Jocul didactic matematic- principala formă de organizare a activitaților matematice eficiente în grădiniță

Mulți ani de observare a activităților matematice în
grădiniță, în calitate de metodist( 31), mi-au permis observarea
unui număr impresionant de activități desfășurate de multe
educatoare, în multe forme de organizare (ca jocuri didactice, pe
bază de exerciții, ca activități integrate) și mai ales
utilizând o mare varietate de strategii didactice.
Două lucruri mi se pare că am observat in tot acest timp. Primul
este faptul că între două activități pe același subiect,
utilizând aproximativ același material didactic, la aceeași
grupă întotdeauna este mai eficientă cea desfașurată sub forma
unui joc didactic.
Al doilea aspect ține de desfășurarea propriu zisa a
activității: între o activitate desfașurată parțial frontal,
în care copiii vin pe rand în față și desfașoară o activitate
de invațare în fața întregii grupe și una în care se invață
exclusiv individual, fiecare la masuța lui, realizând individual
propria experiență de invațare, a doua este mult mai eficientă.
Niciodată, în opinia mea, copilul de varstă preșcolara nu va
invăța la matematică uitându-se la alt copil, ci doar din
propria lui experiență cu obiectele.
S-ar putea crede că aspectele enunțate mai sus sunt truisme, că
învățământul românesc a depașit de mult acest stadiu, în
care ne mai puneam întrebări de acest tip, că avem deja mulți
ani de când lucrăm pe centre de interes, facem activități
integrate, incurajăm experiențele individuale si individualizate
de invațare ale copiilor și am depășit acest moment al
invățării în grup, în vechile forme de învățare stând pe
scăunele și uitându-ne la ceilalți.
Experiența mea însă contrazice aceste lucruri. Văd mult prea
des, din păcate, activități în care copiii trebuie să stea
cuminți și să vadă cum lucrează în fața grupei câte un
coleg. Aș putea crede că experiența mea nu este însa definitorie
pentru întregul sistem preșcolar românesc actual, dar văzând
în ultima vreme succesul extraordinar pe care îl au gradinițele
din sistemul Montessori, cele care au ca specific fundamental tocmai
plasarea copilului în centrul experienței de învățare
indidualizată, pe lângă multe altele, am senzația că
activitățile în care predomină lucrul frontal se întamplă în
multe grădinițe din România și nu doar local.
Aș vrea în continuare să aduc cateva argumente în sprijinul
ideilor de mai sus pentru a încerca sa determin o schimbare în
mentalitatea educatoarelor tinere, moderne care ne pregatesc
generațiile actuale la matematică (si nu numai) în grădinița de
copii.
Aș începe tocmai de la acest “ nu numai”. Nu cred că este
disciplină (poate doar cea de educație fizică) care să aibă un
rol atât de important în dezvoltarea copiilor ca și
activitățile matematice in gradiniță.
De calitatea acestor activități depinde toată construcția
logică a minții copiilor din toata viața lor ulterioară. De
modul în care se construiesc operațiile logice, numerația,
conceptualizarea celor câteva noțiuni matematice fundamentale,
introduse în grădiniță, depinde toată evoluția ulterioară a
dezvoltării cognitive a acestor copii. Fără șansa de a mai putea
schimba ceva după câțiva ani.
Fagașul pe care a fost construită mintea copiilor la această
vârstă este cel pe care vor merge toată viața lor. Și să mă
înțelegeti bine: nu mă refer la succesul lor școlar, acesta este
total neînsemnat dacă îl privim în raport cu capacitatea de
gandire logică pe tot parcursul vieții: în întreaga lor carieră
profesională și în cea personală.
De aici decurge și responsabilitatea enormă pe care o au
educatoarele în desfășurarea unor activități matematice de
calitate cu toți copiii, aceasta este foarte important, nu doar cu
cei care dovedesc interes pentru aprecierea cantitativă a lumii,
pentru invațare și pentru experiențe cât mai bogate de
cunoaștere.
De ce sunt importante jocurile didactice?
În primul rând pentru că jocurile didactice imprimă
activităţii un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc
varietate şi o stare bună de dispoziţie, de veselie, de bucurie,
de divertisment şi de destindere, ceea ce previne apariţia
monotoniei, a plictiselii şi a oboselii. În acest fel copiii,
indiferent de aptitudini, de nivelul de cunoștințe, profitând de
nivelul lor de vârstă pot fi antrenați în realizarea celor mai
grele sarcini și obiective de învațare fără ca măcar să
realizeze ce li se întâmplă. Cu o singură condiție: să fie
implicați direct, să aibă experiențe directe cu obiectele, să
participe efectiv la joc, nu pe rând, ci în fiecare moment al lui.
Este extrem de frustrant pentru un copil de această vârstă să
privească doar experiențele de invățare ale celorlalți fără
să poată participa direct la ele, chiar și pe grupe dacă nu este
posibil individual, dar măcar să participe.
Altfel spus: executarea unor acţiuni la comandă, după reguli
precise, crearea unor momente de tensiune, de emoţii, dorinţa de
a câştiga întrecerea mobilizează copiii la o activitate
intensă, rapidă şi plăcută. Jocurile declanşeaza atât momente
vesele, cât şi momente de tensiune cu încărcătură afectivă si
este bine ca ele să se încheie cu aprecieri colective sau
individuale privind realizarea sarcinii de învăţare propuse.
Tocmai din aceste momente de incărcătură afectivă, datorită
mobilizării pe care le presupun rezultă eficiența lor. Nu se
compară ca rezultate cu celelalte. Aceste elemente de joc, cum le
spunem, declanșeza în copii toate resorturile afective care duc la
o invațare de calitate implicită odata cu realizarea obiectivelor
de joc.
Și să nu uităm de elementele de joc: cât de mult contează o
baghetă magică, un clopoțel, o clepsidră care măsoară timpul,
împărțirea în grupe aflate în întrecere, costumele si
personalizarea jocului pentru crearea atmosferei de joc, ca să nu
mai vorbim de modularea vocii educatoarei sau personajului
îndragit, prezent in joc.
Toate aceste lucruri, zic eu, demonstreaza supremația jocului ca
formă de realizare a activitaților matematice în gradiniță.
Acestea fiind spuse de aici incepe marea problemă: cum să
realizăm cât mai multe jocuri în activitățile matematice din
gradiniță și în același timp să le realizăm implicând toți
copiii în experiențele de învățare individual și nu frontal.
Eu cred că distribuirea de material mărunt, încă de la
începutul jocului și antrenarea copiilor în realizarea
sarcinilor, fiecare la locul lui, nu reduce din participarea
socială a copilului la joc, ci dimpotrivă, o accentuează. Eu cred
că la varsta preșcolară copilul este capabil de ambele acțiuni
deodata și cred că frustrarea de a nu participa efectiv la
experiențele de învațare dimpotrivă contribuie la o scădere a
interesului pentru joc și astfel copilul va realiza mai puțin din
sarcinile de invațare decât dacă ar participa direct de la
început.
Se poate pune și problema organizării activității. Cum să
reușeasca educatoarea care este una singură sa realizeze și
activitățile de început presupuse de structura de joc:
familiarizarea cu regulile, cu sarcinile de joc, cu atmosfera
jocului și în același timp să distribuie și materialul, să și
supravegheze activitatea directa cu materialul și în același timp
și respectarea regulilor? Eu cred că se poate printr-o bună
proiectare și organizare dar si datorită degrevarii ei de anumite
sarcini si probleme pe care le are atunci cand lucreaza doar frontal
cu copiii.
Sincer, mi-aș dori să trecem și în grădinițele din România
la activități matematice care să nu se mai desfașoare frontal
deloc. Aș vrea ca reformele educației să aducă și în
grădinițe atâtea resurse și organizare prin scăderea numărului
de copii în grupe prin creșterea spațiilor de învatare, prin
abundența de material didactic încât să nu mai vedem copii care
se uită la alții cum realizează experiențe de invățare.
Tot vorbim deja de mulți ani despre centrele de interes despre
învățarea pe grupuri mici, despre participare voluntară la
anumite experientț de învățare pe parcursul zilei. Oare ce ar
trebui schimbat ca să trecem și în România la o astfel de
desfașurare a activităților? Am putea începe poate tocmai de
aici. Ce ar fi dacă ne-am propune ca în noul an școlar să nu mai
desfășurăm nicio activitate, preponderent frontal, ci doar
individual.
Știu, o să-mi spuneți că nu se poate că sunt o serie de
activități în care trebuie să le explicăm, să conceptualizăm
și că nu este eficient să o facem tot pe rând. Oare? Oare dacă
am explica pe grupuri mici, atunci doar cand copilul iși dorește,
este bine dispus pentru a face asta, cum ar fi? Oare, atunci când
un copil, sau mai mulți lipsesc mai mult timp de la gradiniță nu
oricum explicăm pe rand?
Care ar fi eficiența dacă am încerca să facem învațarea cât
mai individualizată în gradiniță? Cu siguranță am avea și
avantaje și dezavantaje. Primul care-mi vine in minte ar fi acela
că ar trebui o organizare a programului mult mai atentă, ar trebui
să ne notăm zilnic ce am lucrat, cu care copii si ce mai avem de
făcut. Alt aspect, greu de depașit în actualele forme de
organizare a sălilor de grupă din gradinițele noastre ar fi cum
să ne modelăm spațiul așa încât să aibă loc centrele de
interes. Și nu în ultimă instanță solicitarea fizică a
educatoarelor, atenția distributivă antrenată la maximum pentru a
putea urmări toate grupurile de copii.
Sunt conștientă de toate aceste piedici dar consider că
avantajele sunt mult prea mari pentru a putea ignora la nesfârșit
aceste recomandări ale psihologilor și aceste modele de
desfașurare a activitații în toate țarile europene dezvoltate.
Cred că tocmai datorită importanței deosebite pe care o are
varsta timpurie în dezvoltarea minții copiilor (aspect important
demonstrat relativ recent de specialiști, cu care acum toata lumea
este de acord) și în cadrul ei datorită importanței
activităților matematice (despre care am vorbit la început )
este necesară schimbarea mentalității educatoarelor asupra
modului de desfașurare a activităților matematice.
Chiar dacă nu o să fie posibil de la început să desfășurăm
toate jocurile individual, toate activitațile de predare
individualizat, toate activitățile experiențiale pe centre de
interes important ar fi, în opinia mea, să încercăm și așa,
să ne dovedim nouă inșine că putem face schimbarea și încet,
încet o să putem reuși, iar rezultatele s-ar putea să ne
surprindă plăcut.

Bibliografie:
M. Neagu, G. Streinu-Cercel, E.I. Eriksen, E.B. Eriksen,
N.I.Nediță, Metodica predării matematicii,Editura Nedion,
Bucuresti ,2006
Ioan Neacșu, Metodica predării matematicii la clasele I-IV,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1988