JOCUL DIDACTIC

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa si creativitatea elevului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivaţie intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.
Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, aşteptarea vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor probleme, stimulând
puterea de investigaţii şi cointeresarea continuă. Jocul este foarte important, sub variatele sale forme, în dezvoltarea copilului. Jocul are o valoare funcţională ce rezidă în faptul că el transpune simbolic copilul în rolurile adultului. De aici decurge importanţa îmbogăţirii impresiilor copiilor
despre viaţa şi activitatea oamenilor dintr-o sferă largă de domenii profesionale, accesibile înţelegerii lor.
Copilul se joacă de-a ceea ce a văzut sau a auzit. Modelele de urmat pe care el le transpune în joc izvorăsc din realitatea apropiată, din viaţa şi activitatea adulţilor din preajma lui. Pe această cale îşi asimilează semnificaţia socială a rolurilor care îl aşteaptă în viaţă. Datorită conţinutului
şi modului de desfăşurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi elementare şi de muncă organizată. Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activităţile ce se desfăşoară.
Jocurile didactice sunt un mijloc foarte important şi pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenţă, a disciplinei conştiente, a spiritului colectiv şi a altor calităţi de voinţă şi de caracter. Copiii învaţă să
se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze nepărtinitor succesele altora. Aşadar, jocurile didactice exercită o influenţă pozitivă asupra întregii
personalităţi a copilului.
Marea varietate a jocurilor didactice practicate în şcoală a impus necesitatea clasificării lor. Există mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice, unul din criterii fiind după scopul educaţional urmărit: jocuri de mişcare (jocuri motrice) - care urmăresc dezvoltarea calităţilor, priceperilor şi
deprinderilor motrice şi jocuri ce vizează dezvoltarea psihică (jocuri senzoriale şi jocuri intelectuale) . Jocurile senzoriale vizează, în principal, dezvoltarea sensibilităţii auditive, vizuale, gustativ – olfactive, tactile şi chinestezice. Jocurile intelectuale vizează îmbogăţirea cunoştinţelor (dezvoltare cognitivă), dezvoltarea capacităţii de comunicare orală sau scrisă, exersarea pronunţiei corecte,
stimularea atenţiei şi orientării spaţiale, dezvoltarea memoriei şi a gândirii, dezvoltarea perspicacităţii; dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii, stimularea inhibiţiei voluntare
şi a capacităţii de autocontrol.
Dintre jocurile didactice folosite pentru dezvoltarea creativităţii, mai jos sunt descrise câteva folosite la nivel gimnazial:
A) Ştafeta povestirii – dintr-un coşuleţ în care sunt amestecate diferite bileţele fiecare elev va extrage un cartonaş pe care se află scris un număr. Cel care are numărul 1 începe să creeze o povestire pe care o va întrerupe după doua-trei enunţuri, ultimul cuvânt fiind şi, atunci, apoi, dar sau când. Povestirea este continuată de copilul care are numărul 2 şi aşa mai departe. Nimeni nu poate şti dinainte modul în care va evolua povestea, dar participanţii pot introduce cuvinte cum ar fi
deodată, imediat, surprinzător ş.a.m.d. pentru a schimba firul povestirii.Toţi copiii din clasă au ocazia să creeze, să-şi imagineze continuarea acţiunii, punându-şi astfel în valoare potenţialul creator. Se poate sugera copiilor să orienteze povestirea spre o anumită latură: comică sau tristă, fantastică sau realistă etc.
B) Salata de poveşti – combinarea unui personaj dintr-o lectură cu un alt personaj dintr-o altă lectură, combinarea mai multor poveşti într-una singură etc. E un joc de combinare deosebit de
distractiv şi de eficient pentru dezvoltarea independenţei şi originalităţii gândirii elevilor. Se pot combina unele cuvinte pentru a obţine o poveste, sau unele propoziţii aparent fără nici o legătură în aşa fel încât să formeze un text etc.
C) Ghiceşte urmarea – constă în audierea unei poveşti care este întreruptă la un moment dat de clinchetul unui clopoţel. Copiii trebuie să-şi imagineze întâmplările, continuând povestea. Acest joc, pe lângă faptul că dezvoltă imaginaţia elevilor, activizează şi gândirea acestora, îi oferă supleţe
şi mobilitate, dezvoltă atenţia şi perspicacitatea. De asemenea este eficient în formarea deprinderilor elevilor de a asculta.
D) Jocul cuvintelor magice – este un joc care îi pune pe elevi în diferite situaţii de a descoperi şi a crea propriile adevăruri. Cuvintele magice provoacă gândirea critică, interesul pentru rezolvarea problemelor, iamginaţia, cinstea şi responsabilitatea, elemente ce trebuie să devină esenţa
educaţiei pentru elevii noştri. Aceştia vor fi aşezaţi în cerc sau în semicerc, pe scaune. În centru se află o cutie cu cartonaşe, pe fiecare cartonaş fiind scris un cuvânt: hărnicie, ajutor, respect, credinţă etc. Elevul ia din cutie câte un cartonaş, îl citeşte, se gândeşte câteva momente, apoi începe să discute despre sensul cuvântului, despre ceea ce îi sugerează. Este un joc care stimulează gândirea, creativitatea verbală, răspunzând şi nevoii elevului de a-şi exteriorize observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber, fără complexe sau teama de a greşi, anulându-se timiditatea.
E) Interviu cu un personaj – este un joc agreat de elevi. Un elev este reporterul, iar altul este un personaj dintr-o povestire. Se poartă o discuţie imaginară, în care se combină elemente din
poveste cu elemente din realitate.
F) Ce s-ar întâmpla dacă… – Tehnica « ipotezelor false » ia forma întrebării Ce s-ar întâmpla dacă… ? care se formulează astfel : se stabileşte subiectul şi se adaugă un predicat la întâmplare. Unirea lor va realiza ipoteza de lucru. De exemplu : Ce s-ar întâmpla dacă Apolodor/ Fram ar bate la uşa ta, cerându-ţi un ceai ?
G) Cuvântul misterios Profesorul scrie pe un post-it un cuvânt/ un concept operaţional ce are legătură cu lecţia predată anterior la clasă. Un elev voluntar vine în faţa clasei şi, aflând care este cuvântul, formulează întrebări pentru colegi pentru a primi drept răspuns, cuvântul scris pe post-it.
Profesorul scrie cuvântul ghicit pe tablă. Elevul care a răspuns corect vine în faţă şi primeşte un alt post-it şi formulează o întrebare al cărui răspuns să fie cuvântul notat pe post-it, ş. m. d. Astfel se recapitulează noţiunile învăţate. Se poate aplica şi pentru o operă literară epică, pentru descifrarea
textului sau pentru caracterizarea personajului.
H) Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi - Fiecare elev trebuie să aleagă un obiect din clasă sau dintre lucrurile personale pe care să-l studieze şi să inventeze o poveste despre el. Povestea nu trebuie să fie tipică, ea trebuie să scoată în evidentă o nouă folosintă pentru respectivul obiect. Ex: Cu toate că acesta pare că este un pieptăn, de fapt este o perie de dinţi pentru un uriaş. Ea este un exponat de muzeu deoarece nu mai există uriaşi în lume. Astăzi mai există doar câteva perii de dinti din acest fel.
Pentru dezvoltarea creativităţii, se pot folosi următoarele exerciţii ce pot fi adaptate:
- Concepeţi trei fraze neconvenţionale pe care un profesor le poate utiliza la începutul orei în clasă pentru a crea o atmosferă agreabilă.
- Construiţi o relatare de o pagină pe tema „Ce visează câinele meu despre mine?”.
- Cum vă imaginaţi oamenii în 2200?
- Enumeraţi câteva întrebuinţări neobişnuite pentru o portocală/ pentru un bulgăre de zăpadă.
- Ce jocuri aţi imagina în timpul recreaţiilor pentru elevii din liceu?
- Cum am putea opri timpul în loc?
- Imaginaţi un dialog umoristic între un campion la alergări şi linia de sosire.
- Alcătuiţi o poveste cu următoarele cuvinte alese spontan: uriaş, furnici, copilărie, şocant, barcă.
- Sugeraţi cel puţin trei idei pentru a face mai agreabilă sala de clasă unde învăţaţi.
- Enumeraţi cât mai multe invenţii inutile. (ex. pastă de dinţi pentru hipopotami, ochelari de soare pentru cârtiţe etc.)
- Enumeraţi cât mai multe imposibilităţi. (ex. Să vorbeşti cu tine le telefon. Să dai cu capul de-o planetă.)
- Concepeţi două scrisori imaginare pe care le-aţi adresa una lui Sisif şi alta Sfinxului egiptean.
Jocurile de spargere a gheţii cuprind o serie de activităţi activ-participative care au drept scop realizarea unui climat pozitiv şi optim în vederea desfăşurării activităţii propuse. În acelaşi timp, au şi rolul de a încuraja implicarea participanţilor, de a interacţiona şi de a se cunoaşte reciproc
în contexte diferite. Imaginaţia cadrului didactic poate genera jocuri de spargere a gheţii, dintre cele mai ingenioase. Gama acestui tip de jocuri este foarte variată:
- Cartea de vizită - se distribuie fiecărui elev creioane şi cartoane colorate. Se cere elevilor să deseneze un simbol, o imagine care îi carcaterizează. Fiecare arată colegilor imaginea reprezentată, explicând de ce a ales acel simbol.
- Cine sunt eu? - fiecare elev trebuie să se prezinte cu ajutorul a patru cuvinte prin intermediul cărora să reliefeze caracteristicile dominante ale propriei persoane-aspecte pozitive şi/ sau negative. (calm, sincer, impulsiv, prietenos, etc)
- Cadoul – profesorul împarte cartonaşe colorate, pe care fiecare elev va trebui să scrie un compliment unui coleg, notând şi numele acestuia. Profesorul sau un elev desemnat strânge
cartonaşele şi împarte cadourile, aşezând cadoul pe masa destinatarului.
- Zarurile însufleţite - Copiii sunt împărţiţi în grupe de câte şase şi fiecare grupă stă în jurul unei mese, primind un zar şi cartonaşe pe care sunt scrise şase emoţii diferite, fiecare număr însemnând o emoţie/un sentiment diferit(ă): 1= ură, 2= tristeţe, 3= teamă, 4= bucurie, 5= dragoste, 6= surpriză. Fiecare membru aruncă zarul şi în funcţie de numărul căzut el/ea împărtăşeşte celorlalţi când a simţit ultima oară acel sentiment.
- Visul - Toţi stau în cerc, fiecare trebuie să se prezinte, oferind date despre aspiraţiile lui de viaţă.
- Din fericire / Din nefericire - Acest joc se joacă în perechi, eventual aşezaţi cu toţii în cerc. Primul jucător începe povestirea cu: „Din fericire, când m-am trezit azi dimineaţă era frumos...”. Al doilea continuă „Din nefericire, liniştea gândurilor mi-a fost tulburată de...”. ş.m.d.
- Jocul numelui - Fiecare trebuie să-şi spună prenumele şi un adjectiv care îl reprezintă şi începe cu aceeaşi literă ca şi prenumele lor (Ex. Sunt Cristina cea curioasă pentru că îmi place
să cunosc multe lucruri. Exerciţiul are în vedere optimizarea cunoaşterii de sine şi/sau a celorlalţi, identificarea propriilor trăsături de personalitate).
- Lampa magică – Elevii sunt invitaţi să-şi imagineze ca pe masă, în faţa lor se află o lampă magică şi, surpriză!!!, din lampă apare un duh fermecat. Duhul va poate îndeplini maxim trei dorinţe. Aveţi posibilitatea să faceţi trei schimbări la şcoală sau acasă. De exemplu: te poţi schimba pe tine,
profesorii, dirigintele, directorul şcolii, colegii, şcoala, notele din catalog, părinţii, fraţii, camera ta etc. Pentru fiecare dorinţă, elevul va aduce un argument (De ce doreşte acea schimbare?)
- Îmi place de mine atunci când… - Fiecare membru al grupului va spune ce îi place cel mai mult la propria persoana. Este foarte important ca propoziţia de început să fie: „Îmi place cel mai
mult de mine atunci când…”. Practic, participanţii vor completa această afirmaţie cu ceea ce li se potriveşte. Este recomandat ca profesorul să ofere un exemplu.
Jocurile de rol se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene etc. iar, prin practicarea lor,elevii devin actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc. Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv şi afectiv, iar interacţiunile dintre participanţi permit autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor.
Procesul literar este un joc de rol cu caracter general. Are la bază dezbaterea de pe poziţii extreme, acuzare-apărare, a unor aspecte problematice dintr-o operă literară, folosind elemente de procedură şi de limbaj specifice universului administrativ-juridic. El se poate realiza, fie pe baza unei dramatizări elaborate de un profesionist al condeiului şi atunci punerea în scenă se face după toate regulile montării unui spectacol de teatru, fie pe baza unor alocuţiuni gândite şi
redactate de cei ce urmează să le rostească. Aceştia vor emite opinii personale cu privire la personajele incriminate, izvorâte din contactul direct cu opera literară, iar procedura juridică va
fi ajustată după necesitate şi posibilităţi. Procesul literar are un pronunţat caracter formativ. Elevii îşi pot exersa competenţele de analiză critică a unor fapte săvârşite de personaje, iau decizii juste, învaţă să se exprime corect şi să se familiarizeze cu termenii juridici, dau dovadă de originalitate în exprimarea opiniilor, manifestă receptivitate şi toleranţă faţă de interlocutori.
În concluzie, jocurile didactice dezvoltă gândirea creatoare, formează priceperi şi deprinderi de activitate independentă, de aceea ele trebuie să facă parte frecvent din strategiile didactice
de predare-învăţare folosite de cadrele didactice. Jocul didactic, dozat cu pricepere în ansamblul strategiei educationale, asigură un caracter atrăgător lecţiei, oferă dinamism, varietate, bună dispoziţie activităţii de învăţare, restabileşte echilibrul psiho-fizic al elevilor după un test sau o
lecţie epuizantă, furnizează motivaţie stimulatorie, fortifică energiile fizice şi intelectuale ale elevilor. „Participarea poate fi leagănul creativităţii, al afirmării, al realizării de
sine.” (I.Cerghit)