LECTURA - O FEREASTRĂ DESCHISĂ CĂTRE TAINELE OPERELOR, O FORMĂ A FERICIRII , VĂLUL CARE ACOPERĂ EŞECURILE ŞI NEPUTINŢELE, ULTIMA LA CARE VOM RENUNŢA

S-a scris şi se scrie mult, se traduc opere valoroase din literatura universală a tuturor timpurilor şi totuşi, librăriile şi bibliotecile nu ocupă în viaţa noastră locul cuvenit. Unii pun acesta pe seama televizorului şi a calculatorului, alţii, pe seama ritmului alert al vieţii cotidiene. Dar , oricât de bine ar fi de prezentată o operă literară pe micul ecran, oricât de inpirat ar fi ea transpusă, nu reuşeşte să suplinească satisfacţia ce o oferă lectura în sine (nu numai beletristică, ci şi cea documentară, ştiinţifică). Ori, numai lectura poate oferi posibilitatea de a insista, de a reveni asupra secvenţelor mai dificile sau mai plăcute, pentru a le ajusta sau aprofunda. Lectura este pusă adesea la colţ pe motiv că nu aduce beneficii, că este o pierdere de timp .
De aceea, cred că a venit timpul să se facă mai mult pentru atragerea în mai mare măsură a tinerilor spre lectura cărţilor, cale primordială pentru instruirea şi educarea lor. Un rol deosebit de important revine în acest caz omului de la catedră pentru care contribuţia la formarea gustului literar al neamului său devine cea mai înaltă datorie. Şi pentru că acesta trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă, deschizându-le poarta spre lectură, spre carte, dar şi spre comunicare, în condiţiile în care se simte tot mai mult nevoia de educare a comunicării, economiei şi igienei limbajului. Urmăreşte să cultive şi să dezvolte imaginaţia literară a copiilor prin strategii active pentru:dezvoltarea gustului pentru lectură, formarea deprinderii de a citi corect, formarea unui stil de muncă personal, original, dezvoltarea gustului estetic şi dezvoltarea creativităţii şi a imaginaţiei de natură literară, menite să apropie copiii de literatură şi artă,să înţeleagă frumuseţea naturii în vederea exprimării propriilor idei, emoţii, sentimente.
Prin lectura ca mijloc de dezvoltare cognitivă şi informaţională elevii / cititorii au acces la foarte multe informaţii despre realitatea înconjurătoare prezentate atât în literatura de specialitate, cât şi în cea beletristică. Aceste informaţii sunt organizate şi coordonate astfel încât să permită o dezvoltare a intelectului fiinţei umane.
Profesorul are un rol important în procesul de dezvoltare cognitivă, de însuşire a tuturor secvenţelor lecturate. Trebuie să-l îndrume pe elev, să-l motiveze pentru a citi.
Prin lectura ca mijloc de comunicare elevii / cititorii au în permanenţă un dialog pe marginea textului, pune întrebări uneori retorice, încearcă să găsească răspunsuri .Astfel, textul poate fi interpretat în funcţie de cititor, de starea lui de spirit .De câte ori este recitit textul de atâtea ori se poate interpreta diferit deşi scriitorul işi exprimă gândurile, sentimentele, iar cititorul se poate regăsi sau fi în dezacord cu ceea ce citeşte. Lectura unui text îi poate oferi cititorului un fapt inedit, un prilej de meditaţie.
Prin practica lecturii, copiii şi adolescenţii îşi îmbunătăţesc propriile abilităţi de comunicare şi îşi asigură o mai bună inserţie în viaţa socială. Toate statisticile o dovedesc: nivelul educaţional şi cultural al unui individ îi influenţează în bine calitatea vieţii.
Adulţii din jurul unui copil îi oferă permanent acestuia, intenţionat, viziuni asupra lumii şi explicaţii ale realităţii. Prin accesul la cultura scrisă, un copil are acces la o mai mare diversitate de viziuni asupra lumii; la explicaţii ale realităţii calitativ superioare faţă de ceee ce i se oferă în viaţa de zi cu zi; de fapt, într-o bibliotecă bine construită, un individ, fie el adult sau copil, este înconjurat deşi intră în dialog cu persoane superioare mediului său obişnuit.
Lucrurile nu stau tocmai aşa şi, la o simplă analiză, se pot evidenţia numeroase argumente în favoarea lecturii.Pe lângă faptul că dezvoltă gustul elevilor pentru citit, lectura le satisface dorinţa de a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor, contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat ,la educarea sentimentelor morale şi estetice.
Încă din clasele primare este bine ca elevii să afle despre carte că este o comoară fără de care nu te poţi lipsi, în care oamenii îşi adună cele mai frumoase gânduri pentru ca alţii să le poată folosi la nevoie ; cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi.
De-a lungul vremii mulţi scriitori au definit şi au arătat cu multă prisosinţă influenţa pe care o exercită omului, cartea. Cărţile ne îmbogăţesc mintea şi ne înfrumuseţează sufletul.
Drumul citirii unei cărţi nu are sfârşit. Cartea îţi oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui peisaj, să te întorci la altul pe lângă care ai trecut în grabă, dar la care simţi nevoia să revii după ce ai terminat-o, să reiei cartea oricând doreşti. Copilul în general este lipsit de încredere în forţele lui. Efortul pe care îl face în primele clase pentru a parcurge câteva pagini este uriaş.Unii adulţii uită de obicei acest lucru, de aceea nici nu-i acordă la timp atenţia cuvenită.
Lectura propriu-zisă nu începe decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor hieroglife care adesea îi înspăimântă pe copiii.
Cadrul didactic şi părinţii trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa psihică a micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul depus pentru descifrarea unor semne atât de curioase şi pline de mister.
Numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi voie bună, un cititor liniştit, care se cufundă ore întregi în lectura unei cărţi.
Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să se formeze cu răbdare şi stăruinţă gustul pentru lectură. Întâlnim adesea copii care ascultă cu mult interes o lectură citită cursiv şi cu intonaţia necesară de părinţi sau cadru didactic, dar preferă să se joace, să hoinărească sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce li se cere de către învăţător / profesor în orele de curs. La aceşti elevi care au învins deja greutăţile începutului, nu mai poate fi vorba de lipsa de interes, ci problema îmbracă alt aspect, gustul pentru lectură nu este încă format.
Uneori elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător (de exemplu familia, prietenii, condiţiile sociale precare, etc) faţă de lectură determină această atitudine. În astfel de cazuri intervenţia cadrului didactic este necesară, el va indica lista lecturilor pe care elevul le va citi mobilizându-l în vederea canalizării sale spre o lectură plăcută şi interesantă. De asemenea va lua legătura cu părinţii acestuia cerându-le să-i aducă lângă ei, de câte ori au posibilitatea şi să le citească ei până la un punct stârnindu-le curiozitatea, iar de acolo să-l lase singur pe copil să observe ce s-a întâmplat mai departe în povestea respectivă. Să-l pună să citească cu voce tare, pentru a şti despre ce este vorba în fragmentul citit de acesta, iar după aceea să poarte discuţii despre conţinutul povestirii, să scoată în evidenţă calităţile prrsonajului pozitiv, să critice personajul negativ.
Este deosebit de important, ca elevul să înţeleagă bine ceea ce citeşte, apoi să fie în măsură să analizeze, să deosebească ceea ce este bun, util, instructiv şi educativ de ceea ce este rău, inutil, dăunător, ca în final să-şi poată formula o opinie despre cartea citită.
Cartea bine aleasă poate fi un tovarăş într-o călătorie la munte sau la mare, sau în orele de destindere petrecute la bunici, este un prieten care nu deranjează pe nimeni, nici nu plictiseşte, nici nu cere condiţii speciale pentru a fi citită. Este suficient să avem dragoste de carte, să o avem tot timpul la noi, să o deschidem şi să o citim. Astfel ne îndrumă şi Mihai Sadoveanu spre lectură: “Acuma, copile, soarbe cu sufletul curat cuvintele. Păstrează cu scumpătate învăţătura şi nu o lăsa, păstreaz-o, căci ea este frumuseţea cea mai aleasă, avere ascunsă şi tăinuită!”, Thomas Carlyle consideră că “o carte este singura nemurire care există. Dacă a fost scrisă din inimă, carte a va atinge inimile celor care o citesc”, iar Henry Ward Beecher apreciază cărţile ca fiind “ferestrele prin care sufletul priveşte afară”.
Nu se poate sublinia îndeajuns importanţa lecturii pentru formarea copiilor, respectiv a indivizilor.
Tudor Arghezi spunea : “trăind în strâmtoare şi hulă, omul a izbutit să se răscumpere şi să se depăşească, născocind graiul scris şi, în sfârşit, cartea...Uite, mii de inimi şi minţi trăiesc lângă tine, rafturile tale…”

Profesor limba şi literature română,
Dumitraşcu Alina-Lucia
Şcoala Gimnazială Coşereni, jud. Ialomiţa