LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ Şl EDUCAREA CALITĂŢILOR MOTRICE LA MICII ŞCOLARI

LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ Şl EDUCAREA
CALITĂŢILOR MOTRICE LA MICII ŞCOLARI

Prof. Cosacu Dorinel
Școala Gimnazială Ruget,
Loc. Roşia de Amaradia,Gorj

I. Lecţia de educaţie fizică este forma principală de
organizare a procesului de învăţământ în acest domeniu, în
cadrul căreia clasa de elevi desfăşoară o activitate comună de
învăţare sub conducerea profesorului într-o anumită unitate de
timp (ora şcolară).
O lecţie de educaţie fizică şi sportivă, pentru a fi
considerată ca formă de bază, principală, de organizare a
practicării exerciţiilor fizice, trebuie să răspundă unor
cerinţe, ca:
- obiectivele instructiv-educative şi temele să fie stabilite
clar;
- conţinutul lecţiei să fie conceput ca parte a unui sistem
tematic de lecţii;
- folosirea eficientă a timpului alocat lecţiei;
- alegerea celor mai adecvate metode, mijloace, în vederea
desfăşurării optime a activităţii de învăţare;
- respectarea particularităţilor de vârstă, sex, gradul de
dezvoltare, bagajul de deprinderi şi priceperi motrice ale
elevilor;
- dozarea efortului în lecţie;
- îmbinarea activităţii frontale cu cea individuală şi pe
grupe, în scopul favorizării succesului învăţării şi a
creării spiritului de emulaţie la elevi.
În cadrul unei lecţii de educaţie fizică, se rezolvă multiple
obiective instructiv-educative, planificate diferenţiat pe
componentele procesului de învăţământ.
Tipurile de lecţii ce se pot organiza frecvent, în funcţie de
obiectivele urmărite sunt: lecţii de învăţare; lecţii de
consolidare; lecţii de perfecţionare a cunoştinţelor,
deprinderilor priceperilor şi calităţilor motrice; lecţii de
verificare (control); lecţii mixte sau combinate.
În prezent, lecţia de educaţie fizică din învăţământul
şcolar este structurată pe următoarele verigi:
- organizarea colectivului de elevi;
- pregătirea organismului pentru efort;
- influenţarea selectivă a aparatului locomotor;
- dezvoltarea calităţilor motrice;
- învăţarea, consolidarea, perfecţionarea sau verificarea
cunoştinţelor teoretice, a deprinderilor şi priceperilor motrice
de bază aplicativ-utilitare sau a celor specifice unor ramuri şi
probe sportive.
Lecţia de educaţie fizică, în accepţiunea modernă, trebuie să
se desfăşoare astfel încât profesorul să cunoască şi să
controleze în fiecare moment activitatea elevilor, să ştie dacă,
ce, cât şi cum şi-au însuşit elevii din conţinutul transmis.
Formele principale de organizare a exercitiilor fizice sunt:
• În regimul zilei de şcoală- care pot fi:
a) cuprinse în planul de învăţământ (lecţia de educaţie
fizică, lecţia de activităţi sportive, cercul sportiv);
b) necuprinse în planul de învăţământ (gimnastica de
înviorare, în regimul zilei de şcoală, recreaţia organizată).
• În timpul liber al elevilor- care pot fi:
a)activităţi sportive de recreere, destindere, compensare:
1) competiţionale (campionatul şcolii, cros, cupe tradiţionale,
sporturi tehnico aplicative)
2) necompetiţionale (activitate turistică, tabere, serbări
sportive)
b) activitatea sportivilor de performanţă (activitatea din cluburi
şi ascociaţii sportive din şcoli generale şi licee cu program
sportiv).
La vârsta şcolară, prin activitatea de educaţie fizică şi
sportivă, se urmăreşte: menţinerea unei stări optime de
sănătate; dezvoltarea fizică armonioasă, creşterea normală a
organismului, a indicilor morfo-funcţionali; ameliorarea
calităţilor motrice de bază; dezvoltarea şi perfecţionarea
proceselor psihice; prevenirea şi corectarea atitudinilor şi
deficienţelor fizice; realizarea unei căliri fizice şi asigurarea
unei capacităţi fizice ridicate; dobândirea şi formarea de
cunoştinţe şi deprinderi igienico- sanitare; realizarea unei
educaţii fizice şi sportive permanente; însuşirea unor
cunoştinţe, priceperi şi a atitudinilor cerute de practicarea
unor sporturi; educarea în spiritul sportivităţii şi a
fair-play-ului; cultivarea plăcerii de a practica exerciţiile
fizice, diferite sporturi şi activităţi turistice în scop
recreativ şi de divertisment.[ ]
II. Calităţile motrice se mai numesc şi calităţi fizice.
Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă
individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice,
legate atât de activitatea sa zilnică, cât şi de cea sportivă.
în procesul de învăţământ un loc important în cadrul
preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi
utili¬zarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi
mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi.
Calităţile motrice sunt de două feluri:
- calităţi motrice de bază: viteza, îndemânarea, rezistenţa
şi forţa;
- calităţi motrice specifice: cele implicate în practicarea unor
probe sau ramuri sportive.
În activitatea de dezvoltare a aces¬tora, profesorul de educaţie
fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea
calităţilor.
Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul dintre
principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului
şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi
deprinderilor motrice. Calităţile motrice au un caracter nativ, al
cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic
ereditar. În cadrul procesului instructiv- educativ, dezvoltarea
calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar, deoarece:
• calităţile motrice condiţionează şi determină în mare
măsură formarea şi în special consolidarea deprinderilor
motrice;
• dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea
capacităţii de efort a organismului;
• dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în
condiţii materiale simple;
• dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul
activităţii indepen¬dente a elevilor.
Calităţile motrice se clasifică astfel:
Împreună cu deprinderile motrice, calităţile motrice sunt
obiective primor¬diale ale conţinutului lecţiei de educaţie
fizică. Indiferent de condiţii materiale (sală, aparaturi,
materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceaţă, frig),
educarea calităţilor motrice este primordială, esenţială.
Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în
lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura
efortului respectiv şi nu la întâmplare, pentru a putea asigura
un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii
organismului.
Dezvoltarea vitezei şi a îndemânării se vor plasa după veriga a
III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor),
iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de
revenire a organismului după efort.
Privind vârsta optimă de influenţare favorabilă a dezvoltării
calităţilor motrice, se poate afirma că viteza poate fi
dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta de 10-12 ani, dar
activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate
începe la 5-6 ani. îndemânarea se dezvoltă bine între aceeaşi
limită de vârstă ca şi viteza. Forţa şi rezistenţa,
calităţi motrice mai uşor perfectibile, se pot educa sistematic
de la 9-10 ani. având o evoluţie ascendentă şi posibi¬litate
maximă de perfecţionare.
În planificarea educării calităţilor motrice trebuie să ţinem
cont că:
• necesitatea acţionării trebuie să continue asupra
dezvoltării calităţilor motrice pe durata întregului an şcolar:
• forţa, viteza şi rezistenţa vor fi dezvoltate prioritar în
anumite etape ale anului, fară a fi neglijate nici celelalte
calităţi.
Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai
mult sau mai puţin în toate actele motrice, mai ales ale celora cu
caracter sportiv. Viteza mai mare sau mai mică a unui individ
depinde în cea mai mare măsură de „zestrea ereditară" de care
acesta dispune.
Această calitate motrică poate fi totuşi dezvoltată, deşi chiar
dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică,
începând chiar de la 7-8 ani. Profesorul trebuie să ştie că
însumarea eforturilor scurte (de viteză) de mare intensitate,
repetate prea des, pot determina apariţia oboselii premature. La
clasele mici se va acţiona în cadrul vitezei de reacţie (1 minut
în cadrul fiecărei lecţii, în orice temă) şi asupra celei de
execuţie, acţionând asupra acelor factori care dezvoltă viteza
pe seama forţei şi a rezistenţei şi pe seama mecanismelor şi
surselor energetice specifice vitezei.
Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasată imediat
după veriga influenţării selective a aparatului locomotor
înaintea oricărei teme sau activităţi.
Respectând principiul accesibilităţii (de la simplu la complex),
în educaţia vitezei de reacţie se va merge pe calea creşterii
şi complicării treptate a numă¬rului de schimbări posibile ale
situaţiei, cunoscând că timpul necesar reacţiei de răspuns este
direct cu gradul de incertitudine. Viteza de execuţie sau
frecvenţa mişcărilor singulare se manifestă în toate cazurile
combinată cu celelalte forme ale vitezei sau cu forţa.
Pentru dezvoltarea vitezei de depla¬sare este necesară o
distanţă mică de maximum 20-30 m - şi pauză până la revenire.
Îndemânarea este o calitate motrică cu o largă aplicativitate
atât în activitatea zilnică, cât şi în cea sportivă. Deşi
este o calitate nativă, îndemânarea este perfec¬tibilă dacă se
acţionează asupra ei selectiv, continuu şi cât mai de timpuriu
posibil.
Pentru dezvoltarea îndemânării vom ţine cont la clasele mici de
componentele spaţio-temporale, şi structurile mişcării,
acţionând la început cu un singur segment în condiţii de
simetrie, apoi cu două. Treptat se complică exerciţiile din punct
de vedere al coordonării, introducând exerciţii asimetrice pentru
două segmente sau în cadrul aceluiaşi segment.
Dezvoltarea îndemânării se poate efectua în orice moment al
lecţiei.
Forţa este una din calităţile motrice mult solicitate în
activitatea fizică. Ea stă la baza celor mai simple deprinderi şi
importanţa ei creşte în raport direct cu scopul urmărit în
procesul de formare şi perfecţionare a deprinderilor motrice de
bază sau a celor specifice diferitelor ramuri de sport.
Efectuarea exerciţiilor de forţă presupune în prealabil
pregătirea aparatului locomotor. Dezvoltarea forţei poate să
înceapă chiar de la vârsta de zece ani. Pentru elevii din clasele
mai mici în procesul de dezvoltare a forţei se recomandă să se
folosească exerciţii de căţărare şi tracţiune prin care se
învinge greutatea propriului corp, treptat introducându-se lucrul
cu obiecte de diferite mărimi, precum şi exerciţii cu partener.
Exerciţiile de forţă vor fi alternate cu acţiuni care să
dezvolte supleţea, îndemânarea, viteza.
Pentru dezvoltarea forţei vom selecţiona numai acele exerciţii
care pot fi executate corect de către elev.
Exerciţiile de forţă vor fi urmate de pauze care permit refacerea
capacităţii de efort a organis-mului.
Se va pune accent pe dezvoltarea forţei explozive precum şi a
muşchilor extensori slab dezvoltaţi la această vârstă, în
sezon de iarnă pentru dezvoltarea forţei este indicată metoda
antrenamentului în circuit.
Rezistenţa este „ capaci¬tatea organismului de a efectua timp
îndelungat o anumită activitate, fără a scădea eficacitatea ei.
Rezistenţa este calitatea motrică per¬fectibilă care se
păstrează timp îndelungat. Pentru aceasta, se respectă câteva
cerinţe de bază: continuitatea - regulă de mare importanţă care
presupune planificarea pe semestru, an şcolar a acţiunilor ce pot
contribui la dezvoltarea rezistenţei, creşterea continuă a
duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor.
Într-o lecţie de educaţie fizică, ori de câte ori nu avem temă
de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice, prin modul în
care dozăm efortul ca volum, intensitate, complexitate, putem
acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea
anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică
calităţii motrice respective.
Componentă esenţială a vieţii, miş¬carea şi, derivat din
aceasta, exerciţiul fizic, se constituie într-un adevărat izvor
de sănătate, practicarea lor recomandându-se din fragedă
copilărie până la adânci bătrâneţi.
Educaţia fizică vizează dezvoltarea armonioasă a organismului,
întărirea sănătăţii şi cultivarea unor calităţi fizice.
Este primul „gen de educare” care îşi exercită influenţa
asupra organismului. Educaţia fizică vizează latura biologică a
fiinţei umane.

Bibliografie:
Todea Septimiu-Florian, Metodica educaţiei fizice şi sportive,
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006, p. 140-141, 149
Bâcă Monica, Educaţie fizică-repere generale, Editura
Universitaria, Craiova, 2007, p.115, 118
Todea, Septimiu-Florian, Teoria educaţiei fizice şi sportive, Ed.
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008, p.117
Învăţământul primar- Revistă dedicată cadrelor didactice, nr.
1-4, Ed. Miniped, Bucureşti, 2011, p.111-117