITĂŢII VIITORILOR TINERI

Ce ne face fiinţe inteligente, ingenioase, creative şi flexibile? Mintea noastră este sursa de energie pentru tot ceea ce gândim şi facem, însă fiecare minte este diferită, modelată nu numai pentru genele pe care le moştenim, ci într-un mod hotărâtor de cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile pe care le dobândim când suntem foarte tineri. Chiar de la bun început, nou-născuţii sunt pregătiţi şi nerăbdători să înveţe. Dar până la începerea şcolii, câţiva ani mai târziu, mulţi îşi vor fi pierdut deja entuziasmul atotcuprinzător pentru învăţat şi nu vor mai fi dornici să-şi extindă la maxim aria competenţelor în beneficiul lor. Prin urmare, ce putem face ca să dezvoltăm competenţele copilului nostru? Cum îi putem îmbunătăţi motivaţia, concentrarea şi inteligenţa? Cum învăţăm cu toţii să memorăm? Şi să citim, să facem calcule, să ne bucurăm de muzică şi de arte? Cum ne ajută sau ne împiedică stilul nostru de învăţare? Cum ne afectează sentimentele ce învăţăm şi dacă învăţăm? După părerea mea, educaţia primită în şcoală are un rol extrem de important în devenirea ulterioară a tinerilor, deoarece aceasta modelează caracterul elevilor.
Educaţia timpurie a fost mereu esenţială dar acum pare puţin mai complicată decât a fost vreodată. Trăim într-o societate care solicită flexibilitate nelimitată şi calificări mai înalte ca niciodată, în care competenţele pe care le învăţăm astăzi nu ne vor fi neapărat suficiente pentru ziua de mâine. Viteza şi nivelul procesării informaţiilor, tensiunea competiţiei şi frecvenţa deciziilor sunt în creştere. Pentru a face faţă acestor schimbări trebuie să ne echipăm copiii cu mult mai multe competenţe decât am avut nevoie majoritatea dintre noi în trecut, precum şi capacitatea şi încrederea de atrăi o viaţă învăţând încontinuu cu entuziasm. Exact cum un creier activ la un adult reprezintă cea mai bună apărare în faţa ravagiilor bătrâneţii, tot aşa un creier activ la un copil este cea mai bună garanţie a inteligenţei viitoare. Începând cu nou născuţii care au foarte puţine cunoştinţe dar au competenţe latente importante, aflăm despre tehnicile fundamentale pe care copiii trebuie să le stăpânescă pentru a învăţa eficient: imitare, încercare şi eroare, asociere, limbaj, deducţie şi inducţie. Motivaţia este impulsul care îi determină pe copii să treacă la fapte. Încrederea în sine, rezistenţa, concentrarea şi folosirea strategică a recompensei îi vor face pe copiii noştri dornici să înveţe şi capabili să se adapteze la experienţe noi. Copiii gândesc altfel decât adulţii dintr-un motiv foarte întemeiat. Copiii sunt logicienii supremi , dar nu cunosc încă realităţile vieţii , prin urmare deducţiile lor sunt adesea amuzante. Ei îşi creează propriul univers folosind limbajul, matematica, arta , muzica şi creativitatea. De asemenea îşi petrec o mare parte din viaţă într-o instituţie rigidă, care îi va educa, îi va inspira şi uneori îi va nemulţumi. Este şcoala şi este importantă.
Educaţia timpurie încorporează ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar pentru reuşita educaional a copilului e necesar să fie antrenaţi toţi agenţii cu influenţe asupra copilului, pornind de la familie, instituţii de educaţie până la comunitate.În această perioadă educaţia este un proces holist, care se centrează atât pe dezvoltarea fizică, cât şi pe cea cognitivă, socio-emoţională şi constă înactiviti şi experienţe care influenţează dezvoltarea plenară a copilului.
Grădiniţa este o lume nouă, derutantă. Copilul trebuie să-şi iubească educatorii dacă vrem să iubească şi şcoala, iar acest lucru este foarte probabil să se întâmple dacă viaţa de acasă l-a pregătit. Mersul la şcoală de la cinci sau de la şase ani poate avea un impact negativ puternic dacă viaţa de acasă nu este foarte organizată. Aici intervine grădiniţa. Grădiniţa este o etapă intermediară de care pot profita copiii între trei şi cinci ani. Făcută aşa cum trebuie, combinaţia dintre educaţia bună de acasă şi o grădiniţă minunată este un punct special de plecare. Copiii care au parte de amândouă se vor descurca foarte bine la şcoală şi zece ani mai târziu şi este puţin probabil să se oprească. . Puterea mediului familial de învăţare se bazează pe câteva lucruri importante pe care părinţii le pot face pentru copiii lor: un program regulat de somn, reguli pentru privitul la televizor, timp de joacă împreună cu prietenii acasă sau în parc, ieşiri precum cele la cumpărături împreună cu părinţii, vizite în casele rudelor şi ale prietenilor, servirea mesei împreună cu familia, timp de citit cu voce tare şi de studiat cărţi, vizite la bibliotecă, muzee şi parcuri, spaţiu de joac şi de discuţi despre litere şi numere, ocazii să picteze şi să deseneze acasă, responsabilităţi peentru a face acasă treburi potrivite lor, ajutor ca să-şi facă prieteni şi să-i trateze pe ceilalţi cu respect. Modul ideal pentru cele enumerate mai sus ar trebui făcute de-a lungul timpului. Copiii care merg la grădiniţă au în general parte de un start mai bun. La grădiniţă, încrederea în sine şi motivaţia pe care părintele le-a cultivat acasă, îl duc foarte departe. Nu este nevoie ca un copil să înveţe să citească sau să calculeze înainte de şcoală însă dragostea de cărţi şi simpţul numerelor îl vor ajuta enorm să se adapteze vieţii şcolare. Alimentându-le imaginaţia, extinzându-le limbajul şi făcându-i să conştientizeze numerele îi vom ajuta în tranziţia spre şcoală.
Pentru copil, nicio perioadă nu va conta mai mult in viata ca primii ani.De aceea,e necesar ca, in calitate de educatori si parinti,sa oferim copilului toata dragostea,atentia si priceperea noastra pentru a se dezvolta in mod echilibrat si fericit.Urmarind evolutia copilului in toate domeniile dezvoltarii sale(fizica,psihica sau sociala),putem sa intervenim in mod eficient si la timp pentru a rezolva numeroasele probleme care se ivesc pe parcursul cresterii sale.
Educatia timpurie este o necesitate deoarece pana la 3 ani copilul poseda disponibilitatea unor progrese enorme in ceea ce priveste capacitatea sa mentala,sociala si emotionala.Incepe sa fie constient de propria persoana, doreste sa se impuna tot mai autonom si-si descopera propriul eu.Aceasta perioada este dificila,copilul opunandu-se deseori adultului, vrand sa testeze limitele, sa stie pana unde,, poate merge”si, de multe ori chiar,incearca,,sa mearga” mai departe decat poate ori decat i se permite,incercand tot mai des sa-si impuna vointa.Copilul va progresa privind controlul emotiilor,iar frecventa starilor de agitatie sau de opozitie va scadea, daca adultii vor trata problema cu multa rabdare si consecventa.
Necesitatea educatiei timpurii de la cele mai fragede varste este evidenta.Adultul trbuie sa se mentina ,,pe pozitie”,bland,amabil,dar ferm,fara a face economie de dezmierdari si incurajari.Copilul trebuie lasat ,,sa faca singur”,de fiecare data cand este posibil,ceea ce doreste;are nevoie de o relativa libertate in explorarile sale,dar si de protectie fata de pericolele pe care inca nu le intuieste.Siguranta este data de o viata regulata si de obiceiuri care sa-i faca placere.Pentru realizarea unei educaţii centrate pe copil, metodologia se bazeaz pe o reţea teoretică solidă, pe practici pedagogice de succes pe plan mondial.
Copiii îşi construiesc structuri mentale care iau naştere prin interiorizarea acţiunilor cu obiectele. Dezvoltarea şi învăţarea sunt constante, reciproce între procesul de asimilare şi adaptare. Prin asimilare corelează obiectul cu schema deja existentă, prin adaptare îşi modifică schema conform obiectului. Cunoaşterea noului activează procesul de asimilare şi acomodare, iar înţelegerea se produce doar atunci când aceste procese se afl în echilibru. Piaget a demonstrat rolul activ al copilului în explorarea mediului în care trăieşte, în dezvoltarea sa cognitivă şi morală. Copilul se străduieşte să găsească explicaţie evenimentelor şi lumii din jurul lui iar adultul are sarcina de a-i crea oportuniti pentru cercetare şi explorare, să-i asigure suport emoţional, securitate şi să încurajeze cunoaşterea.
Învăţarea în primii doi ani este senzorială, are loc pe etape, structurile mentale se formează prin interacţiunea copilului cu mediul. Ulterior informaţiile dobândite prin explorare sunt utilizate în aciuni, stabilind raporturi între obiecte, fiine, evenimente, fenomene.
După Erikson: - dezvoltarea e un proces de integrare a factorilor biologici individuali cu factorii de educaţie şi cei socio-culturali; - potenţialul de dezvoltare al individului capătă împlinire pe tot parcursul existenţei, omul traversează 8 stadii polare; - individul traversează crize de dezvoltare în urma cărora acumulează noi achiziţii, anumite calităţi. - Stadiile sunt consecutive, au o anumit structur şi se soldează cu un produs psihologic pozitiv sau negativ ce marchează dezvoltarea ulterioarăa personalităţii.
În primul an de viaţă a existat relaţia bipolară încredere-neîncredere ce poate avea ca achiziţie încrederea în adulţi. De la 1 la 3 ani → autonomie / emancipare – dependenţa / îndoială şi generează autocontrolul; Între 4 şi 5 ani → dorinţa de a afla ce fel de persoană va fi – sentimentul vinovăţiei generează sentimentul de responsabilitate. Între 6 şi 11 ani → constituirea iniţiativei – sentimentul de inferioritate conduce spre sentimentul competenţei. Între 12 şi 18 ani → conştientizarea identităţii Eu-lui – confuzia rolurilor, iar ca produs – fidelitate, loialitate.
În concluzie iată ce putem face pentru copiii noştri pentru ca ei să înţeleagă ce vrem de la ei atunci când vine vorba de educaţie: trebuie să le explicăm ce valoare mare acordăm educaţiei şi cât de siguri suntem că şcoala sau grădiniţa le va plăcea deşi vor exista şi bune şi rele. Să citim împreună cu ei , să ne jucăm împreună cu ei , să ne asigurăm că au suficient timp să facă tot ce îşi doresc. Temele pentru acasă trebuie văzute de către copil ca o oportunitate minunată de a-şi asuma responsabilitatea. Să-i lăsăm să-şi organizeze singuri programul şi sp-şi facă singuri temele. Să nu preluăm controlul şi să nu-i monitorizăm îndeaproapte deoarece temele sunt legate de relaţia pe care o au cu învăţătorul nu cu părinţii. Vârsta de şapte ani este un moment grozav de a începe să-şi facă temele deoarece este vremea la care majoritatea copiilor sunt nerăbdători să mulţumească. Trebuie să avem încredere în copiii noştr deoarece aceasta este extrem de benefică mai ales când lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. Copilul este cel mai bun profesor al său, deja un mare logician, matematician, lingvist, pictor, sportiv. Motivaţia susţine învăţarea, memoria o reţine, gândirea o foloseşte în final copilul obţinând tot ce e mai bun de la şcoală. Lucrurile pe care copiii le învaţă în primii ani de viaţă îi vor influenţa pentru tot restul vieţii şi joacă un rol crucial în călătoria care îi transformă în adulţi de nădejde şi succes.

BIBLIOGRAFIE:

Angela Pasca -2006 ,,Educatia timpurie intre necessitate si oportunitate”;Revista
Învăţământului Preşcolar.
Elena Tipa 2006 - “Necesitatea abordarii parteneriatului educaţional în grădiniţă »
Revista Învăţământului Preşcolar.
C.E.D.P. Step by Step – Romania - ,,Educaţia centrata pe copil / 0-3 ani”.
Adina Glava, Maria Pocol, Lenuţa Tătaru, 2009, Educaţia timpurie: Ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preşcolar, Ed. Paralela 45
Dr. Tessa Livingstone, 2009, Copilul vremurilor noastre- Cum să valorifici potenţialul maxim al copilului tău, Bucureşti: Didactica Publishing House